Care sunt promisiunile noului candidat la șefia Universității "Ovidius"

1995
21
Care sunt promisiunile noului candidat la șefia Universității

Articole de la același autor

Anunțarea candidaturii la funcția de rector al Universității "Ovidius" a prof. univ. dr. Ana Rodica Stăiculescu în ediția de ieri a ziarului "Cuget Liber" a stârnit numeroase reacții, motiv pentru a-i propune un scurt interviu având ca subiect intențiile sale. 
- Există vreo șansă de a fi restabilit climatul de încredere în rândul universitarilor de la "Ovidius"? 
- Starea actuală a universității necesită să acționăm îndrăzneț și rapid, iar eu am încredere că vom acționa nu numai pentru a reconstrui încrederea universității tomitane, ci de a stabili un nou fundament pentru aceasta. Este imperios necesar să restabilim un climat de încredere, cel actual fiind unul de suspiciune, să o recunoaștem deschis. Avem argumentul trist al lucrurilor de notorietate publică la care nu mai e cazul să mă refer, deoarece țin de trecut. Trebuie să învățăm ceva din acest episod pe care am speranța că-l vom depăși doar împreună, cu înțelepciune și încredere în valoarea sigură a uni-versității noastre, a tot ceea ce am construit împreună în timp, cu efort și spirit de echipă. Marea provocare este să reconstruim relația noastră cu comunitatea academică națională și mai ales o repoziționare internațională. 
- Ați afirmat că veți aborda o campanie atipică pentru România, pe care le-o propuneți și politicienilor spre studiu. 
- Campania nu este pentru un om, ci pentru un proiect. Propun o campanie pentru un proiect, și nu împotriva cuiva. Vreau să câștig prin vot pozitiv, și nu negativ. A devenit o regulă, din păcate, să câștigăm voturi pe seama nemulțumirilor, a frus-trărilor. Avem experiența unei campanii agresive, care a aruncat urâtul peste Universitatea "Ovidius". Am pierdut toți din ultimele alegeri. Tre-buie să privim această situație cu luciditate și să ne asumăm conse-cințele, dar mai ales costurile. Să facem o campanie prin care să ne dovedim noi un nucleu de Educație, să facem o campanie în care să vorbim frumos despre ceilalți candidați. Să lăsăm votanții să aleagă cel mai bun proiect și cel mai disponibil și competent în management universitar pentru a-l realiza. Începând de anul viitor, universitatea trebuie să se ridice, să se scuture de praful așternut pe imaginea ei și pentru asta are nevoie de hotărârea comunității academice de a reclădi instituția. 
- Care sunt propunerile proiectului dvs. managerial? 
- Programul meu are ca pilon de bază dorința de a construi programe care să răspundă realităților regionale, de a fructifica relațiile universităților de la Marea Neagră și parteneriatele internaționale care pot aduce un plus de valoare învățământului nostru. Este un demers greu, dar provo-carea este cea care ne va determina să ne repoziționăm la locul nostru de drept, să ne exercităm plenar vocația de formare academică, diseminând inovație și tehnologie la standarde înalte.
Aici sper că vom valorifica resursele umane și dotările materiale, pentru a face eficiente toate programele educaționale, interesul nostru fiind pentru a ne ridica la înălțimea așteptărilor studenților, părinților și angajatorilor. 
Întotdeauna vor exista cei care vor pune la îndoială ambițiile unui grup. Dar aceștia trec cu vederea faptul că instituția a reușit, de-a lungul a 50 de ani, să unească pentru același scop, și aici mă refer la educație, valori ale culturii românești. Știu sigur că sunt atâția colegi minunați, ambițioși, recunoscuți la nivel național și internațional care pot realiza foarte multe, cu condiția să fie uniți de un scop comun și demonstrând că deși valoarea se stabilește individual, se demonstrează în echipă. Prin proiectul meu, fac apel și promit să ne unim toți, să muncim împreună, să re-construim imagi-nea universității în respect și decență și sunt sigură că doar pe această cale vom avea toți de câștigat. Asigur fiecare angajat și student că este foarte important pentru mine și mai ales în proiectul managerial pe care îl susțin. Nu mă voi raporta decât la prezent. 
- Un mesaj pentru electoratul de la "Ovidius"? 
- Le adresez rugămintea și, de ce nu, provocarea de a privi această campanie și candidatura mea, ca și a celorlalți candidați, nu doar ca o candidatură personală, a unui om, ci ca pe o campanie pentru cel mai bun proiect instituțional. Dacă nu vom reface rapid coeziunea instituțională și imaginea unei instituții puternice, care să demonstreze că este un partener de încredere, riscăm să fim excluși din consorțiile universitare care atrag fonduri și mobilități. Este vital să avem un proiect prin care să oferim șanse tinerilor în cercetare și în noua cultură inovativă pe care trebuie să o dezvoltăm, să beneficiem de reputația academică a celor cu experiență, să întronăm valorile publice care ne-au călăuzit în formarea atâtor specialiști de-a lungul timpului, să ne concentrăm asupra cercetării, a relației cercetare-dezvoltare de care depinde însăși existența noastră instituțională. 


Comentează știrea

21 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
oare
5 decembrie 2013
epurare

Cuvinte frumoase. Asteptam un rector care sa ne scape de decanii actuali, iepuristi zelosi si interesati doar de scaun. Sa ne scape de slugile lor chiulangioaice, dar cu norme duble. Sa se verifice dosarele de concurs post-epuriste. TOATE concursurile au fost posibile prin puparea de mana si de altceva a sefului / sefei.

academica
6 decembrie 2013
Rusine Staiculescu

A condus facultatea de Drept de o maniera dictatoriala, a favorizat disciplinele sociologice pentru ca ea este sociolog aruncand in derizoriu Dreptul si o intreaga traditie juridica tomitana, a promovat subalternii pe prinicipii de lichelism si coruptie, a absolvit facultatea de drept in timp ce ea era decanul respectivei facultati, a scos pe banda rulanta masteranzi cu nivel intelectual dubios angajati ai Primariei lui Mazare si CJCului lui Nicusor, a vandut diplome ... si ACUM vrea RECTOR!!!!!!????? Aceasta se cheama TUPEU maxim si NESIMTIRE!!!! Rusine, Staiculescu Gadaffi

CJC
6 decembrie 2013
diverse

Sa ne spuna doamna Staiculescu cum a ajuns mare lector univ. directorul CJC Bragaru, mana dreapta la afaceri dubioase a lui Nicusor Constantinescu intr-o vreme ??? Sau sa explice cariera fulminanta a lui Grigorut??? Sau sa explice de ce erau mai multe cadre specializate in sociologie si economie decat in Drept la Facultatea de Drept pe vreme cand era ea decan??? Si intrebarile pot continua ...

sinuba
6 decembrie 2013
o familie de'' doctori''

Primul lucru ar trebui sa-i ''pucice'' pe toti aia ce au devenit mari doctori cu un faimos copy-paste. Cred ca jumatate din ''doctorii'' din universitate sunt niste impostori.Nu e de mirare ca este printre cele mai slabe univ. din tara.Cum e turcu ( PONTA) si pistolul.Barfa si rautatile din interor demonstraza valoare si profesionalismul acestor asa-zisi profesori.

sinuba
6 decembrie 2013
erata

PS pucice = pentru necunoscatori = a zgarmani , a purica , a scormoni

Europa
6 decembrie 2013
Modelul staiculescu

Staiculescu sperie! Cum sa predea in limbi straine analfabetii si spagarii de la Ovidius. Si cum Centre de corectura? Adica nu mai pun ei note ?

Noi
6 decembrie 2013
Modelul sperie

! ACESTA ESTE MARELE SI DUREROSUL ADEVAR !

Răspuns la: Modelul staiculescu
Adăugat de : Europa, 6 decembrie 2013
Staiculescu sperie! Cum sa predea in limbi straine analfabetii si spagarii de la Ovidius. Si cum Centre de corectura? Adica nu mai pun ei note ?
felicitari si sustinere
6 decembrie 2013
de la Cluj

Vă felicit doamna profesor si sper sa avem sansa sa lucram din nou impreuna. Universitatea Ovidius se poate reabilita prin acest proiect.

Fost student
6 decembrie 2013
feicitari

Ca absolvent de Ovidius sper din suflet sa remediati imaginea negativa a universitatii. O persoana ca dumneavoastra poate determina o schimbare de imagine!

Pentru Academica ???
6 decembrie 2013
Ai obsesiii

STAICULESCU NU ARE NICI O DIPLOMA DE LA UNIV OVIDIUS. VERIFICABIL!! Diplomele ei sunt Univ Bucuresti, ONU si Sorbonna Franta. Interesul pentru denigrarea ei ii pune in evidenta valoarea ! Suntem mandri de un candidat care va agita in disperare ! Sustinatorii o rugam pe Staiculescu sa nu raspunda, sa ramana in nivelul ei pe care il respectam!

21 comentarii. Pagina 1 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5163 secunde