Ce se va întâmpla cu cinematograful "Republica"

3890
11
Ce se va întâmpla cu cinematograful

Articole de la același autor

Nu cred să existe constănțean, cu excepția tinerelor generații, care să nu ofteze măcar o dată trecând pe lângă bătrânul cinematograf "Republica", odinioară legendă a acestui oraș. Lăsat pradă uitării de mult prea multă vreme, iată că ruina revine în atenție, de data aceasta poate în sfârșit într-un context favorabil.


Zilele acestea, a fost eliberată autorizația de construcție prin care vechiul cinematograf va fi reabilitat, extins și transformat în "Centru Cultural Multifuncțional pentru Tineret" și, după cum declara pentru "Cuget Liber" Gabriel Diceanu, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Constanța, în luna martie, cel mai probabil, se va semna proiectul care acum se află în lucru. 


12 luni, durata estimată a reabilitării


Reamintim că la sfârșitul anului 2011, într-o ședință din ajun de Crăciun, consilierii județeni votau proiectul de reabilitare a clădirii în care a funcționat cinematograful "Republica", cu intenția de a-l transforma într-un "Centru multifuncțional educativ pentru tineret", urmând a fi redenumit Jean Constantin. 


Finanțarea proiectului este prognozată a se realiza din fondurile alocate Polului Național de Creștere Constanța, valoarea lui fiind de peste șase milioane de lei. Potrivit proiectului, votat de consilierii CJC, clădirea unde va funcționa noul "Centru multifuncțional educativ pentru tineret" va avea parter și două etaje. Interiorul va cuprinde un cinematograf, o sală de conferințe, sală de spectacole, simulatoare și laboratoare. 


Reabilitarea vizează consolidarea clădirii, supraetajarea parțială, înlocuirea finisajelor degradate, dotarea și modernizarea fostului cinematograf, respectiv realizarea noilor compartimentări pentru funcțiunile necesare, iar durata de execuție va fi de 12 luni.


"O să avem de luptat cu mall-urile"


Cu toate că până la o luptă cu concurența multiplexurilor îl mai despart luni bune, ieri, Dan Cojocaru, manager Direcția de distribuție și exploatare a filmelor", declara, cu vădită nerăbdare, că deja pune la cale un plan de "bătaie" care să readucă "Republica" la ceea ce a fost cândva, respectiv emblema culturală a Constanței. "Într-o statistică națională ne situam chiar pe locul doi după cinema Patria din capitală. O să grăbim cât de mult putem lucrurile pentru că am așteptat destul acest moment. Când în urmă cu două sau trei săptămâni au plecat membrii comisiei care gestionează fondurile europene implicate, ne-au făcut o urare interesantă: «Vă dorim ca peste un an să rupeți biletele!». Mi-e greu să cred că va dura doar 12 luni, pentru că trebuie intervenit la structura de rezistență. Sunt lucrări mari de făcut, care vor schimba total fața bătrânului cinematograf. Știu că vom avea apoi de luptat cu mall-urile, în primul rând financiar, dar și pentru că vrem să mergem mai profund în zona de cultură", a mai declarat același interlocutor Dan Cojocaru.


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
europeanu
29 ianuarie 2013
Cinematograful Republica

republica nu o sa mai fie niciodata ce a fost.Si asta pentru ca cei ce ar fi putut sa o faca nu sunt constanteni.Pe ei nu-i leaga absolut nimic de tot ce a fost mai frumos in oras si pe deasupra mai sunt si hoti.Blestemati...

Muzica
29 ianuarie 2013
Eveniment

Marti 29 ianuarie 2013, ora 18.30 Muzeul de Arta Constanta "Sunetele timpului" cu flautistul italian Fernando Fracassi. O ocazie UNICA de a vedea si asculta un flaut din aur !!!

amator de cultura
29 ianuarie 2013
evenimente culturale

nu trebuie sa ganditi acest imobil ca un concurent la cinema-urile din mall-uri ci ca pe o sala de spectacole: poate un concert de colinde de craciun, sau stand up comedy sau serbari pt copii de la gradinite....constanta duce lipsa de sali de spectacole, clubul snc e mic si insalubru, teatrul de papusi nu a mai vazut renovari de ani buni scaunele fiind cele de acum 100 de ani, ...sala poate servi si la o lansare de carte sau albume muzicale, sau ca cinema pt productii romanesti sau ale tinerilor regizori romani....nu inseamna ca doar filmele americane reprezinta cultura sau model de civilizatie si educare

Razvan
29 ianuarie 2013
parcare?

Bineinteles ca acest maret proiect nu ia in considerare si o parcare (nu prea are unde), si prin anii 90 gaseai greu loc de parcare dar acum cand masinile sunt de 10 ori mai multe? Si o sa fie mare nebunie pe b-dul Ferdinand unde nu ai voie sa parchezi si pe Cuza Voda e prea putin loc, tiganii o sa sparga masinile linistiti.

hmm
29 ianuarie 2013
mall-uri

Faceti voi asta si nu veti concura cu nici un Mall. Republica va fi iar cel mai mare si cel mai tare!

hmm
29 ianuarie 2013
alternative

In aceasta zona se poate ajunge cu Maxi Taxi 301, 302, 310, cu autobuzele 5, 2, 43, 40...

Răspuns la: parcare?
Adăugat de : Razvan, 29 ianuarie 2013
Bineinteles ca acest maret proiect nu ia in considerare si o parcare (nu prea are unde), si prin anii 90 gaseai greu loc de parcare dar acum cand...
radu b
29 ianuarie 2013
Eu sunt din tanara generatie

Si suspin dupa vremurile cand mergeam la Cinema Republica si vedeam Jurrasic Park, Cocosatul de la Notredame, Harry Potter si Piatra Filosofala sau 101 Dalmatieni !!! Chiar daca avem internetul, DVD-uri pe piata, una este experienta din cinema si alta din fata calculatorului. Lucrurile evolueaza dar cinema-ul trebuie redeschis si pastrat pentru urmatoarele generatii si nu doar cele din mall-uri !!! Sustin Redeschiderea Cinema Republica, simbolul Filmografiei Constantene !!!

MIRUNA
29 ianuarie 2013
nu-l mai deranjati pe mazare cu nimicuri ca cea mai scumpa gigacalorie din tzara,cu interzicerea debransarii ,cu abuzurile regiile aflate in subordinea primariei sale

sa ziceti mersi ca nu vrea sa darame de tot cinematograful;cand zic mazare nu ma refer la persoana lui ci la clanul economico financiar din spatele lui care vrea sa puna mana pe tot

STALIN
29 ianuarie 2013
CINEMA REPUBLICA

MAI MARE RUSINEA ! CONSTANTA NU ARE NICI UN CINEMATOGRAF MARE, BINE CA AU FACUT CLUBURI IN CARE DROGATII SI PITIPOANCELE SE BALANGANE ALATURI DE PRIMARE ! VALABIL SI PENTRU FOSTUL BAZIN OLIMPIC DE LA HOTEL PARC, CARE A FOST TRANSFORMAT CU ANI IN URMA IN BINGO EUROPA SI CARE ACUM E IN PARAGINA . SICTIR !

Vlad T.
30 ianuarie 2013
Dar Dacia?

Ar trebui sa se ia in considerare si reabilitarea celorlalte cinematografe, din oras, care au incaput pe mana mafiotilor. Ce este acum cinema Dacia? Dar Popular, Progresul, Tineretului sau Bulevard? Ce statut au acum aceste sali?

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 29 Ianuarie 2013
Stire din Cultură-Educație : Concert la Muzeul de Artă
Pagina a fost generata in 3.3162 secunde