Pe mâna cui ne lăsăm copiii? "Învățătorii rușinii": nota 2 la examen!

2395
24
Pe mâna cui ne lăsăm copiii?

Articole de la același autor

Recentele rezultate extrem de slabe obținute de o parte dintre candidații constănțeni care s-au prezentat la examenul de Definitivat constituie cel mai relevant răspuns la întrebarea legată de valoarea aproape nulă a prea multor absolvenți de gimnaziu din mediul rural. 


După cum se știe, la primul clopoțel din septembrie, învățământul constănțean este permanent "codaș" la ocuparea posturilor de învățător ori educator în mediul rural, pentru multe catedre fiind găsite persoane necalificate sau suplinitori care se autointitulează "profesori". 


Trebuie amintit faptul că "aspiranții" la acest statut se pot prezenta la Definitivat maximum la trei sesiuni, susținute în cel mult cinci ani, fără a depăși șapte ani de predare efectivă la catedră, cu statut de cadru didactic calificat. 


Cei care pică Definitivatul pot fi angajați în învățământ doar pe perioadă determinată, ca profesori debutanți, cu salariul aferent de puțin peste 600 lei. 


La Definitivatul 2016, din totalul celor 188 de lucrări evaluate, 124 de candidați au obținut cel puțin nota 8 necesară promovării examenului, iar vreo 10 nu au reușit să ia nici măcar un 5. Cu excepția a trei candidați "corijenți" provenind din municipiul Constanța, de la școlile gimnaziale nr. 12 și 43, sau Grădinița "Azur", în rest, toți ceilalți sunt absolvenți de studii superioare cu catedre în mediul rural, de prin școli din Saligny, Albești sau Crucea (candidată aflată la cea de-a treia și ultima tentativă), adică tocmai localități cu promovabilitate 0 la Bacalaureat.


Un învățător de la catedra Liceului Teoretic Negru Vodă, cu doi ani vechime, a reușit să ajungă la nota 3,8, iar un alt coleg, cu aceeași vechime, de la Școala Gimnazială "Vasile Alecsandri" din Corbu, a încheiat clasamentul cu nota 2,4. Și-atunci ce viitor au elevii aflați în mâinile acestor cadre? 


"Tineri profesori, din ce în ce mai slab pregătiți!" 


Într-o recentă discuție legată de rezultatele de peste ani ale elevilor din mediul rural, prof. Cornel Dumitrașcu, directorul Colegiului Tehnic "Tomis", declara: "Cât de curând, noi nu vom mai avea profesori în învățământ. Plecând chiar de la examenul de Definitivat, care a ajuns deosebit de greu în imaginația oricui. Pe vremea mea, media de admitere era 7, iar de vreo doi-trei ani încoace, condiția de medie este 8. Tinerii profesori, generații de generații, sunt din ce în ce mai slab pregătiți. Mai mult decât atât, disciplinele psihopedagogice se fac fie la alegere, fie sub formă de module care nu sunt impuse strict în facultate. Și-atunci, de unde atâta pregătire a acestui candidat? Ținând cont de faptul că marea majoritate a profesorilor constănțeni sunt în jurul vârstei de pensionare, iar tinerii promovează Definitivatul cu mare greutate, în următorii ani, nu vom mai avea profesori la catedră. Am discutat cu destul de mulți tineri care nu au reușit să ia acest examen de trei ori și au plecat în străinătate, unde le trebuie o formă simplistă de acces în învățământ", a declarat același vechi om al sistemului, adăugând că i se pare aberant și ca profesorii pensionari să mai rămână trei ani la catedră. 


Comentează știrea

24 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Sa se duca
17 august 2016
si sa se tot duca...

Teapa mai mare decat cu stan director si profesor nu exista, Bine ca nu mai e director si mai bine daca pleaca din 28.

Răspuns la: Ati luat teapa!
Adăugat de : Un cunoscator, 17 august 2016
Ha, ha! Echipa de competente Prostovala et. Co. va aduc o directoare de o sa o plangeti pe stat. O domnisoara, batrana, mai nebuna. Tot Miha. Hahaha
avem incredere
17 august 2016
va fi bine!

Hmmm, când a venit stan directoare, toata lumea a primit-o cu bratele deschise, au crezut ca va fi raiul pe pamant si s-a dovedit a fi un cosmar! Acum se spun tot felul de chestii despre cei care vor veni, dar s-ar putea sa fie foarte bine! Trebuie sa fie bine!

Yahoo
18 august 2016
V-ati calmat?

V-ATI CALMAT,COTOFANELOR?Crinuta,Anduta,Simonel?Aaa...Mire?Hai cu comentariile!!!

!
18 august 2016
?

Serios, COTOFANELOR? Asta e pluralul, bai yahoo? Si, cele sapte din poveste erau... patru?

Răspuns la: V-ati calmat?
Adăugat de : Yahoo, 18 august 2016
V-ATI CALMAT,COTOFANELOR?Crinuta,Anduta,Simonel?Aaa...Mire?Hai cu comentariile!!!
24 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.346 secunde