Premierele teatrelor constănțene se joacă cu casa închisă, în acest weekend

278
Premierele teatrelor constănțene se joacă cu casa închisă, în acest weekend - fondpremiere2-1675449705.jpg
E drept că vorbim de săli mici, pentru că atâta se poate pentru cultura constănțeană, dar tot este o mare bucurie că publicul a început să renunțe la toxicul televizor și să aleagă să-și petreacă timp de calitate în sălile de spectacol.

După succesul de săptămâna trecută înregistrat cu premiera „Prețul demnității”, cei cinci actori ai Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” din Constanța - Denisa Iova, Grațian Prisăcariu, Sergiu Bucur, Adi Gheo și Inga Marcu – au fost ovaționați vineri, 3 februarie, de un public care a umplut mica sală până la refuz. S-a jucat cu casa închisă!

Pe un text după Ludmila Razumovskaia, tradus și adaptat de Inga Marcu, în regia artistică a lui Lică Gherghilescu și scenografia lui Mihai Constantin Ranin, piesa prezintă drama conflictului actual dintre generații, între care

s-a creat o prăpastie a moralității.

Spectacolul cu tineri și despre tineri prezintă o poveste palpitantă, cu o intrigă puternică, despre moralitate și lipsa ei. Un univers în care conflictul dintre generații creează divergențe de opinie, cu consecințe absurde, în care limitele răului nu suportă bariere.

Sâmbătă, 4 februarie, și duminică, 5 februarie, de la ora 10,30, se vor juca pe aceeași scenă a Teatrului „Căluțul de Mare” două povești îndrăgite de copii: „Rățușca cea urâtă”, adaptare după H.Ch. Andersen, respectiv „Cei trei purceluși”, după J.O. Halliwell-Phillips.

Reprogramată de Teatrul de Stat pentru acest weekend, în Sala Studio, premiera „Logodnă relativă” de Alan Ayckbourn traducere Irina Velcescu), regia Iulian Enache, înregistrează un record de vânzări, biletele fiind epuizate atât pentru ambele spectacole de sâmbătă, 4 februarie, și duminică, 5 februarie, cât și pentru reprezentația din 19 februarie.

„Logodnă relativă” (titlul original „Relatively Speaking”) este o comedie care extrage haz și veselie din trădările căsniciei și relațiilor de iubire și mai ales din încurcăturile produse.

Un patrulater conjugal ale cărui laturi variabile se înfățișează din unghiuri mereu surprinzătoare, pentru a oferi spectatorilor amuzament și o imagine optimistă și pozitivă, într-un mod paradoxal și, până la urmă, înțelept.

Piesa lui Alan Ayckbourn este unul dintre cele mai mari succese ale dramaturgului britanic și a fost montată la numeroase teatre din Marea Britanie și din SUA, având mai multe ecranizări și adaptări pentru televiziune.

Se dau: patru oameni, două cupluri interșanjabile, o sumedenie de confuzii, de încurcături ale căror consecințe sunt prelungite la maximum. Rezultă: o comedie clasică pentru întreaga familie.

În distribuție: Cristiana Luca (Ginny), Florin Aioane (Greg), Laura Crăciun (Sheila), Lucian Pavel (Philip).

Din echipa de producție mai fac parte: scenografia - Gabi Albu; muzica - Adrian Mihai; lighting design - Alexandru Bibere; asistent scenografie - Ruxandra Bobleagă.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7264 secunde