"Orizontul părinților este la nivelul nasului: să ia copilul notă mare!"

Pentru dascălul constănțean Aurora Tamba, cei 18 ani consacrați catedrei de fizică a Colegiului Energetic, dar și alți 13 ani petrecuți la Liceul Teoretic "Traian" i-au permis să poată vorbi cu luciditate, astăzi, despre fenomenele care influențează învățământul românesc.

- La câțiva ani buni de la retragerea din spatele catedrei, cum se văd… colegii?

- Cam 20% din tinerii care ajung profesori o fac din vocație, fie că este descoperită în timpul liceului, fie chiar în primii ani de învățământ și rămân în sistem, devenind profesori foarte buni. După 89, cu precădere, alți cam 30% au ajuns în învățământ pentru că nu putut intra la alte facultăți, cum ar fi medicină, și s-au îndreptat către fizică, chimie sau biologie, fie nu au ajuns unde și-au dorit și se mulțumesc cu disciplinele adiacente. Restul cred că ajung din întâmplare la catedră. Fenomenul nu este nou, în zilele noastre, mulți tineri pregătindu-se pentru o profesie și ajungând să lucreze în profesii total diferite.

Vorbind despre profesori, cred eu că este loc de mult mai bine. Nu invoc salariul, pentru că dacă intri în învățământ cunoști condițiile și te adaptezi. Repet, nu îl invoc ca pe o cauză principală a slabei pregătiri a unora dintre profesori.

- Ce spun elevii cu care vă mai întâlniți?

- Reclamă slaba pregătire, a unora chiar de nepermis, cum este cazul unor profesori de limbă și literatură română care fac grave dezacorduri. Relaționarea dificilă, și aici este o rămânere în urmă și un defazaj al omului de la catedră față de peisajul social. Pentru că nu suntem în "Jocul cu mărgele de sticlă" al lui Hermann Hesse, ci trăim totuși în societate. Iar învățământul este atât un fenomen de infrastructură, pentru că pregătește în timp viitorii specialiști, dar, în același timp, și de suprastructură, pentru că el reflectă ca o oglindă socialul, contextul în care se desfășoară. O cerință pentru o bună relaționare cu elevul a profesorului și în beneficiul procesului de educație și instrucție este o cunoaștere foarte bună a mediului în care trăiesc atât profesorul, cât și elevul. Profesorul trebuie să se adapteze la nivelul clasei și să urmărească un lucru - PROGRESUL, un deziderat dintotdeauna al învățământului.

Se dau acele teste diagnoză, la începutul anului școlar, care au căpătat un caracter formal. Eu am datoria, la clasă, ca profesor să-mi adaptez materia, curricula la nivelul clasei și să urmăresc, cu obstinație și cu știință, progresul.

S-a spus despre actori, dar e valabil și la profesori: într-o profesie - dacă vrei să o faci foarte bine, în primul rând tu să fii mulțumit și apoi să ai și recunoașterea celor din jur - trebuie să ai un grad de umilință. Adică trebuie să investești foarte mult fără să aștepți gloria. Gloria vine cu timpul, dacă e să vină, dar nu de la început.

- Din păcate, a devenit pentru unii o modă de a da teste grele, pentru a demonstra, într-un final, ce mult i-au ridicat pe elevi.

- Acestea sunt trucuri de a-și fura căciula și care nu au ce căuta în învățământ. Îi faci rău și elevului, demobilizându-l total. Pentru că una din calitățile cerute profesorului este să folosească mai puțin critica și mai mult încurajarea. Un elev care este încurajat de la primul contact cu profesorul prinde aripi, prinde încredere în el. Mi s-a întâmplat să constat, nu de la început, că nici eu nu am fost un far călăuzitor. Dar în timp m-am confruntat cu diferite situații și atunci am aplicat și eu.

- La generațiile de dinainte de 89 funcționa critica, la actualii elevi nu mai merge.

- Atunci funcționa frica și într-adevăr profesorii înainte își permiteau să fie mult mai exigenți, să ridice ștacheta sus de tot, în vederea intrării în treapta a doua și a intrării la facultate, examene care nu erau deloc ușoare. Miza era foarte mare și profesorul se simțea obligat să fie foarte exigent, dar mulți dintre noi făceau și pregătiri suplimentare duminica, cu câte două clase. Și nu venea niciun părinte să ne mulțumească pentru acest efort.

- Deci cea mai mare greșeală a învățământului românesc este că s-au scos examenele?

- E posibil, cu toate că examenul de treapta a doua îl găsesc unul foarte stresant și sunt multe de discutat în legătură cu aceste examene, Capacitatea rămâne o problemă. Am multe păreri contra și multe păreri pro, adică pentru examen dat de liceu. Și ambele tabere au argumente.

- Una dintre tabere, probabil, o constituie părinții, care au devenit extrem de vocali.

- Presiunea părinților a devenit foarte mare și se lucrează din ce în ce mai greu cu dumnealor, pentru că au pretenții imediate. Orizontul lor este la nivelul nasului. Atâta văd ei - prezentul imediat, să ia copilul notă mare. Părintele trebuie și el educat. La întâlnirile cu el să i se spună sincer nivelul copilului, viitorul posibil, ce poate să facă, ce s-a constatat, la disciplina pe care o predă fiecare, și să asculte. Să existe acel parteneriat, permanent în dialectică. Profesorii trebuie să le predea și lor și copiilor una din legile esențiale ale existenței - schimbarea, de la Heraclit care a spus că nu putem să ne scăldăm de două ori în același râu. Și o altă lege este adaptarea… cine nu poate piere.

Și profesorul trebuie să fie conștient că peisajul social, începând din ’89, s-a schimbat cu o viteză amețitoare. Nu trebuie să rămânem încremeniți în proiect, vorba lui Liiceanu, nici cu știința noastră, nici cu pretențiile față de elev. Pentru că socialul, exercitat prin părinți, prin anturaj, prin eșalonul superior, tot timpul este în schimbare și trebuie să fii vigilent, să vezi ce se întâmplă. Să fii informat și să înțelegi în ce societate trăiești și că acești copii, cum li se spune generația Iphone, trăiește în cu totul și totul alte condiții. Deja la distanță de patru-cinci ani, peisajul este schimbat, în principal obiceiurile. În primul rând tentațiile. Acum televizorul urlă: DISTREAZĂ-TE. Cuvântul de ordine pentru această generație este distracția. Deja a devenit o obligație.

- Iar școala ce a devenit?

- O alternativă de socializare. Ei de aia merg la școală, nu ca să învețe. Sunt în mare suferință copiii educați cu comandante vechi, acelea clasice, tradiționale, pentru că mediul în care se trezesc la școală este total diferit. Și sunt marginalizați! Uneori au făcut și depresii din cauza catalogării lor drept... tocilari. Ajung să simtă că nu sunt în rând cu lumea, la presiunea anturajului care strigă permanent DISTREAZĂ-TE!

Aici intervine rolul profesorului de a învăța elevul cum să-și drămuiască timpul, în așa fel încât principalul segment să-l ocupe școala și apoi chatuiala, vreo două ore pe zi.