Dezastrul din învățământ începe din clasa I. Cine-s vinovații?

37070
96
Dezastrul din învățământ începe din clasa I. Cine-s vinovații? - fonddezastrul1-1449594744.jpg

Articole de la același autor

Încet, dar sigur, învățământul românesc s-a apropiat de dezastru nu numai din cauza salariilor de mizerie oferite cadrelor didactice, dar și ca urmare a unor decizii care nu au urmărit decât să propulseze orgoliul tembel al unor miniștri ai Educației.

Printre aceste decizii "halucinante", se numără și aceea a ministrului Mircea Miclea, care, în anul 2005, se fălea cu surpriza cea mare: renunțarea la repetenție pentru clasa I, măsură considerată absolut benefică pentru dezvoltarea psihică a micului școlar.

Ieri, dintr-o discuție cu prof. Carmen Sulea, directorul Școlii Gimnaziale "Ioan Atanasiu" din Lipnița, am reținut că în zadar învățătorii se chinuiesc să ducă la capăt generații de elevi care nu-și doresc să învețe, mai ales că nici din partea părinților nu au vreun sprijin. "Și, din păcate, din ce în ce mai mulți elevi abandonează. Învățătorii muncesc chiar individual cu ei și ca director sunt mulțumită de implicarea lor, dar de unul singur nu se poate ajunge la rezultate bune", afirma prof. Sulea.

Întrebat de ce ajung în gimnaziu elevi care nu știu să scrie corect românește sau să facă înmulțiri, același director a declarat: "Prostia pleacă încă din cla-

sa I, când copii care nu fac legătura de la sunet la literă ajung să promoveze în clasa a II-a fără să știe să scrie. Până să apară acel ordin care ne interzice să-i mai lăsăm repetenți, am avut copii care au repetat clasa I și au ajuns apoi premianți. Ne este milă de ei și nimeni nu-și dorește să umilească un elev de 7 ani, dar părinții trebuie să înțeleagă că este spre binele copilului să-și însușească alfabetul", a mai adăugat prof. Sulea.

Mai mult, prof. Osman Orhan, directorul Școlii din Făurei, afirma că a avut o elevă de clasa a III-a transferată de la o școală din Constanța care nu știa să citească.

"Nu se întâmplă numai la noi, în mediul rural. Ba chiar noi mai lăsăm corijenți în clasele primare, lucru care nu prea cred că se întâmplă la oraș. Este aberant să nu-i poți lăsa corijenți în clasa I, chiar dacă ești conștient că respectivul elev nu cunoaște alfabetul, nu știe să scrie și să citească. Șansele lui pe mai departe sunt aproape nule, pentru că nu are timp învățătorul să mai recupereze programa pierdută", a mai spus prof. Orhan.

Interesant este faptul că în ordinul 4925 din septembrie 2005 se spune că, în învățământul primar, repetenția apare numai după finalizarea ciclului de achiziții fundamentale (clasa a II-a). Păi, ce achiziții să facă respectivul elev care nu știe să scrie?

"Îi mințim că-s minunați!"

O altă mare tâmpenie în opinia părinților, pe care nu i-a consultat nimeni, este renunțarea la note în învățământul primar, din anul 1998, când un alt ministru orgolios, Andrei Marga, și-a "marcat" mandatul cu noua modalitate de evaluare a activității școlarilor, și anume introducerea unor criterii de performanță. Sistemul de notare cifrică a fost înlocuit prin calificative, bazate pe prezentarea rezultatelor sub forma descriptivă.

Prof. Alina Ivașcu, de la școala din Coslugea, consideră că, odată promovat în clasa a II-a un elev care nu știe să scrie și să citească, tot ciclul achizițiilor fundamentale este zdrobit.

"Știu că mă număr printre puținii învățători care mai lasă elevi repetenți, dar le explic că nu am absolut nimic cu bieții copii. Ei trebuie să știe să citească pentru a se putea păzi de pericole. Și le explic că, atunci când au în față o sticlă cu un lichid, ei trebuie să știe să citească dacă e suc sau otravă. Din păcate, tot sistemul de învățământ este la pământ, pentru că îi mințim că-s minunați încă din clasele primare și ei ajung în clasa a II-a și nu înțeleg ce li se predă colegilor pentru că nu cunosc literele. Știu că este dur să-i spui unui copil că trebuie să repete anul școlar, dar nici nu poți să-l minți la infinit că este minunat promovându-l", a mai declarat același tânăr cadru didactic constănțean.

v v v

Așteptăm pe site-ul cugetliber.ro opiniile dvs. legate de acest subiect și vom transmite și noi mai departe Ministerului Educației și noului ministru aceste constatări ale cadrelor didactice din mediul rural constănțean. 

Comentează știrea

96 comentarii. Pagina 10 din 10. Click pe pagina dorită : 1 ...9 10 
eul meu 2
12 decembrie 2015
presa

Oamenii semnaleaza, presa informeaza, cititorii comenteaza! Cine nu stie despre ce este vorba, se poate lasa amagit! Cine stie, nu se lasa nici amagit, nici manipulat!

de acord!
12 decembrie 2015
trebuie sa fim informati!

.....si sa ne exprimam parerea, si sa semnalam ce nu este in regula! Nu putem fi tinuti in intuneric, si e bine ca putem sa spunem ce nu ne convine! Altfel, de ce ar mai exista presa? Doar asa, de forma, ca sa se afle in treaba? E foarte buna presa, sa scrie in continuare jurnalistii, ca scriu bine!!!

Răspuns la: presa
Adăugat de : eul meu 2, 12 decembrie 2015
Oamenii semnaleaza, presa informeaza, cititorii comenteaza! Cine nu stie despre ce este vorba, se poate lasa amagit! Cine stie, nu se lasa nici...
DORINA
12 decembrie 2015
ANUNT

Căutăm colaboratori pentru un proiect de mărime națională. Nu este necesară experiența,ci doar un calculator si conexiune la internet. Activitatea este foarte ușoară si constă in publicare de anunțuri o ora pe zi. Venit 100-285 de euro in funcție de timpul alocat, plus scrisoare de recomandare dupa 3 luni de activitate si instruire gratuită. Pentru mai multe informații trimiteți un e-mail cu titlul ''INFO'' la adresa: [email protected]

Mariana
31 decembrie 2015
invatamant

Stati linistit, domnule Suca Ion, si acum se fac meditatii ptealuarea nationala, pentru bac, dar cati elevi vin la aceste ore de pregatire? pitini, foarte putin, aceia care invata bine. Tocmai aceia care au mai multa nevoie, cei slab pregatiti nu vin. Iar invatatorii nu vor, ci chier merita mai multi bani, mai ales decand s-a introdus clasa pregartitoare. Sa ai 25-30 de elevi de 5-6 ani in clasa nu-i prea usor. Sa mergi cu ei la toaleta sau sa remai cu ceilalti in clasa? Iar despre fondul clasei, ce sa mai spun? Din ce bani vreti sa cumparam creta, burete, fete de banci, hartie pt fisele de lucru, teste de evaluare? Nici nu stiti cat timp foloseste un invatator dedicat pregatirii lectiilor pt a doua zi, cate resurse proprii foloseste (calculator, imprimanta, coli de gartie si multe altele ).

Răspuns la: invatamant
Adăugat de : suca ion, 9 decembrie 2015
inainte profesorii faceau pregatire olimpiade fara a cere supliment de salariu, exista mandria pentru elevii olimpici/ toti vor salarii mari dar...
Mariana
31 decembrie 2015
Pt d-l Murphi

D-le Murphi, lucrati in invatamant? Daca da, consider sfarsitul comentariului dv drept o gluma amara. Daca nu, inseamna ca sunteti unul din acei parinti care doriti sa vi se spuna ce copil minunat aveti. Iar copiii nu sunt chia cele mai frumoase flori, atunci cand cresc intr-o gradina poluata (mediu social si familial) si mai au si o ereditate indoielnica. Hai sa fim seriosi si sa nu cadem in extaz precum d-na Simona Gherghe care afirma intr-o emisiune faptul ca "copiii nu mint" (scuse pt cacofonie).

Răspuns la: Scuze
Adăugat de : Murphy, 9 decembrie 2015
Scuze, nota bene clasele V - XII , nu clasele X - XII !
Felicia
10 decembrie 2016
Articol foarte bun

Felicitari pt articol! In sfarsit, un articol pertinent!

96 comentarii. Pagina 10 din 10. Click pe pagina dorită : 1 ...9 10 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2862 secunde