Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături

26910
658
Trăim în

Articole de la același autor

Inițiativa unor antreprenori de a construi apartamente mansardate pe terasele unor blocuri a generat, de-a lungul anilor, nenumărate frecușuri și conflicte între locatari și constructor. 


Când este vorba despre atingerile aduse proprietății, mai ales în cazul blocurilor de locuințe, când deciziile trebuie luate, fie cu majoritate de voturi, fie în unanimitate, de multe ori se lasă cu scântei. Iar mansardarea, considerată și în ziua de azi de unii locatari drept "o capcană periculoasă a blocurilor comuniste", a rămas un subiect controversat. Așa se explică de ce nici locatarii blocului K1, sc. B din aleea Berzei, Constanța, nu și-au dat prea ușor acordul pentru mansardarea blocului. În aceste condiții, chiar dacă lucrarea a început în urmă cu aproximativ doi ani, a fost finalizat doar pe un tronson, pentru cel de-al doilea, fiind nevoie  de verdictul instanței. Ca și când nu ar fi fost suficiente frecușurile anterioare,  de când au reînceput lucrările, locatarii blocului cu pricina, dar și cei ai imobilelor învecinate susțin că nu mai știu ce e aia liniște de la 8 dimineața până pe la 7-8 seara.


"Parcă suntem în câmp!" Oamenii din zonă spun că mai degrabă ar fi dispuși să suporte, "cu eleganță", zgomotele infernale produse de nenumăratele bormașini, ciocane și restul arsenalului de ustensile folosite la asemenea lucrări, decât să fie terorizați "non-stop de limbajul trivial, de cea mai joasă speță, al muncitorilor. E foarte mult zgomot, iar ei urlă unii la alții, înjură fără pauze, scuipă. Avem copii și am îndrăznit să le atragem atenția s-o lase mai moale măcar cu înjurăturile, dar replicile au curs în versurile cele mai porcoase posibil. Cred că sunt presați să termine repede, lucrează și în week-end. Sunt foarte mulți copii în zonă, ca să-i protejăm de aceste mizerii nici măcar dimineața nu mai aerisim. Oamenii ăștia sunt neobosiți când e vorba de înjurături, înjură fără să se repete... Am vorbit cu președintele asociației, a zis că intervine, dar nu se vede nimic la orizont. Nu există panou de șantier la vedere, ca să putem lua noi, locatarii, legătura cu șeful lor. Oamenii ăștia nu se încadrează la tulburarea liniștii publice, legea asociațiilor de locatari nu-i sancționează? Nu putem să ne lăsăm copiii la discreția unor needucați, doar n-am ajuns patria mârlanilor!".


Clauză la contract
Ing. Nicolae Stan, responsabil pe probleme tehnice în cadrul UAP Con-stanța, ne-a confirmat că subiectul mansardării unor blocuri a creat dispute, de-a lungul anilor, între locatari și antreprenori. Însă, referitor la respectarea programului de liniște în cazul unor desfășurări de șantier, este responsabilitatea președintelui asociației să introducă o clauză privind acest aspect în contractul de mansardare. Mai ales că asemenea contracte se semnează cu acordul tuturor locatarilor, dat în fața unui notar, deci interesele oamenilor trebuie apărate de la începerea, până la finalizarea lucrărilor: "Cât privește chestiunile de tulburare a liniștii publice prin zgomote puternice, limbaj trivial etc., acestea țin de lege. De preferat ar fi să nu se uite de bunul simț!".


Amenzi usturătoare
În ceea ce privește situațiile de tul-burare a liniștii publice, potrivit consi-lierului juridic Carmen Gigică, acestea sunt sancționate în temeiul Legii nr. 61/1991, care a fost republicată recent în Monitorul Oficial nr. 96/2014. Astfel, tulburarea (fără drept) a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă este sancționată cu amendă de la 200 la 1000 de lei; tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00-8:00 și 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora este sancționată cu amendă de la 500 la 1500 de lei. Iar în situații de genul celei reclamate astăzi, dacă apelurile lor sunt luate în derâdere, locatarii ar trebui să se plângă polițistului de proximitate, în măsură să constate faptele și să dispună sancțiunile prevăzute de lege.


Comentează știrea

658 comentarii. Pagina 66 din 66. Click pe pagina dorită : 1 ...65 66 
canada goose cold weather gear
6 noiembrie 2014
canada goose cold weather gear

Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose cold weather gear [url=http://www.mariefinkelstein.com/friday/canada-goose-cold-weather-gear.html]canada goose cold weather gear[/url]

canada goose mens tremblant jacket
7 noiembrie 2014
canada goose mens tremblant jacket

Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose mens tremblant jacket http://www.thewashboardrathkeale.ie/belgique/canada-goose-mens-tremblant-jacket.html

canada goose pink sale online
7 noiembrie 2014
canada goose pink sale online

Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose pink sale online [url=http://www.kentlandhomes.com/calgary/canada-goose-pink-sale-online.html]canada goose pink sale online[/url]

piumino moncler outlet store
7 noiembrie 2014
piumino moncler outlet store

negozi moncler torino moncler outlet italia online moncler bambino prezzi sito ufficiale outlet moncler Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online moncler nuova collezione moncler parka [url=http://www.prestitodisoccupati.com/powered/outlet.asp?b=monclerit&tag=piumino-moncler-outlet-store]piumino moncler outlet store[/url]

canada goose ladies kensington parka
7 noiembrie 2014
canada goose ladies kensington parka

Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose ladies kensington parka [url=http://www.eyewearadvantage.ca/anorak/canada-goose-ladies-kensington-parka.html]canada goose ladies kensington parka[/url]

buy canada goose jackets online
7 noiembrie 2014
buy canada goose jackets online

Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online buy canada goose jackets online [url=http://www.eyewearadvantage.ca/anorak/buy-canada-goose-jackets-online.html]buy canada goose jackets online[/url]

neon dre beats
7 noiembrie 2014
neon dre beats

metallic beats by dre cheap beat by dre beats by dr dre ebay beats headphones dr dre Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online dre beats headphones walmart studios beats by dr dre [url=http://www.risorsesolari.com/public/image/beats-dr-dre/neon-dre-beats.html]neon dre beats[/url]

canada goose parka citadel
7 noiembrie 2014
canada goose parka citadel

Trăim în "patria mârlanilor"? Războiul mansardelor: creiere forate cu bormașini, ciocane și înjurături | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online canada goose parka citadel http://www.dipstrip.ie/expedition/canada-goose-parka-citadel.html

658 comentarii. Pagina 66 din 66. Click pe pagina dorită : 1 ...65 66 

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 08 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar religios
Miercuri, 08 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Miercuri, 08 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : "E lege sau nu e lege?"
Miercuri, 08 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Importul unei mașini din SUA
Marţi, 07 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Ce trebuie să cuprindă salariul lunar
Marţi, 07 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Calendar religios
Marţi, 07 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Ce gătim astăzi
Pagina a fost generata in 1.7264 secunde