Care sunt prevederile chestionarului privind vaccinarea prin intermediul echipelor mobile în școli
335
Articole de la același autor
Riposta unui candidat respins la funcția de director interimar la o școală din Constanța
17 August 2021
O nouă clasă, de gimnaziu, din Constanța, își mută cursurile în online. Ministrul dă asigurări că DSP suportă operațiunea de testare în școli
19 Septembrie 2021
Stupoare la a doua repartizare! Cu media de admitere 4,48 a ajuns la Colegiul „Mircea cel Bătrân”
07 August 2021
Iată care sunt noii directori și adjuncți interimari numiți pe funcții de IȘJ Constanța
25 August 2021
Profesorii s-au enervat! „Ar trebui să ne odihnim cu toţii puţin, să vedem cu cine mai lucrează”
23 August 2021
În unitățile de
învățământ a fost diseminat încă de vineri, 24 septembrie, chestionarul de
exprimare a intenției de vaccinare, prin intermediul inspectoratelor școlare
județene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligație de vaccinare și este
pus la dispoziția părinților în vederea completării.
După cum a informat Ministerul Educației, persoana desemnată pentru protecția sanitară la nivelul unității de învățământ, în conformitate cu dispozițiile ordinului comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației, va transmite Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către părinți/tutori legali.
În cazul exprimării intenției de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezența părintelui/tutorelui legal al copilului!
Scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze și beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinților sau reprezentanților legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în școli de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și Direcțiile de Sănătate Publică.
Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură și pot fi transmise și în format electronic.
Chestionar privind intenția de vaccinare anti-COVID-19 în vederea organizării echipelor mobile de vaccinare în unitățile de învățământ
1. Elevul este vaccinat * :
o Da
o Nu
2. Dacă ați optat pentru a doua variantă de răspuns la întrebarea anterioară, vă rugăm să precizați dacă intenționați să aprobați vaccinarea anti-COVID-19 a copilului dumneavoastră de către echipa medicală prezentă la școală (la cabinetul medical școlar sau echipa mobilă):
o Da
o Nu
o Indecis
* Pentru răspunsul completat cu ,,Nu ‘’, vă mulțumim pentru completarea răspunsului la întrebarea 2.
Nume______________________Prenume______________________________________________
am completat prezentul chestionar în calitate de părinte/reprezentant legal al elevului
________________________________________________________________________________
din clasa________unitatea de învățământ__________localitatea________________________
Important !
Prezentul chestionar nu este obligatoriu și nu constituie obligație de vaccinare!
În cazul în care vă exprimați intenția de vaccinare, vaccinarea copilului dumneavoastră se va efectua numai cu acordul informat scris, în prezența dumneavoastră în calitate de părinte/reprezentant legal al copilului!
Scopul completării prezentului chestionar este sprijinirea celor care beneficiază de acordul informat al părinților sau reprezentanților legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în școli, de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și Direcțiile de Sănătate Publică (DSP).
Prin semnarea acestui formular de consimțământ informat, sunteți de acord cu următoarele:
- prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu prevederile Regulamentul UE 679 din 2016;
- declarați faptul că datele furnizate de dumneavoastră sunt corecte;
- vi s-a adus la cunoștință faptul că vă puteți retrage consimțământul în totalitate sau parțial, în orice moment, respectând prevederile legale în vigoare referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal;
- ați luat la cunoștință cu privire la dreptul de acces, informare, portabilitate și distrugere/ștergere care poate fi exprimat în scris prin contactarea persoanei responsabile cu protecția datelor cu caracter personal;
- în cazul în care veți solicita ștergerea datelor, ați fost informat că acestea pot fi menținute, parțial sau total, în situația existenței unei obligații legale sau a unui interes legitim;
- sunteți de acord ca datele cu caracter personal să fie stocate într-o arhivă (bază) națională de date; aceste date pot fi transmise, după caz, și altor instituții pentru respectarea obligațiilor legale sau dacă există un interes legitim.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 23 Septembrie 2021
Miercuri, 22 Septembrie 2021
Miercuri, 22 Septembrie 2021
Marţi, 21 Septembrie 2021
Luni, 20 Septembrie 2021
Luni, 20 Septembrie 2021
Luni, 20 Septembrie 2021
Emilian Imbri, despre evoluția pandemiei: N-ar fi fost nimic dacă relaxarea era dublată de vaccinare
Joi, 23 Septembrie 2021
Marţi, 21 Septembrie 2021