Patru profesori suedezi, în vizită la Colegiul Național "Mihai Eminescu"

309
Colegiul Național „Mihai Eminescu” a primit, la finele lunii septembrie , vizita a patru profesori din Höga Kusten Teoretiska Gymnasium, Örnsköldsvik, Suedia, ei venind la Constanţa într-o mobilitate de tip job shadowing. În acelaşi timp, deplasarea cadrelor didactice a constat într-o vizită pregătitoare în vederea schimbului de elevi între cele două instituții, care va avea loc în mai 2023. Această activitate este integrată în acreditarea Erasmus+ 2022-1-RO01-KA121-SCH-000060397 și 2020-1-SE01-KA120-SCH-092461. Astfel, timp de patru zile, cei patru profesori din Suedia au făcut cunoștință cu sistemul educațional românesc prin diverse forme: prezentare a etapelor privind educația în România, au urmărit activitatea directorilor instituției, prof. Bianca-Virginia Ibadula și prof. dr. Elena Hanu, pentru a înțelege care este rolul managerului în România comparativ cu cel din Suedia.

De asemenea, ei au intrat la diverse ore, care erau de interes, conform specializărilor profesorilor suedezi: limba engleză, limba germană, limba franceză, economie, educație juridică, geografie, geografia Angliei, psihologie. Activitatea consilierului școlar Corina Ciucă a fost un subiect de interes pentru Maria Ebervall, consilier școlar și profesor de educație civică la colegiul din Suedia. Apoi, Peter Hållander, profesor de criminologie, disciplină care se studiază la colegiul din Suedia, a susținut în fața a 30 de elevi, un seminar pe această temă, unde elevii români au pus foarte multe întrebări și au avut discuții interesante despre sistemul educațional suedez.

În cadrul acestei întâlniri s-au stabilit și activitățile ce vor urma să se realizeze în comun de elevii suedezi și români, până în luna mai 2023, când va avea loc prima mobilitate a unui grup de elevi români în Suedia.

De asemenea, Elisabet Engström, profesoară de limbă engleză și franceză, coordonator al grupului, a spus în final: „Profesorii și elevii sunt extrem de muncitori, politicoși și atenți. S-au remarcat interesul, implicarea și curiozitatea elevilor, implicarea profesorilor, comunicarea între ei, ceea ce face ca totul să ducă la o atmosferă caldă și primitoare. Există atât diferențe, cât și asemănări între sistemul educațional românesc și cel suedez și putem învăța multe unul de la celălalt. Colegii noștri români au fost cu adevărat generoși și ne-au făcut să ne simțim ca acasă. A fost fantastic să intri într-o școală în care istoria este la ea acasă, să cunoști partea veche a orașului cu moscheea, sinagoga, bisericile catolice și ortodoxe stând una lângă alta. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim din experiențele noastre, dar să ne aducem elevii în această societate multiculturală primitoare”. Menţionăm că instituţia de învăţământ constănţeană continuă seria mobilităților. Astfel, în perioada 3-7 octombrie, o delegație formată din 21 elevi și cinci profesori din Italia, Portugalia și Turcia va veni în Constanța, în cadrul proiectului Erasmus+, „R.E.S.I.LIEN.T.: euRopEan partnerShIp to promote resiLIENce as educational Tool against early school leaving” 2020-1-IT02-KA229-079180_2. 

Pagina a fost generata in 0.238 secunde