"Părinții se pricep foarte bine la învățământ și vin să ne explice nouă cum să facem pe la clasă!"

Învățătoare de aproape două decenii și jumătate, Alina Maria Vâlcu predă la Școala Gimnazială nr. 39 "Nicolae Tonitza" din anul 2000, profesând câțiva ani și în calitate de profesor de religie.

- Chiar dacă anul acesta, având clasa I, nu veți avea… contact cu evaluările naționale, știu că ați fost, în anii anteriori, președinte de comisie. Cum vi se par?

- În primul rând că ne dă peste cap tuturor programul, de la elevi, profesori până la părinți. Itemii nu au în vedere programa pe care noi o avem la clasă, iar competențele sunt altele decât cele pe care le urmărim noi la clasă, în mod frecvent. Rezultatele par fără finalitate…

- Dar cum vi s-a justificat introducerea lor?

- Prin alinierea noastră la sistemul european, pentru că sunt luate în vedere competențe internaționale, pe modelul PISA. În care nu prea ne regăsim. În primul rând, pentru că rezultatele nu sunt aceleași la care ne așteptăm în mod firesc. Nu neapărat copiii cei mai buni au cele mai bune rezultate la aceste evaluări. Dimpotrivă, avem surpriză ca acei copii buni să aibă rezultate slabe și cei care sunt mai slăbuți să aibă rezultate mai bune. Pentru că cei buni încearcă să găsească ceva complicat și negăsind, se complică singuri, iar cei mai slabi se regăsesc într-un fel. Doar că la sfârșit, neavând un punctaj, un calificativ, părinții și copiii sunt dezorientați. Ca să nu mai spun cât de îngrijorați sunt părinții, reprezentând un mare stres în plus pentru ei. Plecând numai de la denumirea foarte pompoasă de evaluări naționale. Ca să nu mai spun că la un moment dat apăruse un zvon… pe surse, că aceste evaluări vor conta cândva… Totul este pe tatonare, nu există clar niște rezultate, niște informații foarte sigure cu privire la finalitatea acestor testări. Feed back-ul este să ne aliniem acelor teste PISA, dar nu putem atâta timp cât nu sunt aliniate programei. Sau invers. Noi facem probleme cu tot felul de minuni, cu trecere peste ordin, cu tot felul de segmente, iar acolo rezolvările țin mai mult de înțelegerea textului, înțelegerea mesajului.

- Să înțeleg că opinia dvs. este că noi suntem mult mai evoluați educațional decât Europa?

- În opinia mea sinceră, DA! Chiar cred asta. În primul rând, pentru că ei, în Europa, îi primesc pe copiii noștri cu medii care pentru noi nu reprezintă vârf. Adică un copil care pleacă de la un liceu din România cu 8,50 și este primit în Anglia cu brațele deschise, pentru noi nu reprezintă un vârf. Și vă spun caz real, nu este poveste. Copiii noștri care pleacă după absolvirea liceului se integrează în facultățile lor extraordinar oriunde în Europa, cât și în Statele Unite. Iar cei care absolvă aici și o universitate își găsesc posturi de conducere, prin competențe, deși o parte din diplomele noastre nu sunt recunoscute.

- Și cu toate acestea, visăm la modelul finlandez…

- Părerea mea, plastic exprimată, este că ne uităm printre scândurile gardului la ceea ce fac ceilalți. În loc să mergem în curtea lor, să stăm de vorbă cu ei și să vedem ce se întâmplă mai departe. De ce ei au ajuns acolo și ce au obținut? De ce e mai bine așa?

Eu chiar consider că noi avem valențe cognitive și afective și de toate felurile să fim mai sus decât ei. Copiii noștri o demonstrează. Am aflat, neoficial, că modelul finlandez pe care noi îl ridicăm atâta în slăvi a fost schimbat acum vreo 20 de ani când ei au constatat că, pregătindu-i pe copii pentru performanță, plecau din țară. Și atunci s-au gândit că e mai ieftin să importe două-trei vârfuri, decât să importe baza de muncă. Repet, e neoficială sursă, dar mie îmi confirmă presupunerile.

- S-a lansat campania împotriva ghiozdanului… povară. Cum s-ar putea rezolva această problemă?

- O să încep cu ceea ce m-a deranjat când am auzit. Pe cei care au recomandat ca noi să lucrăm numai pe fișe i-aș întreba de unde fondurile pentru imprimantă, multifuncțional, cerneală. În al doilea rând, de ce să mai gândesc niște manuale, pentru că aici este vorba despre un proces foarte amplu de elaborare, de timp, de bani… Și să țină copilul manualul acasă? Ca să-i explice mama din el? Păi, să-l scoatem de tot. Și, nu în ultimul rând, cine stă să gândească în fiecare zi atâtea fișe? Pentru că, da, eu sunt unul dintre profesorii care vin întotdeauna cu cel puțin o fișă. Dar asta înseamnă o oră și jumătate pe care eu o petrec pentru o fișă. Și-apoi, nu trebuie ca toți cei de la catedră să fie și buni producători de material didactic. Majoritatea știm să aplicăm și să adaptăm. Ghiozdanul eu zic că ține foarte mult și de noi și de părinți. La noi în clasă există dulăpioare și copiii au manualele aici. Avem un auxiliar acasă pe care îl aduc o singură dată pe săptămână și îl corectez. Iar ce avem în clasă rămâne aici. Copiii mei pleacă acasă doar cu un caiet tip I, un caiet de matematică și un penar. În principiu.

- Ce ați schimba la învățământul românesc actual?

- Aș face școlile mai mari, cel puțin instituțiile care demonstrează că pot aduce performanță, și aș adăuga dotare. Să nu mai stăm cu grijă că se termină tonerul de acasă, imprimanta sau cerneala, că nu avem foi.

Aș readuce echilibrul și respectul pentru școală, pe care, din păcate, l-am pierdut foarte mult în ultima vreme. Din cauza faptului că părinții se pricep foarte bine la învățământ și vin să ne explice nouă cum să facem pe la clasă, în general. O experiență care m-a marcat profund a fost acum câțiva ani, când o bunică, revoltată că nepoata rămâne corijentă, a exclamat: "Ce fel de oameni sunteți voi? Nu-mi lăsați nepoata să ajungă măcar o profesoară?". Deci aceasta este de prea multe ori imaginea noastră în ochii părinților.

Și, nu în ultimul rând, numărul de copii la clasă. Sau mi-ar plăcea să împrumutăm de la sistemul englez ceva: învățătorul să aibă cel puțin un asistent, un ajutor.