Zece deținuți au evadat din închisoare. Trei au plecat cu taxiul

220
1
Zece deținuți au evadat din închisoare. Trei au plecat cu taxiul - flmexicojail120918wmain71790500-1468426870.jpg

Articole recomandate

Zece deținuți, printre care și de delincvenți periculoși, au evadat marți seara din închisoarea din Cancun, în estul Mexicului, unii dintre ei plecând apoi cu taxiul, au anunțat autoritățile locale, informează miercuri agenția de presă AFP, citată de agerpres.ro.

Deținuții au evadat în jurul orei 21:10 (02:10 GMT), după ce au lovit un gardian și au escaladat zidul închisorii, potrivit unui comunicat difuzat miercuri de guvernul statului Quintana Roo.

Potrivit unor martori, cel puțin trei deținuți au urcat într-un taxi, unde și-au schimbat hainele.

O amplă operațiune de urmărire a fost lansată de forțele de ordine ale acestui stat mexican foarte vizitat de turiști, implicând controale pe autostrăzi și la stațiile de taxiuri, a precizat guvernul local.

Deținuții erau membri a două carteluri de droguri, potrivit mass-media locale. Ei ar fi profitat de confuzia creată de o ceartă iscată în închisoare pentru a evada.

Închisorile mexicane sunt suprapopulate, cangrenate de violență și aflate adesea sub controlul bandelor. Potrivit unui raport oficial, 71 de închisori de pe teritoriul întregii țări sunt în realitate conduse de bande.

În februarie anul trecut, 49 de deținuți au murit într-o revoltă la Monterrey, în nordul țării.

Evadările din închisori sunt frecvente în Mexic. Cea mai spectaculoasă a avut loc în septembrie 2013, când 131 de prizonieri au evadat pe la intrarea principală a unei închisori din Piedras Negras, oraș lângă frontiera de nord a Mexicului.

'Regele evadărilor' este, fără îndoială, baronul drogurilor Joaquin 'El Chapo' Guzman. În iulie 2015, el a reușit să evadeze dintr-o închisoare de maximă securitate de lângă Mexic, utilizând un tunel de 1,5 kilometri săpat de complici de-ai săi. În 2001, el a evadat dintr-o altă închisoare, ascunzându-se într-un căruț de colectare. Prins în ianuarie de poliție, el a fost extrădat ulterior în SUA.



Comentează știrea

costica
14 iulie 2016
opinie

Lucru la domiciliu part-time! Bani repede la domiciliu! Primești instrucțiuni complete! Cel mai puternic sistem! Alegerea cea mai bună pentru tine! info: http://bit.ly/29ypMJN

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8857 secunde