Cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, acces gratuit la obiectivele MINAC

268
Cu prilejul Zilei Internaționale a Muzeelor, acces gratuit la obiectivele MINAC - 28171870851997098734305246106379-1652862108.jpg
Astăzi, 18 mai, este celebrată Ziua Internațională a Muzeelor. Acest eveniment de anvergură planetară este organizat de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), în scopul conștientizării faptului că muzeele „sunt un mijloc important de schimb cultural, de îmbogățire a culturilor și de dezvoltare a înțelegerii reciproce, a cooperării și a păcii între popoare”. Astfel, acest eveniment organizat anual din 1977 reprezintă un moment unic pentru comunitatea muzeală internațională, oferind profesioniștilor din muzee încă o dată ocazia de a întâlni publicul și de a-i prezenta provocările multiple cu care se confruntă muzeele. Punctul de plecare al evenimentului îl constituie însăși definiția muzeelor, oferită de ICOM, conform căreia un muzeu este o instituție nonprofit, aflată permanent în slujba societății și dezvoltării acesteia, deschisă publicului, care dobândește, conservă, cercetează, comunică și expune patrimoniul material și imaterial al umanității în scopuri de educație, studiu și relaxare.

Din momentul lansării și până în prezent, evenimentul a dobândit notorietate progresiv, în întreaga lume crescând numărul instituțiilor muzeale care se alătură acestui demers, ajungând în anul 2021 la impresionanta cifră de 37.000 muzee din 158 de țări și teritorii.

Organizația ICOM alege o temă diferită în fiecare an, în 2022 evenimentul desfășurându-se sub generosul și ambițiosul titlu „Puterea Muzeelor” / „The Power of Museums” (http://imd.icom.museum/ ), pornind de la constatarea că muzeele au puterea reală de a transforma lumea din jurul lor, fiind locuri incomparabile de cunoaștere, care ne învață despre trecutul nostru și ne deschid mintea către idei noi - doi pași esențiali în construirea unui viitor mai bun. În acest an, ICOM dorește să exploreze potențialul muzeelor de a aduce schimbări pozitive în comunitățile în care își desfășoară activitatea prin reliefarea puterii de atingere a durabilității, de a inova în digitalizare și accesibilitate, dar și construirii unui spirit comunitar prin educație. Mai simplu spus, „Puterea Muzeelor”.

Specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța consideră că nu există o modalitate mai bună de a sărbători Ziua Internațională a Muzeelor decât printr-o ... vizită la muzeu. Și pentru a facilita interacțiunea public – specialiști, intrarea la obiectivele muzeului va fi gratuită astăzi, 18 mai 2022, în programul de vizitare 09:00 – 19:00.

Obiectivele muzeului care intră sub incidența acestei măsuri sunt: edificiul central din Piața Ovidiu nr.12 și Edificiul roman cu mozaic (municipiul Constanța), Complexul arheologic Histria (cetate și muzeu), Complexul muzeal Tropaeum Traiani Adamclisi (cetate, muzeu, monument triumfal), Complexul arheologic Capidava (cetate), Muzeul Carsium Hârșova.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3164 secunde