Premieră dedicată aniversării a două decenii de la ”botez”, la Teatrul ”Căluțul de Mare”

313
Premieră dedicată aniversării a două decenii de la ”botez”, la Teatrul ”Căluțul de Mare” - premieracalutuldemare-1674483476.jpg
Sâmbătă, 28 ianuarie, se împlinesc 20 de ani de când a luat naștere Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, la inițiativa maestrului Lică Gherghilescu. Sub bagheta maestrului, timp de 17 ani, mai apoi a directorului Romică Stan și în prezent a universitarului Aurel Palade, teatrul și-a împlinit menirea de a oferi publicului tânăr spectacole de o înaltă calitate artistică și profesională. 

Astfel, cu prilejul acestui eveniment deosebit, la ora 19.00 va avea loc premiera spectacolului pentru tineret (14+) „Prețul Demnității”, o poveste cu tineri și despre tineri, cu o intrigă puternică, despre moralitate și lipsa ei. Un univers în care conflictul dintre generații creează divergențe de opinie, cu consecințe absurde, în care limitele răului nu suportă bariere. Regia artistică îi aparține actorului Lică Gherghilescu. Scenografia spectacolului a fost realizată de Mihai Constantin Ranin. Traducerea și adaptarea textului Inga Marcu, iar ilustrația muzicală de Sergiu Bucur.

„Mulțumindu-le tuturor, artiști, tehnicieni sau personal auxiliar și în egală măsură publicului spectator, fără de care nimic nu ar fi fost posibil, echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” promite să păstreze, în continuare, ștacheta calității ridicată, cel puțin, la nivelul înaintașilor și, să ducă povestea mai departe prin realizări artistice izvorâte din dragostea pentru scenă și public.

Evenimentul se va desfășura în familia teatrului alături de invitați și colegi, iar pe publicul spectator îl așteptăm să vizioneze spectacolul în săptămânile ce urmează”, transmit reprezentanții teatrului constănțean.



Pagina a fost generata in 0.3092 secunde