Volodimir Zelenski: "Ucraina nu vrea să fie acoperită de cadavrele soldaţilor. Plecaţi acasă!"

197
Volodimir Zelenski:
A fost o nouă noapte cu sirene de război, rachete peste marile oraşe din Kiev şi frig în adăposturile improvizate. Preşedintele Ucrainei a avut un nou mesaj dur în toiul nopţii.


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, într-un nou mesaj către populaţie, că armata rusă nu va avea linişte în Ucraina şi că soldaţii care atacă ţara sunt doar nişte "copii confuzi care au fost folosiţi", informează AP, citată de romaniatv.net


"Suntem un popor care într-o săptămână a distrus planurile inamicului. Ei nu vor avea pace aici. Nu vor avea hrană. Nu vor avea niciun moment de linişte", a spus Zelenski.


El nu a comentat informaţiile potrivit cărora ruşii au cucerit câteva oraşe, înclusiv Herson. “Dacă ei au ajuns undeva, este doar temporar. Îi vom da afară”, a subliniat Zelenski.


Preşedintele ucrainean a adăugat că luptele afectează moralul soldaţilor ruşi, care încearcă să găsească de mâncare în magazinele alimentare. “Aceştia nu sunt luptătorii unei superputeri. Ei sunt copii confuzi care au fost folosiţi”.


El a menţionat că bilanţul deceselor ruşilor a ajuns la aproximativ 9.000. "Ucraina nu vrea să fie acoperită de cadavrele soldaţilor. Plecaţi acasă!", a mai spus Zelenski.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.264 secunde