Vizită a lui Antony Blinken în Israel şi teritoriile palestiniene

190
Vizită a lui Antony Blinken în Israel şi teritoriile palestiniene - blinkenisrael-1675087847.jpg

Articole de la același autor

Secretarul de stat american Antony Blinken va efectua, începând de marţi, o vizită în Israel şi teritoriile palestiniene, în contextul unui nou val de violenţă, relatează DPA.

Blinken urmează să aibă discuţii cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul de externe Eli Cohen. Pe agendă vor fi situaţia regională a Israelului, relaţiile foarte tensionate cu palestinienii, precum şi Iranul.

Marţi, la Ramallah, Blinken urmează să se întâlnească cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas. Scopul vizitei lui Blinken este să detensioneze tensiunile israeliano-palestiniene, care s-au amplificat puternic în ultimele zile, provocând temeri privind o spirală a violenţelor care ar putea escalada într-un război în toată regula.

Într-unul dintre cele mai sângeroase atacuri din ultimii 15 ani, un palestinian de 21 de ani a deschis focul vineri asupra credincioşilor care ieşeau dintr-o sinagogă.

SUA au condamnat cu putere atacul din Ierusalimul de Est, în care au fost ucise şapte persoane.

O zi mai târziu, poliţia israeliană a anunţat că un tată şi fiul său au fost răniţi prin împuşcare de un copil palestinian de 13 ani într-o ambuscadă pe străzile din Ierusalimul de Est.

Joi, nouă palestinieni au fost ucişi într-un raid al armatei israeliene în tabăra de refugiaţi din Jenin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5931 secunde