Zborul tuturor avioanelor Boeing 787, interzis în întreaga lume pe termen nelimitat

408
Zborul tuturor avioanelor Boeing 787, interzis în întreaga lume pe termen nelimitat - avion-1358434576.jpg
Autoritatea americană în domeniul securității aeriene (FAA) a interzis toate zborurile avioanelor Boeing de tip 787 Dreamliner în întreaga lume, din cauza unor probleme la baterie, în Japonia.


În SUA, Administrația Federală pentru Aviație a cerut operatorilor să oprească zborurile Dreamliner până când se va dovedi că bateriile folosite la construcția avioanelor sunt sigure. Decizia, anunțată miercuri noapte, reprezintă prima blocare la sol a unui întreg model de către agenția americană în ultimii 34 de ani, potrivit Financial Times.

"Probleme ale bateriilor au condus la eliberarea de electroliți inflamabili, căldură și fum în cazul a două avioane model 787. Cauza acestor probleme este în prezent investigată. Această situație, dacă nu este remediată, ar putea afecta sisteme și structuri critice și ar putea conduce la posibilitatea unui incendiu la sistemul electric", se arată într-un comunicat al agenției.

La scurt timp, autoritățile de reglementare din Japonia, India și Europa au decis oprirea zborurilor. În Europa, compania poloneză Lot Polish Airlines nu va putea opera zboruri pe ruta Varșovia-Chicago cu acest model.

Reluarea zborurilor până când nu se va dovedi că bateriile sunt sigure.

Este încă neclară amploarea problemei legate de baterii și dacă aceasta a apărut în urma producției sau din proiectarea acestora.

Cel mai recent episod legat de problema bateriilor a implicat un avion operat de All Nippon Airways care zbura către Tokyo și care a aterizat de urgență în vestul Japoniei după aprinderea unei lumini de avertizare, în timp ce echipajul a simțit miros de fum.

De asemenea, săptămâna trecută, un echipament electric auxiliar a luat foc la un avion 787 al companiei Japan Airlines, în timp ce se afla pe aeroportul Logan din Boston.

În prezent, există comenzi pentru alte 848 de avioane 787 Dreamliner la nivel global.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3639 secunde