DEZASTRUL DIN ÎNVĂȚĂMÂNT. "Să vă ia naiba cu BACU vostru și cu cine o mai veni!"

3059
11

Articole de la același autor

Pentru cei peste 7.000 de candidați prezenți săptămâna trecută în cele 22 de centre de examen, orele petrecute ieri în fața avizierelor liceelor unde au absolvit, până la momentul afișării rezultatelor, au fost poate cele mai de coșmar din viața lor. Se dădeau pronosticuri, se făceau supoziții, dar nimic concret. 

În jurul orei 12, când în sfârșit au apărut notele a început și isteria: "Ștefane, tu ai rupt-o rău! Ce-i mă băiatule cu notele astea?", "Băăăăi, a cincea oară am reușit cu 6,03!", "Să vă ia naiba cu Bacu vostru și cu cine o mai veni!", "Bă, dacă nici când învăț nu iau și alte trânte reușesc, nu mai cred în Bac!". Dar cea mai tare ni s-a părut disperarea unei eleve care printre hohote de plâns a exclamat în curtea Liceului "C.A. Rosetti": "Băăăi, știam că o să-l pic, da’ nu mă așteptam la notele astea așa mici!".

Conform statisticilor Inspectoratului Școlar Județean Constanța, promova-bilitatea la nivelul județului nostru, în această sesiune de bacalaureat, înainte de contestații, este de 54,28 %.

În ceea ce privește promovarea pe filiere, situația se prezintă astfel: absolvenți din promoția curentă și anterioară, filiera Tehnologică - 37,14%; absolvenți din promoția curentă și anterioară, filiera Teoretică - 80,42%; absolvenți din promoția curentă și anterioară, filiera Vocațională - 84, 48 %.

Candidații din seria curentă au promovat examenul de bacalaureat în proporție de 60,60%, iar dintre candidații din seriile anterioare au promovat 31,37%. "Ceea ce înseamnă că o dată cu trecerea anilor, probabilitatea de a trece acest examen de Bacalaureat și de a obține diploma este tot mai mică", declara ieri prof. dr. Răducu Popescu, inspector general.

Anul trecut școlar, în sesiunea de bacalaureat iunie-iulie 2012, s-a înregistrat o promovabilitate de 45,17 %, înainte de contestații.

Din aceeași sursă, am aflat că un elev de la frecvență redusă din cei 522 prezenți a reușit să obțină o medie peste 9, alți trei colegi înregistrând medii între 8 și 8,99. De asemenea, un elev de la fără frecvență, din cei 28 prezenți, a luat o medie peste 7.

Opinia inspectorilor de specialitate despre subiecte

Prof. Daniela Bălănescu, inspector școlar de specialitate matematică: "Anul acesta la proba E.c), disciplina matema-tică, elevii au avut patru tipuri de subiecte: mate-info, științele naturii, tehnologic și pedagogic, în funcție de profilul terminat. Din cele patru variante diferite de subiecte pregătite de Ministerul Educației Naționale a fost extrasă varianta 2.

Au fost trei subiecte cu câte 30 de puncte și 10 puncte din oficiu. La subiectul I au fost șase itemi de nivel mediu, la care se cerea rezolvarea completă, iar la subiectul II, respectiv III au fost câte două probleme de algebră și analiză mate-matică, cu câte trei cerințe gradate de la simplu la complex. Subiectele au respectat programele școlare în vigoare, au fost bine structurate din punct de vedere al gradelor de dificultate, astfel încât elevii care au tratat cu responsabilitate acest examen să nu întâmpine dificultăți în rezolvarea subi-ectelor. Modelele de subiecte diferențiate publicate pe edu.ro, precum și simulările din luna martie organizate de către I.S.J. Constanța au familiarizat elevii cu tipurile de subiecte, modalitatea de abordare și rezolvare a lor".

Prof. dr. Cristina Maria Ivan, inspector școlar de specialitate română: "Subiectele la disciplina Limba și literatura română au fost realizate diferențiat, în funcție de profil sau specializare, astfel, având un grad mediu de dificultate. Totodată, subiectele au fost în concordanță cu programa de bacalaureat și au vizat evaluarea capacităților de analiză, sinteză și argumen-tare a candidaților".

Prof. Paula Iordan, inspector școlar: "Anul acesta, subiectele au fost bine structurate, oferind tuturor elevilor posibilitatea de a fi rezolvate, nivelul lor fiind unul mediu, cuprinzând toate epocile istorice. Fiecare din cele trei subiecte a avut 30 puncte și 10 puncte din oficiu. Cerințele au fost clare, permițând elevilor care au parcurs programa școlară să obțină nota minimă de 5".

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Patron
9 iulie 2013
Capsunari,salahori etc

De ce dezastru?Asta este Romania la ora actuala.In tara au mai ramas,hotii,tiganii,curvele ,politicienii,Bamboo,Le Ga-ga,Mazare &fufele,si 5 % "fraieri". Cei 5 % - sunt "fraierii" care invata,care au luat Bac-ul cu note mari si care o sa plece la studii in occident. Restul de 95% ii bagam doar ca salhori,capsunari etc.

admirator
9 iulie 2013
dezastrul e inceput

din clipa in care nu invata si iau note mari... Inca din clasa I... Sa le dam la toti premiu, sa nu-i descurajam... Vad ca avem niste ratati foarte curajosi! Sau ma rog... niste picati. Poate ca ei vor ajunge sa aibe bani multi si afaceri mari, ei vor fi primary si premieri. Ratatii vor deveni cei care au invatat si vor ajunge intelectuali. O tempora!

noni
9 iulie 2013
din pacate

Si Patronul si Admiratorul au dreptate. Sa te vezi cum din cei picati rasar mari afaceristi pr banii parintilor si ajung sa dea salarii de 1000 lei celor care au luat bacul, doar asa din razbunare. Asta e realitatea, toti cred ca in viata o sa te decurci cu manevre, jmecherii, golaneala. Ca daca toti cei mediatizati au reusit, ei d c nu ar face-o si din pacate cred ca si multi din parintii lor, cred la fel, ca la fel e si in telenovele, o sarantoaca sa marita cu un bogatas s iese din necaz. Vai de cur.ull nostru, astia o sa ne plateasca noua pensiile !!

Mine
9 iulie 2013
Bac cu dezastru

Doamna reporter , de ce publicati o fotografie cu un suflet de om care plange ? Si mai este si o tanara ? Stiti ce determina pe om ca sa planga ? Probabil nu stiti . Va spun eu : o mare durere in suflet. Daca cititi aceste randuri , stergeti totografia . Astfel dati dovada de om civilizat . Multumesc daca m-ati inteles.

Lucia
9 iulie 2013
modele de viata

Procentele de promovare la BAC trebuie acceptate si asumate. Asta e invatamantul din Romania si...astia ne sunt tinerii ;mare parte din ei,cu modele de viata ce umplu televizoarele;manelisti,dive(c---e),proxeneti,circari,drogati,etc...dar,toti plini de bani nemunciti. Asta dam,asta avem. Scoala ? De mult a intrat in desuet. Daca se poate sa cumparam diplome,de ce sa mai invatam? Daca se poate sa furam,de ce sa mai muncim?Daca se poate sa inselam,de ce sa fim corecti?Intr-o tara in care statul este primul care fura,inseala,minte....ce sa mai intelegem ? Intr-o tara in care,unuia ce vrea sa fie corect,i se da in cap,nu ai cum sa supravietuiesti decat daca...incerci sa faci la fel. Si viitorul ? Sumbru,caci la un moment dat...sacul se goleste. Daca toti ne apucam de furat,cine mai munceste ?

academicianul
9 iulie 2013
si asta nu e tot!

daca vedeti ce note umflate se dau la licenta, va ia durerea de cap/ nimeni nu o sa fie angajat pe nicaieri, poate la servit vara pe la mese in mamaia. peste tot se dau bani si spagi la greu si doar cand este vreun scandal public, mai se gaseste cate un vinovat.tara de doi lei, plina de licentiati si toti someri. doamna autor, dati cat de mult puteti astfel de imagini, sa inteleaga lumea ce-i asteapta, ca visul romanesc este jalnic!

Ilici
9 iulie 2013
licenta-note

ia da tu niste ex. de note umflate la licenta, nene academician . chiar vreau sa ma distrezzzzzzzzzzzzzzz

GIM
9 iulie 2013
Cu aceleași "tente comuniste"

Cu aceleași "tente comuniste" http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8447

noni
9 iulie 2013
e bine

Cat mai multe poze cu cei care plang, poate se trezesc si ei la realitate, viata e crunta fara parinti, mosteniri si bani de buzunar. Huzureala am vazut-o mereu la televizor printre subiecti, sa vedem si reversul medaliei.

n.v.t.
13 august 2013
tris dar adevarat

Trist dar adevarat, dar din pacate putini sunt aceia care vad ce se intampla la ora actuala in Romania, iar ei, putinii nu pot schimba cu nimic tocmai din cauza celor ce se fac ca nu vad, sau vad, dar nu fac nimic din acest punct de vedere. Pacat, mare pacat pentru ca Romania este o tara foarte bogata si cu capacitati enorme ce sincer nu a-r avea nevoie de banii europeni daca toata populatia si-ar vede de treaba, fara sa fure, fara sa minta, fara sa se faca doar ca munceste,sau ca invata.. In Romania se fura, se fura cu nerusinare: bani, bunuri, mancare.. diplome.. fara se se gandeasca ca de fapt NE FURAM SINGURI !!! .. Romanii in loc sa se respecte unii pe altii, sa fie uniti si sa faca ceva pentru Romania.. de la cel mai mic la cel mai mare ( la propriu si la figurat)... ..din pacate urmatorii 50 60 de anii nu se v-a mai schimba nimic in Romania, NU in bine.. dupa cum se vede... din ce in ce mai rau.. si asta numai pentru ca PE NIMENI NU INTERESEAZA !!! TRIST DAR ACESTA ESTE PURUL ADEVAR

Răspuns la: modele de viata
Adăugat de : Lucia, 9 iulie 2013
Procentele de promovare la BAC trebuie acceptate si asumate. Asta e invatamantul din Romania si...astia ne sunt tinerii ;mare parte din ei,cu modele...
11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6666 secunde