Cadrele didactice din întreaga țară se reunesc la Eforie Sud

2776
55

Articole de la același autor

Educatoarele, învățătorii și profesorii constănțeni sau cei aflați în vacanță pe litoral sunt așteptați, în zilele următoare, la cel mai mare forum educațional din 2016. Evenimentul se va desfășura pe 8, 9, 10 și 12 august la Eforie Sud și pe 11 august la Constanța. La ședința festivă din 11 august, ora 10, de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța va fi prezent și ministrul Mircea Dumitru, evenimentul desfășurându-se sub înaltul patronaj al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.


Administrația Prezidențială a înscris acest al XXXVIII-lea Congres al Asociației Generale a Învățătorilor din România, congres al cadrelor didactice din România și al cadrelor didactice române de peste hotare în calendarul de activități organizate sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare - "România Educată" inițiată de Președinția României. Ministerul de Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni sprijină participarea la congres și a peste 150 de cadre didactice de etnie română din Republica Moldova, Ucraina și Serbia.


Acesta este cel de-al XXXVIII-lea congres al dascălilor și se estimează că vor fi prezenți peste 1.000 de profesori. 


Comentează știrea

55 comentarii. Pagina 2 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...6 
Of, of....
6 august 2016
mai, mai....

Si, vrand, saracutza, draga sefutza, / Sa-si strice carutza de tot cu gascutza / Celor 7 vesnic motzate, / Intinse manutza catre alinutza, / Lua hartiutza si zise fugutza: / Scrie tu, dragutza, mica alinutza, / de cand cu Crudutza, celor 7 vesnic motzate / Le dam ce se poate: / Salar cu pungutza, amenzi cu carutza / Si-acces la bancutza / Ce tace mahnita, de soare topita. / Si nu uita, alinutza, / De-ndata ce deschide vreuna guritza, / Ia posetutza si fuga, fugutza, / Apasa pe ON si gata-i probutza.........REVENIM.

of, of....
6 august 2016
mai, mai....

Mergand, saracutza, draga sefutza / Cu masinutza la alinutza / Sa-si bea cafelutza, vibra posetutza / Si inlemni micutza, umila sefutza. / Direct de la sursa, din spumele marii, / era anuntzata saracutza sefutza, / Ca tocmai Crudutza / Daduse fugutza sa strice casutza / Lu' miha sefutza si maimutza. / Ce nu stia, poate, Crudutza, / era ca miha micutza / Stia ca maimutza se da utza-utza, / Cat o tzine crengutza......NU MAI REVENIM....ASTAZI.

Of, of, of
7 august 2016
si vai, vai, vai!

m-ati innebunit cu cruduta voastra! Pe mine ma doare mai tare de codruta! Crudutele vin si pleaca, da gabita tot acasa la mine se intoarce, ca orice sot ratacitor....Dar daca se pune pe treaba codruta....ne-am luat adio de la tot....nu mai are unde sa ma gaseasca gabita, sechestreaza asta tot! Am cosmaruri pe bune...se face ca casuta e facuta din caramizi miici, miici si se preface in moloz cand sufla DNA-ul in directia noastra, iar masinutele se transforma in trotinete... multicolore......Oooof, abia astept sa-nceapa scoala sa ma razbun crunt pe aia de-acolo pentru toate suferintele mele provocate de codruta asta! M-as razbuna si pe ea, da n-am cum!!!!

Calificativul
7 august 2016
FB pentru Miha!

Asteptam cu nerabdare calificativul doamnei director stan! Speram din tot sufletul ca va fi FB, ca sa poata saracuta sa primeasca numire ptr inca un an scolar. Dupa toate aparentele , cel mai bine sta la criteriul TINUTA MORALA! Ce scrie presa si oamenii rai nu este adevarat, barfe si iar barfe. Iar ca manager, atinge sublimul! E....ceva de nedescris! E de top, ce mai! Va rugam sa-i dati FB, da?

miha
7 august 2016
sta bine cu moralitatea si verticalitatea

Corect! Toti ceilalti au ceva probleme la capitolul MORALITATE, TINUTA SI ETICA PROFESIONALA, numai Miha NU! Cum reuseste oare sa ramana atat de demna si de verticala in ciuda tuturor vicisitudinilor? Si mai ales atat de MORALISTA??? Ati observat cum stie ea tot , face observatii, scade punctaje tocmai acolo unde ea 'exceleaza', adica unde este varza, cu tupeul ordinar al parvenitului mincinos si al sarlatanului de profesie. Ajutati-o ISJ, dati-i numire si lasati-o sa mai adauge un minus la prestigiul scolii 28! Ce mai conteaza inca unul?

Răspuns la: FB pentru Miha!
Adăugat de : Calificativul, 7 august 2016
Asteptam cu nerabdare calificativul doamnei director stan! Speram din tot sufletul ca va fi FB, ca sa poata saracuta sa primeasca numire ptr inca un...
De ce nu?
7 august 2016
Il asteptam si pe Gabita

Dar n-ar fi mai bine sa-l angajati si pe domnul Stan, pe Gabita la sc 28? Ce mama naibii, s-o gasi ceva de facut prin scoala si pentru el.....Si-asa e mosia lor, taie si spanzura, isi bat joc de scoala-jucarie! Scoala - Stan din buricul targului!

Răspuns la: sta bine cu moralitatea si verticalitatea
Adăugat de : miha, 7 august 2016
Corect! Toti ceilalti au ceva probleme la capitolul MORALITATE, TINUTA SI ETICA PROFESIONALA, numai Miha NU! Cum reuseste oare sa ramana atat de...
pe bune?
7 august 2016
ce idee, stan profesor!

Nu merge, n-au cum sa-l angajeze pe sotul lui stan! n-are pregatirea necesara....Ce materie sa predea?

atuul de baza al lui gabita,
7 august 2016
pregatirea practica

Nu conteaza, măi! Ce daca nu are pregatire didactica? Parca nevasta-sa are.....adica are pe hartie, dar in realitate....mai subtire, cunoscatorii stiu. Uite, cu pregatirea lui....mai mult practica, ar putea sa predea ceva de genul Educatie moral-civica, Educatia ptr cluburi de noapte, Educatia ptr DNA, Educatia politica fara a face politica, Cum sa lucrezi la primarie fara sa lucrezi, etc, etc.......Stie multe omu'! Primim sugestii de materii noi ptr scoala-jucarie.

Răspuns la: ce idee, stan profesor!
Adăugat de : pe bune?, 7 august 2016
Nu merge, n-au cum sa-l angajeze pe sotul lui stan! n-are pregatirea necesara....Ce materie sa predea?
Dau livingul meu...
7 august 2016
pentru soțu' !!!

Bine dragii mei! Vreti sa ma ajutati sa petrec mai mult timp cu consortul! Va multumesc si va iubesc pentru asta....M-am gandit si eu la ceva: o sa introduc in programa cateva ore la seral, cateva la frecventa redusa si vreo doua la fara frecventa, ca gabita are un program foaaaarte incarcat, stiti....ziua la DNA si noaptea la pipițe! In pauze se amtreneaza la boxing, sa se mentina in forma. E foarte ocupat, ce mai! Bine ca am eu conditii aici, la scoala mea, se poate intinde pe canapeaua din living când e prea obosit mititelul. Dar cu pipite nu-i permit, pe-alea are voie sa le aduca doar acasa! Pupici!

Ce fata de treaba!
7 august 2016
Bravo, miha!

Suuuper, Miha! Ai vazut ca poti sa fii fata desteapta si cu simt practic?!? Ai stiut tu când ti-ai facut livingul ca odata si-odata tot o sa ai nevoie de el! Scoate dosarele si baga poze mari cu gagici, sa se simta bine si gabita, ca altfel nu poate sa adoarma! Vezi, sa fie destule silicoane in respectivele poze, ca altfel n-au efect. Succesuri! PS, poti sa incui in continuare usa cabinetului, acum chiar e nevoie! Si....programul de audiente de pe usa....nu-l mai pune, da-l dracu'!

55 comentarii. Pagina 2 din 6. Click pe pagina dorită : 1 2 3 ...6 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.0791 secunde