Cutremur la ISJ Constanța. Răutăți și o demisie șocantă!

5173
21

Articole de la același autor

În absența unui comunicat de presă care să anunțe oficial schimbarea survenită la "vârful" Inspectoratului Școlar Județean Constanța, prin demisia prof. Iris Sarchizian din funcția de inspector școlar general adjunct, zvonurile au început să-și facă "treaba" din toate părțile.

După ce, la una dintre ședințele tehnice cu directorii de la începutul lunii octombrie 2013, inspectorul general Răducu Popescu a prezentat-o pe prof. Iris Sarchizian ca fiind un specialist în domeniul managementului, insistând să se alăture echipei din str. Mihai Eminescu, trecerea sa din funcția de director al Școlii Gimnaziale Nr. 38 "Dimitrie Cantemir", în cea de inspector școlar de specialitate pentru management educațional, evaluare și dezvoltare instituțională, asigurarea calității, n-a mai surprins multă lume.

În ciuda calităților sale de bun manager dovedite la alcătuirea proiectului "Implementarea standardelor sistemului de control intern/managerial la entitățile publice", au existat la vremea respectivă zvonuri conform cărora numirea s-ar fi datorat prieteniei cu "doamna inspector general".

La scurt timp de la venirea sa în ISJ Constanța, a urmat numirea sa, în locul prof. Mircea Vrană, în funcția de inspector școlar general adjunct.

"Am insistat să nu plece!"

Cu două luni înainte de organizarea concursului de ocupare a posturilor de inspector școlar general și adjunct, prof. Iris Sarchizian, inspector școlar general adjunct, a demisionat din această funcție.

Prof. dr. Răducu Popescu, inspector general, a declarat, pentru "Cuget Liber", că și-a dorit să păstreze echipa până la concurs și a insistat ca prof. Sarchizian să mai rămână în funcție. "Și-a dorit să se întoarcă înapoi la Școala nr. 38, revenind în funcția de director începând cu cel de-al doilea semestru școlar", a mai adăugat Popescu.

Ieri, parcă schimbată față de atitudinea cu care ne obișnuise în calitatea sa de inspector școlar, prof. Iris Sarchizian ne-a primit cu zâmbetul pe buze. "Nici nu știți cât mă bucur că am revenit la catedră (biologie - n.r.). M-am simțit bine și în echipa de la Inspectoratul Școlar, dar din motive personale, am decis că este mai bine să revin alături de elevii mei", ne-a declarat directorul Școlii nr. 38 "Dimitrie Cantemir".

Cel puțin în cazul de față, toate zvonurile legate de o "pălărie" mult prea mare pe care și-a asumat-o când a acceptat funcția de "general adjunct" nu se susțin. A fost însă un nou prilej pentru a arunca răutăți care pleacă din nou din interiorul instituției din str. Mihai Eminescu, instituție care, deși a fost "capsulată" împotriva vizitelor intempestive, este măcinată din interior de interese numai de anumite inspectoare știute…

Comentează știrea

21 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
EscorteDinRomania.ro
28 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Răspuns la: Pacat...
Adăugat de : Director, 17 februarie 2015
de oamenii buni din scoli ca ajung sa se sature de atata rautate cu care sunt inconjurati pana si oamenii capabili. Am auzit si noi ca este o...
21 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5715 secunde