Elevii mircişti au participat la diferite activităţi educative la Berlin

428
Elevii mircişti au participat la diferite activităţi educative la Berlin - mobilitate1-1670224138.jpg
Luna trecută, un grup de şase elevi şi trei cadre didactice de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa s-au deplasat la Berlin unde au participat la o serie de activităţi pe tema educaţiei pentru media şi fenomenul fake news. Astfel, ei s-au alăturat colegilor lor din Germania, de la Kurt-Tucholsky Oberschule şi Mediencollege Berlin, gazdele întâlnirii, dar şi din Italia, de la Istituto Istruzione Superiore „Leonardo da Vinci” din oraşul Carate-Brianza, regiunea Lombardia şi de la Istituto Istruzione Superiore „G.B. Vaccarini” din Catania, regiunea Sicilia.

Menţionăm că deplasarea acestora s-a realizat în cadrul unei noi mobilităţi a elevilor, care vizează proiectul „Falsamente vero”, finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. În cele cinci zile de activităţi, elevii mircişti au participat la activităţi de tipul escape-room pe tema fake-news, au vizitat un muzeu al fake news-urilor în Dresda, în cadrul Hygiene Museum, au realizat postere în echipă punând în aplicare cunoştinţele dobândite şi au realizat o expoziţie în care şi-au prezentat lucrările celorlalţi participanţi şi profesorilor prezenţi.

Potrivit prof. Florentina Gheorghe, dincolo de beneficiul concret, profesional al activităţilor, mobilitatea a fost şi un bun prilej de spulberare a prejudecăţilor prin interacţiunea directă cu elevii germani şi familiile acestora, elevii români fiind găzduiţi în familii, dar şi de cunoaştere a spaţiului cultural şi civilizaţiei germane. Nu în ultimul rând trebuie menţionat şi beneficiul lingvistic prin aceea că elevii români au interacţionat în limba germană cu gazdele, dar şi în limba engleză, cu elevii italieni, ceea ce a constituit un bun exerciţiu în context real, demonstrându-le, o dată în plus, importanţa cunoaşterii cât mai multor limbi străine în această lume a mobilităţii şi a schimbărilor rapide.

Întreaga experienţă a fost extrem de apreciată de către elevii de la CNMB, însoţiţi de prof. dr. Vasile Nicoară, directorul instituţiei, prof. Florentina Gheorghe- responsabila proiectului şi prof. Silvia Şoşoiu - limba engleză. „Mobilitatea Erasmus din Berlin a fost o experienţă genială. Nu mă aşteptam să mă întorc chiar atât de mulţumită de tot. Am avut noroc de o familie gazdă incredibilă cu care încă vorbesc şi cu care sper să mă mai întâlnesc. Mi-era foarte teamă de activităţile ce ţineau de şcoală. Credeam că o să mă plictisească, dar n-a fost deloc aşa. Pot spune că mi-a plăcut la şcoală şi că ne-am împrietenit şi cu ceilalţi elevi veniţi ca noi, de exemplu cei din Italia. Mi-a plăcut ideea de mixare a elevilor în cadrul activităţilor, a fost interesant să mai fie şi alte fete românce ca mine, dar să nu avem nici cea mai mică idee pe unde suntem fiecare în parte”, a precizat una dintre participante.

Pagina a fost generata in 0.3368 secunde