"Lu'Mina-n dar", un eveniment caritabil de gală, pe scena Clubului SNC

503

Articole de la același autor

Succesul primei ediții a evenimentului „Lu' Mina-n dar”, organizat anul trecut, în preajma sărbătorilor de iarnă la Clubul SNC, a determinat gazdele - Trustul de presă „Cuget Liber” - să accepte parteneriatul propus de Asociația „Sol Maris”, de a organiza o nouă manifestare de suflet sub același titlu.

„Lu’Mina-n dar de Înviere” este un eveniment de gală, programat sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 18, la sala Club SNC, de pe b-dul Tomis 96, care aduce lumina cântecelor creștine și bucuria generozității, într-o seară unică, încărcată de emoție și har, alături de artiști de excepție.

Cap de afiș este Maria Coman, o voce inconfundabilă, ce oferă interpretări de neuitat. „Iubesc și trăiesc muzica pentru a dărui emoție, dragoste și bucurie celor care o ascultă. Pentru mine, acasă este fiecare loc în care pot aduce zâmbete în suflete. Am crescut alături de cei doi fraţi într-o familie în care credința, educaţia și iubirea au reprezentat principalele valori, pe lângă perseverenţa, ambiţia și curajul de a-mi urma aspirațiile. De-a lungul timpului am fost invitată ca solist la mai multe evenimente culturale, unele dintre acestea fiind găzduite de instituții precum Filarmonica din Pitești, Arena Națională sau Ateneul Român. Deși am explorat îndeaproape domenii precum filologie, limbi străine, studii politice și administrative, niciodată nu am renunțat la dorința de a aduce împreună oamenii fie prin implicarea în proiecte sociale, fie prin momentele artistice alese cu grijă. După multe încercări, am găsit calea potrivită pentru a-mi îndeplini visul prin muzica bizantină, îmbinând pasiunea pentru cânt dar și ţelul de a promova grija faţă de minte și suflet prin continuitatea cultivării valorilor ortodoxe”, astfel se descrie artista Maria Coman pe blogul personal.

Se vor alătura reușitei unei seri memorabile compozitorul și pianistul arhidiacon Valentin Vădănoiu, părintele profesor Doru Pantazi, arhidiaconul Ionuț Boancheș, Grupul Bizantin “Sf. Vasile cel Mare”.

Ediția a doua a concertului caritabil „Lu'Mina-n dar de Înviere” susține Așezămintele „Sfântul Mina", un proiect de suflet inițiat de Preot Claudiu Banu și sprijinit de Parohia Sfântul Mina Constanța.

Biletele au prețul de 170 lei și sunt disponibile pe iabilet.ro

Evenimentul se va desfășura cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, oferind o aură de solemnitate acestui moment special.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5209 secunde