Prof. Sorin Mihai, de la Școala "Gala Galaction", la "cârma" ISJ Constanța:

"Am pregătirea și viziunea pentru a fi un bun inspector!"

7722
228

Articole de la același autor

Profesorul de limba și literatura română Sorin Mihai, a ajuns, de puțină vreme, de la catedra Școlii Gimnaziale "Gala Galaction" din Mangalia, în funcția de inspector școlar general adjunct.

Este absolvent al Universității "Ovidius" din Constanța, dar și licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității Române de Științe și Arte "Gheorghe Cristea".

- Aveți reputația unui dascăl dedicat catedrei și elevilor săi. Veți rezista departe de cele două?

- Am 16 ani de carieră la catedră, dintre care 15 sunt ca titular în aceeași școală din Mangalia. Mă mândresc cu acest lucru, căci dintotdeauna mi-am făcut meseria cu pasiune și consider că această profesie implică vocație și dăruire. Nu a fost zi în care să nu simt bucurie, dar și emoție, implicându-mă în munca alături de copii. Nu voi fi niciodată departe nici de școala în care m-am definit ca profesor, nici de elevii mei, care an de an mi-au demonstrat că sunt printre cei mai buni din municipiu și din județ.

Chiar în această nouă poziție, voi continua să fiu în primul rând dascăl. Acesta este unghiul din care voi aborda problemele pe care le voi avea de gestionat la ISJ Constanța: perspectiva cadrului didactic care cunoaște dificultățile cu care se confruntă colegii săi, elevii și părinții, profesorul care încearcă să eficientizeze, să optimizeze parcursul educațional al fiecărui elev, beneficiarul direct al demersurilor sale.

În mod sigur nu voi sta departe de elevii mei și de catedră. Deși voi avea mai puțin timp la dispoziție, tot sala de clasă va fi pentru mine locul în care identifici cel mai bine calea de urmat în traseul educațional. Noua postură îmi va da posibilitatea să am un dialog constant cu mult mai mulți elevi constănțeni și să mă implic direct în rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă.

- Cum comentați retragerea dvs. din concursul de la Ministerul Educației și apoi numirea în funcția de inspector școlar general adjunct?

- Am luat decizia de a accepta să devin inspector școlar general adjunct pentru că atât pregătirea profesională, cât și cariera didactică mă îndreptățesc să mă consider pregătit pentru această provocare, pe care, așa cum am mai afirmat, o consider o confirmare a faptului că tot ce am realizat în acești ani este corect. Un prieten drag mie îmi spunea că, atât timp cât ești mulțumit de ceea ce reprezinți și nu ai nimic să îți reproșezi, trebuie ca singura constantă în viața ta să fie schimbarea.

M-am retras din concursul de inspector școlar general adjunct, dar vreau să subliniez că am obținut, la proba scrisă, una dintre cele mai mari note, în condițiile în care la această probă cel puțin 70% dintre candidați au avut dificultăți și nu au promovat. Departe de mine gândul de a discredita pe cineva, vreau doar să subliniez faptul că sunt pregătit în domeniul managerial care, în fond, este cerința esențială pentru această funcție. Sunt un om de substanță, de conținut, care pune mai puțin accent pe formă și de aceea am avut unele probleme legate de modul de prezentare a CV-ului. Doar pentru acest motiv am decis să mă retrag. Știu că mi-au fost apreciate profesionalismul și cunoștințele din domeniul managementului educațional și de aceea mi s-a dat această șansă și mă bucur de faptul că am putut accede în această poziție fără vreun sprijin. Îmi voi face datoria tot cu seriozitatea, tenacitatea și transparența care mi-au caracterizat munca de dascăl.

- Ce atribuții vă revin în noua calitate?

- Într-o astfel de funcție, este important ce îți propui să faci, cum îți stabilești prioritățile și obiectivele. Așa că aș vrea să discutăm mai puțin de atribuții și mai multe despre planuri.

În activitatea mea de la inspectorat voi pune accentul pe: dezvoltare, implicare, responsabilizare, eficiență, comunicare și transparență. Aceste opțiuni strategice constituie un mod direct de a aborda aspectele relevante și problemele acute ale învățământului constănțean, așa cum voi demonstra prin acțiunile mele. Nu sunt alese întâmplător, ci constituie un traiect și un crez personal.

Pentru ca aceste deziderate să își dovedească eficacitatea, voi lucra în echipă cu întregul colectiv al inspectoratului, dar și cu elevii, cu părinții. De asemenea, voi colabora cu toți cei care vor să se implice pentru îmbunătățirea rezultatelor școlii constănțene. Avem elevi cu performanțe deosebite, avem profesori excepționali, așadar premisele obținerii plusvalorii există. Din păcate, se observă adesea lipsa de solidaritate, de parteneriat pentru performanță, de dialog. Deschiderea unor căi de comunicare eficientă și transparentă, asumarea responsabilităților, dar și un management consecvent și riguros sunt principii ce stau la baza acțiunilor pe care le întreprind.

- Intenționați să concurați la o nouă rundă a concursului de inspector general adjunct sau chiar general?

- Consider că am pregătirea și viziunea pentru a fi un bun inspector. De aceea nu voi ezita să duc la bun sfârșit ceea ce am început. În momentul în care va fi programat un nou concurs, voi regla chestiunile de formă care mi-au creat probleme ultima dată și voi căuta să confirm că sunt o alegere bună pentru ISJ Constanța.

Deocamdată vreau să-mi fac bine treaba ca inspector general adjunct. Abia după ce voi simți că mi-am făcut aici datoria, voi lua în calcul alte posibilități.

Comentează știrea

228 comentarii. Pagina 22 din 23. Click pe pagina dorită : 1 ...21 22 23 
........
16 iunie 2015
pentru Laura

Doamna Laura, va pierdeti timpul! Sorinel e incorigibil. Bineinteles ca el si cu inca cineva isi dau asemenea enormitati. Am insistat cu mesajele mele scrise cu majuscule, repetandu-le cu incapatanare, ca sa vad pana unde se poate ajunge. Rar mi-a fost dat sa vad asa ceva. Nu cred ca mai exista in arhiva "Cugetului Liber" un caz similar. Dar dincolo de ridicolul situatiei in sine, revoltator e faptul ca avem de-a face cu un inspector scolar, numarul 2 in ierarhie, care in esenta ar trebui sa reprezinte crema invatamantului. De facto, insa, avem un soi de nepot de-al lui Kim Ir Sen. PENTRU SORIN: SORINE, DIN ACEST MOMENT NU MAI SCRIU NIMIC SI TE LAS IN PACE PENTRU CA NU VREAU SA CAD EU IN ACELASI GEN DE RIDICOL IN CARE TE-AI BAGAT DE BUNA VOIE SI NESILIT DE NIMENI. AM VRUT SA VAD PANA UNDE POTI SA MERGI. ITI DORESC SUCCES.

Răspuns la: Spitalul 9
Adăugat de : Laura, 16 iunie 2015
Sorine, daca nu esti tu cel/cea cu mesajele, iesi public si spune-le sa se opreasca. Nu incepe prost, e absolut incredibil ce se intampla. Realizeaza...
Bianca
16 iunie 2015
For You

Lasa DEX-UL de o parte si vorbeste pe intelesul tuturor.

Răspuns la: vizionarul lu` peste 2
Adăugat de : raducu, 16 iunie 2015
si am aflat ca sunt un frustrat invios. poate ca e rau, dar sigur e mai bine decat sa fiu un dement obsedat de propria persoana, obsesiv-compulsiv...
Corelea
16 iunie 2015

Doar gura ce e de voi, intelectuali ce sunteti, apreciati omul pentru ceea ce face

Alin Marin
16 iunie 2015
Felicitari

Felicitarile mele domnului profesor, mult succes in tot !

M.P.
16 iunie 2015
Doar un nebun merge inapoi in viitor...

Cea mai mare cruzime e să strici nebunului mândria nebuniei sale și prostului bucuria prostiei sale. N.Iorga. Va rog sa aveti intelegere si sa nu il mai provocati pe Sorin. La urma urmei e cel mai tare ultim transfer la echipa Galacticilor de la ISJ Constanta. Asteptam prezentarea oficiala, pe stadion, pe ritmuri de BugMafia (Limbaj de cartier). Hai ai nostrii !!!! Sorin, OLE, OLE, OLE !!! Campeanule, esti mai cretin ca toti daca ai facut asa ceva. Sau ti-au pus aia ceva in mancare, in Mamaia...

medicul
16 iunie 2015
inspectorul gadget

sorinele, ai ramas singur acasa, tata?

Paznic de far
17 iunie 2015
Tragic

E mai grav decât credeam ! Să apelezi la unii și la alții , să-ți posteze comentarii favorabile ca să creezi impresia că ești adulat , este jalnic. Am studiat 5 ani în Arhivele Naționale și doar acolo am mai văzut telegrame de felicitări și apreciere ale conducătorului iubit.Limbajul și viziunea insp.șc.gen.adj . nu au nici o legatură cu limbajul managerial. Se vede clar că habar nu are ce sunt opțiunile strategice ( dar sună frumos , nu ? ) și nici ce atribuții o să aibă , cât despre cunoașterea tuturor unităților școlare din județ , Dumnezeu cu mila !

unul care trebuie sa il suporte pe acest adjunct
23 iunie 2015
Habar n-am si prietenii lui

😁 Asta saracu' e picat din copac. Cred ca nu stie ce e un PDI si are impresia ca, daca vorbeste frumos, are si habar. Oare nu isi da seama ca e penibil in laudarosenia si aroganta lui??? De unde vine asta? Cred ca de acolo de unde vine era vreun profesoras din asta apreciat de provincie si care din joi pana mai apoi mai nimerea si cate un olimpic de-i crestea cota! Prieten drag, te sfatuiesc sa revii cu picioarele pe pământ. Eu zic sa ramai bun unde esti sau sa iti reconsideri atitudinea. Incurci notiuni de baza de management...am inteles ca ai facut cursul si ai devenit expert abia prin februarie. Esti chiar pafarist. Fii modest, tovarase, invata practic intai si apoi fii arogant si lipsit de modestie. Daca te crezi vreun geniu neinteles, gresesti sau oi fi la romana ta!Daca ai luat nota mare la legislatie nu înseamnă ca stiu ceva sau ca ai inclinatii si abilitati practice, ci doar ca ai invatat. Multi purici nu faci pe acolo, ca deja te dai mai destept decât toti si asta inseamna sa rupi din start puntile de comunicare. Deja ti-ai jignit prin atitudine colegii. Vorbe...vorbe...si iar vorbe, adica vorba colegilor tai: Tu totusi cu ce te ocupi pe la inspectorat????

Paideuma
24 iunie 2015
...din tribulațiile unui habarnist!

Stimate DomnuleDoamnă obligat/ă să suporți...! Până la mesajul dumitale, am oscilat în a lua atitudine (în scris!). Cum toate mesajele "anti-" par a fi variante ale aceluiași concert al ipocriziei, al neputinței, al invidiei, pemite-mi să te compătimesc! Cât de dureros trebuie că resimți apariția unui om (într-o funcție de conducere de reper!) de altă factură decât Domnia Ta...Domnia Ta care (acum!) știi ce este acela un plan de dezvoltare instituțional (P.D.I.), dar care, la vremea debutului nici măcar că există așa ceva NU știai...Ce să mai spun de dihotomia P.D.I. - P.A.Ș. ...Ce competență te validează ca evaluator, "cântăritor" de calități/noncalități umane? Cunoști pe cineva (din tot I.Ș.J.-ul constănțean!) care este specialist (confirmat printr-o licență) în management? De ce nu suporți D-ta (și ceilalți asemenea D-tale) că, și un "profesoraș de provincie" poate performa conform unor principii (demult uitate/neștiute de Măria Ta, atoateștiitorul/știitoarea!)??? Ce-ai face dacă, atunci când te uiți în oglindă, în loc de înfățișarea Domniei Tale, ți-ar apărea caracterul? Nu-mi răspunde, nu-ți mai irosi energiile (și acelea secătuite de pizma-ți congenitală)... Doar PRIVEȘTE-TE! ȘI apoi, dacă reușești să-ți ridici cugetul, PRIVEȘTE-I pe ceilalți!

Răspuns la: Habar n-am si prietenii lui
Adăugat de : unul care trebuie sa il suporte pe acest adjunct, 23 iunie 2015
😁 Asta saracu' e picat din copac. Cred ca nu stie ce e un PDI si are impresia ca, daca vorbeste frumos, are si habar. Oare nu isi da seama ca...
Paznic de far
25 iunie 2015
Licență în management educațional și comunicare instituțională

Domnule/ doamnă PAIDEUMA , în județul Constanța sunt cel puțin 20 de profesori care au licență în MANAGEMENT . Aceștia nu au avut ȘANSA să fie promovați de UNPR. Lăsați deoparte limbajul acesta prețios ! Exprimați-vă așa la ședințele de partid . Acolo , sigur veți impresiona auditoriu.

Răspuns la: ...din tribulațiile unui habarnist!
Adăugat de : Paideuma, 24 iunie 2015
Stimate DomnuleDoamnă obligat/ă să suporți...! Până la mesajul dumitale, am oscilat în a lua atitudine (în scris!). Cum toate...
228 comentarii. Pagina 22 din 23. Click pe pagina dorită : 1 ...21 22 23 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2848 secunde