Cât costă divorțul la notar și când nu este posibil
În materia divorțului, actuala legislație cuprinde o serie de facilități, printre care și forma de despărțire prin notariat, abilitat să constate desfacerea căsătoriei prin acord a soților și să le elibereze certificatul de divorț, indiferent dacă au sau nu copii minori născuți din căsătorie, din afara acesteia sau adoptați.
"Părinții mei au divorțat la judecătorie, au fost faze urâte, pe care n-o să le uit niciodată, mai ales la partaj, țigănie curată. Ca un blestem, și eu sunt obligată să divorțez. Soțul mi-a spus să depun divorț la un notariat de la marginea orașului, să terminăm cât mai repede, numai că între timp a plecat din țară cu alta. Avem un copil minor și aș vrea să știu dacă putem să divorțăm la notar, cât costă și cam cât durează și dacă el trebuie să fie personal?" – ne-a întrebat o tânără cititoare, care și-ar dori un divorț rapid și cât mai departe de ochii lumii.
Condiții esențiale
Potrivit notarului Elena Ion, procedura notarială de desfacere a căsătoriei impune respectarea a două condiții esențiale, respectiv acordul soților și asumarea tuturor efectelor divorțului. Dacă există copii din căsătorie, din afara acesteia ori adoptați, soții trebuie să convină (printr-un act separat), asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Verdictul Autorității Tutelare
Pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor referitoare la minor, se va realiza și un raport de anchetă socială de către Autoritatea tutelară. Dacă din acest raport rezultă că acordul soților privind exercitarea în comun a autorității părintești sau cel privind stabilirea locuinței copiilor nu este în interesul copilului, notarul public va înceta derularea procedurii și va îndruma soții să se adreseze instanței de judecată.
Reprezentare prin procură
La depunerea cererii de divorț, soții pot fi reprezentați la notariat prin mandatar împuternicit cu procură autentică notarială. Însă, nu vor putea fi reprezentați și la eliberarea certificatului de divorț, după trecerea termenului de 30 de zile, fiind necesar ca amândoi să se prezinte personal la biroul notarial.
Costuri
Referitor la costuri, onorariul minim notarial, așa cum este prevăzut în Ordinul Ministerului Justiției nr. 46/C/2011 privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici, pentru divorțul cu copii minori este de 868 lei (inclusiv TVA), în timp ce divorțul fără copii costă 620 lei (inclusiv TVA).
De menționat că în procedura divorțului cu copil minor se încheie, separat de certificatul de divorț, și o convenție între părinți, prin care se stabilesc chestiuni precum numele de familie pe care îl va purta fiecare după divorț, exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței copilului minor și alte aspecte . Această convenție se taxează separat și costă 62 lei (inclusiv TVA). Costurile divorțului cu copii minori sunt mai ridicate întrucât acest tip de divorț presupune proceduri suplimentare și prezintă o complexitate mai mare. Însă, fie că sunt sau nu copii la mijloc, după 30 de zile de la depunerea documentației, notarul va elibera certificatul de divorț.
Comentează știrea
cum pot divorta sotia este la tg.mures eu la cluj si a spus ca nu seprezinta la divort dar si-a dat acordul verbal.casatoria sa incheiat la cluj-napoca.multumesc martin
Buna as dori sa divortezi sintem casatorit de 3ani si numai 2luni am stat inpreuna tot timpul am avut discuti inpreuna si nu intelegem avem un copil inpreuna dar stam amindoi diferite adresa copilul o nascut inainte de casatorie .
BUNA ZIUA AS DORI SA DIVORTEZ SI EU DE SOTIA MEA SI NU STIU CUM POT PROCEDA. IN URMA CU 9 ANI M.AM CASATORIT SI AM FOST DE ACORD SA FAC O CASA PE PAMANTUL SOCRIILOR SI NU AVEM ACTE IAR EU AM SCOS 16.000 DE LEI DIN BANCA PTR CASA VREAU SA STIU DACA AM VREUN DREPT SI DACA MA PT DESPAGUBI. NOI DOI AVEM UN MINOR DE 8 ANI. VA MULTUMESC
divorturi poate si-o pune invers cu cine vrea ea duceti-va la bifa la fabrica de biscuiti la danubiana unde pe toate femeile din fabricah le .... nicu grasu de la nishei si alte tipe - e actor porno . unele prostitutie . le parcheaza cu maxii taxii direct la scarah .
Buna ziua numele meu este nakisha Vreau sa va alaturati tuturor sa-i multumesc acestui om pentru restaurarea casei mele cu ex-sotia mea care ma arunca pentru o alta femeie timp de 5 ani. La inceput nu am crezut niciodata ca DR OGUDUGU va fi capabil sa ma ajute sa-mi castig inapoi EX HUSBAND de la cealalta femeie, dar pentru ca inca il iubesc si am nevoie de el in viata mea ... muncesc si urmez instructiunea DR OGUDUGU si ma surprinde ca dupa 3 Zilele petrecerii vrajii și colaborarea cu DR OGUDUGU, Ex-HUSBAND-ul meu mi-a cerut să-i cer iertare și să uit tot ce mi-a făcut pentru că încă mă iubește ... acum eu și soțul meu ne întoarcem împreună și suntem foarte fericit cu noua noastra viata ... toate datorita DR OGUDUGU pentru marea munca pe care a facut-o pentru mine .. Promit sa imi impartasesc intotdeauna munca sa buna intregii lumi largi si daca vreun corp este acolo trecand prin orice relatie dificultati ar trebui contactați-l prin e-mail: [email protected] sau whatsapp +2349097050691 De asemenea, se specializează pe următoarele probleme (1) Dacă doriți ex-spate. (2) dacă aveți întotdeauna vise rele. (3) Vrei să fii promovat în biroul tău. (4) Vrei ca femeile / bărbații să alerge după tine. (5) Dacă vreți un copil. (6) Vrei să fii bogat. (7) Vrei să îți ceri soțul / soția să fie al tău pentru totdeauna. (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară. (9) Îngrijire de plante. contactați DR OGUDUGU prin e-mailul său pentru o soluție totală [email protected]
Buna ziua, sunt aici pentru a raspândi aceasta veste buna întregii lumi cu privire la modul în care am primit so?ul meu înapoi. Eram nebun când so?ul meu mi-a lasat o alta femeie luna trecuta. Dar când ma întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl sluje?te, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lasat so?ul meu. El mi-a spus doar ca am ajuns la locul potrivit ca voi fi dorin?a mea de inima fara nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie sa fac, dupa ce a fost facut, în urmatoarele doua zile, so?ul meu a sunat ma la telefon ?i îmi pare rau ca m-ai trait înainte. Sunt atât de fericita ?i cople?ita ca trebuie sa le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona sa-mi dau dorin?a inimii. Daca ave?i nevoie de orice fel de ajutor, contacta?i Profetul Okona la urmatoarea adresa de e-mail: [email protected] De asemenea, a distribuit atâtea vraji ca, (1) Daca dori?i ex-spate. (2) nu ai nevoie de un divor? în casnicia ta. (3) Vrei sa fii promovat în biroul tau. (4) Vrei sa vindeci bolile mortale (5) Daca vre?i un copil. (6) Vrei sa fii bogat. (7) Vrei sa î?i ceri so?ul ?i so?ia sa fie a ta pentru totdeauna. (8) Daca ave?i nevoie de asisten?a financiara. (9) vrei o so?ie / so? [email protected]