Uraganul Fiona a lovit Republica Dominicană; pagube "catastrofale" în Puerto Rico

119
Uraganul Fiona a lovit Republica Dominicană; pagube

Articole de la același autor

Uraganul Fiona a lovit luni Republica Dominicană, după ce a provocat inundaţii şi pagube importante în Puerto Rico, unde a lăsat locuitorii fără electricitate şi a continuat să aducă ploi abundente, relatează AFP.

„Daunele aduse infrastructurii şi caselor au fost catastrofale”, a declarat guvernatorul din Puerto Rico, Pedro Pierluisi, într-o conferinţă de presă. „Este o perioadă grea, dar oamenii noştri sunt puternici”, a adăugat oficialul.


După ce a traversat Puerto Rico, ochiul uraganului Fiona a atins zona de uscat pe coasta Republicii Dominicane în jurul orei 07:30 GMT, însoţit de viteze ale vântului de 144 km/h, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC).

Autorităţile dominicane nu au făcut deocamdată publică o evaluare a pagubelor cauzate de Fiona, însă mass-media locale au relatat despre inundaţii în oraşele costiere din estul ţării, precum şi despre căi rutiere afectate. Potrivit Biroului Naţional de Meteorologie (Onamet), ploile vor continua să cadă asupra Republicii Dominicane cel puţin până joi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4497 secunde