La Școala din Poarta Albă, prin joc se predă ”Prevenirea, recunoașterea și gestionarea bullyingului”
267

Articole de la același autor
Doliu la Universitatea ”Ovidius”. S-a stins din viaţă un fost prorector
15 Decembrie 2022
Doliu în învățământul constănțean. S-a stins un fondator
09 Decembrie 2022
Micii școlărei de la clasele a I-a A și B ale Școlii
Gimnaziale nr. 1 Poarta Albă, ȋndrumaţi de profesorii pentru învățământ primar Raluca
Silveşan şi Ioana Daniela, au desfășurat cea de-a cincea lecție, „Prevenirea,
recunoașterea și gestionarea bullyingului”.
Prin joc, elevii claselor I au fost încurajați să desfășoare diverse activități, au aflat informații noi şi utile pentru creșterea siguranței lor pe drum spre școală, la școală, în mediul online şi atunci când sunt singuri acasă. Pe parcursul anului școlar, în cadrul proiectului, se vor desfășura activități interesante la nivelul clasei I.
Programul național Școala Siguranței TEDI, adresat elevilor de clasa I, continuă cu a VIII-a ediție în anul școlar 2022- 2023.
„Prin activitățile și jocurile distractive concepute pentru ei, cu sprijinul partenerului MASPEX România și prin intermediul cadrelor didactice, TEDI îi ajută pe copii să descopere noi informații utile pentru creșterea siguranței lor pe drum spre școală, la școală, în mediul online și atunci când sunt singuri acasă”, transmite prof. Florentina Mangri, directorul Școlii nr. 1 Poarta Albă.
„Tedi – Școala Siguranței” este un program educațional care se înscrie în inițiativa remarcabilă a îmbunătățirii siguranței celor mici din clasa I. Programul este inițiat de firma Maspex Romania și brandul Tedi, împreună cu Ministerul Educației și Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția Română.

Top articole din Cultură-Educație
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 15 Noiembrie 2022
Joi, 17 Noiembrie 2022
Luni, 24 Octombrie 2022
Joi, 20 Octombrie 2022