Reacția Arhiepiscopiei Tomisului, după declarațiile controversate ale lui IPS Teodosie

4138
Reacția Arhiepiscopiei Tomisului, după declarațiile controversate ale lui IPS Teodosie - arhiepiscopiatomisului-1719247911.jpg

Articole de la același autor

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a oferit o soluţie strict duhovnicească.


Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a declarat, luni, că ÎPS Teodosie se exprimă faţă de propriii credincioşi în deplin acord cu doctrina, morala şi cultul confesiunii din care face parte.


„Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie are, la loc de cinste printre atribuţiile misiunii sale de arhiereu al Bisericii, calitatea de învăţător al comunităţii pe care o păstoreşte. În acest sens, potrivit legii canonice dar şi drepturilor garantate de constituţia ţării, se exprimă faţă de proprii credincioşi în deplin acord cu doctrina, morala şi cultul confesiunii din care face parte, beneficiind deplin de libertatea de manifestare religioasă (care include dreptul de a preda credincioşilor săi) precum şi de autonomia faţă de stat şi faţă de celelalte sisteme religioase ori filosofice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.


El a precizat că Arhiepiscopul Tomisului a oferit un "sfat duhovnicesc în deplină armonie cu propria învăţătură religioasă".


„Astfel, în cazul prezentat, o credincioasă a fost încurajată să invoce ajutorul lui Dumnezeu şi să îşi păstreze, prin fidelitate, puterea de a purta Crucea vieţii de familie, pentru ca Dumnezeu să suplinească acea lipsă de empatie a soţului iar legământul martiric al căsniciei să rămână curat. Acest lucru a fost propovăduit în Creştinism dintotdeauna şi de către toţi. De aceea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop nu s-a exprimat într-o calitate străină - lăsând specialiştilor (medici, psihologi, etc.) rolul lor în societate - ci a oferit un sfat duhovnicesc în deplină armonie cu propria învăţătură religioasă”, a mai precizat reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.


Mircea Cristian Pricop a mai afirmat că aprecierea unui abuz este făcută de legea statului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5384 secunde