Liderii elevilor condamnă ignoranța autorităților și lipsa de viziune asupra unui posibil val 5

208
Liderii elevilor condamnă ignoranța autorităților și lipsa de viziune asupra unui posibil val 5 - cne-1638692288.jpg
După ce a lansat petiția „Nu mai jucați ping-pong cu educația!” adresată Ministerului Educației și Ministerului Sănătății, care a atras peste 45.000 de semnături, Consiliul Național al Elevilor revine cu un comunicat purtând titlu „Solicităm noului Guvern să trateze problema școlii în pandemie cu seriozitate!”, prin care semnalează lipsa de reacție a autorităților.

„Mai mult decât atât, deși am solicitat o întrevedere cu conducerile ambelor ministere, nu am primit niciun răspuns și, se pare, nu se prefigurează un set de măsuri stabile, asumate de guvernanți.

Consiliul Național al Elevilor consideră inacceptabilă atitudinea ignorantă a celor care ar trebui să manifeste ascultare activă a vocii cetățenilor, care solicită în regim de urgență adoptarea unor măsuri reale care să limiteze riscul de infectare din școli, dar și care să asigure o educație de calitate din perspectiva actului de predare-învățare, având în vedere pierderile generate de pandemie. Cerem public celor două ministere să trateze

situația educației cu maximă responsabilitate, analizând factorii de risc la care se expun zilnic milioane de elevi și de profesori, ca urmare a lipsurilor de ordin legislativ din sistem.

De asemenea, condamnăm lipsa de viziune asupra unui posibil val 5 al pandemiei, având în vedere că noua tulpină de COVID-19 pare să ajungă și în România și, în baza experienței altor state care se confruntă cu această situație, pare să fie mult mai infecțioasă și mai transmisibilă decât variantele precedente ale virusului. Sunt necesare măsuri adoptate din timp, pentru a nu mai arunca o întreagă țară în același haos din

ultimele luni”.

În final, constănțeanul Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor, afirmă: „Așteptarea a luat sfârșit. Nu mai are nimeni răbdare să se reglementeze ceva ce ar fi trebuit statuat de la bun început. Este absolut esențial ca cele două ministere să ia măsuri măcar în al doisprezecelea ceas, astfel încât, după sărbători, să nu ne confruntăm cu un nou val pandemic imposibil de stăpânit, care să blocheze din nou sistemul educațional”.

 

Pagina a fost generata in 0.2425 secunde