Constănțeanul Daniel Faur a obținut titlul de campion european la navomodelism

247
Constănțeanul Daniel Faur a obținut titlul de campion european la navomodelism - untitled-1660732510.jpg
Luna aceasta s-a desfășurat la București Campionatul European de Navomodelism. În cadrul acestei competiţii, Daniel Faur de la Palatul Copiilor Constanța, structura Clubul Copiilor Medgidia, a obținut titlul de campion european la cea mai dificilă clasă de concurs, clasa de navomodele îndemânare F3 E. Menţionăm că la această clasă deține și recordul național. Potrivit reprezentanţilor Palatului Copiilor, Daniel a fost singurul concurent care a reușit să parcurgă poligonul de patru ori, consecutiv, fără nici o penalizare. La competiție au participat peste 70 de sportivi din zece țări. „Echipajul instituției noastre, coordonat de doamna profesor Ioana Dumitru, s-a numărat printre cei opt sportivi care au reprezentat România în cadrul Campionatului European de Navomodelism”, au precizat aceştia. 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2495 secunde