Paradoxurile admiterii la liceu. Fratele geamăn mai deștept a "șters" o medie mică

2742
33
Paradoxurile admiterii la liceu. Fratele geamăn mai deștept a

Articole de la același autor

La finalul celor două etape de repartizare computerizată în clasa a IX-a, la Inspectoratul Școlar Județean Constanța au fost primite 124 de solicitări de redistribuire de la un liceu la altul, marea majoritate fiind respinse. 


Recent întrunită, Comisia județeană din cadrul ISJ a soluționat situațiile speciale apărute în urma admiterii, doar 33 fiind aprobate.
Din această comisie condusă de inspectorul general adjunct Alina Codreanu, au făcut parte inspec-torii școlari prof. Oana Mirela Pahon, prof. Icbal Anefi, prof. Manuela Butuman și prof. Dragoș Octavian Ciucan. 


Poate că recordul acestui an îl constituie faptul că jumătate dintre acestea au ca motivație fratele geamăn… mai deștept, existând chiar și o situație, la Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia, în care fratele mai deștept dintre tripleți a reușit să-i aducă pe ceilalți doi de la specializările științe ale naturii, respectiv filologie, la mate-info, în cadrul aceleiași unități de învățământ. 


Revenind însă la cele nouă cazuri de frați gemeni aprobate spre transfer conform art. 54, alin 1 din Meto-dologia de organizare a admiterii, ne-a atras atenția diferența mare dintre media unui elev admis cu 6,76 la Liceul "Virgil Madgearu", dar transferat de… geamănul său la Colegiul "Eminescu", unde ultima medie a fost 8,95. Interesant cum va reuși acesta să facă față cerințelor la un liceu bine cotat. 


Prof. Alina Codreanu, președintele comisiei, a declarat, pentru "Cuget Liber", că anul trecut soli-citările nejustificate au fost de trei ori mai multe. 


"În ceea ce privește solicitările depuse de elevii a căror medie a fost mai mare decât cea a ultimului intrat la liceul dorit, metodologia prevede clar că se încadrează la categoria transferuri și care intră sub incidența Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ, urmând a fi soluționate în vacanța intersemestrială, în măsura în care există locuri disponibile", a explicat inspectorul general adjunct. 


Și pentru că am pomenit de locuri disponibile, anul acesta au fost soluționate favorabil și cinci redis-tribuiri în învățământul vocațional, la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" și la Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru", elevii admiși inițial la alte unități promovând proba eliminatorie dintre redistribuiri. 


Comentează știrea

33 comentarii. Pagina 4 din 4. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 
ADEVARUL I
11 august 2016
ADEVARUL II

Si mai stim ceva: stim si cine vine director la 28. Ai aflat si tu? REVENIM DACA MAI AVEM CHEF....

O faci de ras pe sef'ta
11 august 2016
stan este zero barat!

Darie, mananca si tu caca gramatical corect : ati fi ramas.... Ok? Nu te supara, dar incalci canoanele sfintei tovarase, conducatoarea suprema a armatei de ghiocei si iepurasi plangaciosi de doua parale, cu tine in frunte! Poezii sa ii faci tu lui stan, de dragoste sau cum balmajesti tu pe aici, noi ne limitam la fabule, in care, intr-un mod cu totul absolut intamplator, mai apar si oameni (ca de exemplu maimutza sau crudutza)! Ai puup iu!

Răspuns la: Dragilor !
Adăugat de : Darie, 10 august 2016
Va grabiti sa trageti concluzii , iar noi ne miram de lipsa de imaginatie a contestatarilor de la 28 . Mihaela Stan este directorul scolii , conform...
stan pleaca...
11 august 2016
pleaca, pleaca

Citeste, saraca sefutza / Citeste si se cruceste / ii vine sa-si smulga limbutza / C-au aflat motzatele, frustratele / Ca-si face boccelutza / Ca nici maimutza / Nici mama lu' maimutza / N-o mai inghit pe sefutza / Draga, micutza, prostutza.....REVENIM.

33 comentarii. Pagina 4 din 4. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4502 secunde