Secretul longevității actriței Ileana Ploscaru. "Bucuria de a fi pe scenă!"

Despre DOAMNA scenei constănțene, Ileana Ploscaru, s-a scris mult și la superlativ din anul 1961 încoace, de când a venit pe scena Teatrului "Ovidiu" de atunci, după ce 10 ani fusese actriță a Teatrului Național Cluj-Napoca (1951-1961). 

De data aceasta, avem șansa să consemnăm că, în curând, va deveni cetățean de onoare al Constanței, după cum a anunțat colegul său de scenă Dan Cojocaru la premiera spectacolului "Titanic Vals", cu prilejul decernării unei diplome de excelență din partea Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Constanța, pentru cei 65 de ani în slujba scenei și a Măriei Sale publicul. 

- "Titanic Vals" a oferit publicului constănțean șansa să se bucure maxim că a plecat din fața televizorului! N-ar fi nevoie de mai multe spectacole de acest gen? 

- Comedia este apreciată întotdeauna, pentru că nu te lasă să te gândești la nimic și este exact ceea ce îi este necesar omului. Dar un teatru care se respectă trebuie să aibă un repertoriu foarte variat, din care nu poate lipsi nici "Șobolanul Rege", nici "Visul unei nopți de vară", nici "Pescărușul", presărat cu comedie. Pentru că sunt și amatori de asemenea spectacole, care nu savurează o comedie plină și năvalnică precum acest "Titanic Vals". Țin minte că în mai tinerețile mele, la Constanța, am jucat o piesă bulevardieră - "Papagalița și curcanul", dar paralel jucam și drame. E foarte necesară comedia, și anume cea de bună calitate, nu orice fel de comedioară. Dacă stăm să analizăm, grav e ce se întâmplă și la "Titanic Vals", pentru că problemele sunt grave în politică. Ce înseamnă aviditatea pentru bani și până unde poate merge. Adică să te bucuri de moartea unui om că ți-a rămas averea. Trimiterile sunt întotdeauna și spre actualitate, iar clopoțelul de alarmă sună: nu faceți ce au făcut ăia! Din păcate, se întâmplă, așa cum și "Escrocii" sunt în zilele noastre din plin. Iar noi, ca actori, ușurăm receptarea lucrurilor, dându-le o formă suplă, spumoasă, dar ele rămân ca gravitate.

Publicul constănțean este foarte variat și foarte receptiv. 

- Faceți parte dintr-o elită națională de Cartea Recordurilor, alături de maestrul Radu Beligan sau chiar de colegul dvs., Alexandru Mereuță, care urcă pe scenă și la peste 80 de ani. 

- Da (râde - n.r.), ne încăpățânăm să jucăm! Când cineva a făcut această meserie din plăcere, devine a doua lui viață și este cea care îl ține. Ce să fac acasă, când încă pot juca! Citesc până mă dor ochii, de plimbat nu mă pot plimba tot timpul din cauza vremii, am călătorit cât s-a putut prin străinătate, iar fizic nu mai ține să fac turism, o las mai domol. Dar teatru nu, teatru pot să fac! Eu nu pot trăi în afara teatrului. Pe mine, dacă mă trimiți acasă, m-ai pedepsit! Depind enorm de public, care este motorașul meu și de aplauzele lui. Iar public ai dacă îi oferi, iar eu îmi ofer tot sufletul. Nu mă fac că joc, o fac cinstit! Iar memoria, slavă Domnului, mă ține încă și mi-o exersez în fel și fel. 

- Din 1961, de când sunteți pe scena constănțeană, nu ați avut tentația altor scene? 

- Am avut ofertă pentru Teatrul Mic din București, dar acolo erau deja Olga Tudorache, Leopoldina Bălănuță și l-am întrebat pe director: "Și eu ce să fac? Să mă uit la ele cum joacă? Ai niște actrițe atât de bune acolo…". Bucureștiul e București, are legile lui și nu mă împac cu ele. 

- Ați avut un gen predilect în carieră? 

- Am debutat într-o dramă spaniolă - "Fântâna turmelor" și uite că la ora asta joc într-o comedie. Am jucat Hecuba, care este deja tragedie, nu mai este dramă, și "Papagalița și curcanul" a fost cea mai spumoasă comedie în care am jucat. Fiecare rol are farmecul lui, iar singurul care m-a speriat a fost Ofelia, pentru că nu era pentru mine. Și-atunci în prima parte când e dulce și suavă ca o garofiță, am făcut o compoziție de fetiță, că dincolo mi-era mai ușor la nebunie. Am plâns eu că nu vreau să joc, dar a trebuit să joc. Alții pot să refuze, eu nu am reușit niciodată. Totdeauna m-am lăsat convinsă, poate și pentru că le-am luat ca pe niște provocări. Am jucat inclusiv în travesti, pe Guliță, din "Chirița în provincie", și roluri mari, și roluri mici, nu am refuzat niciodată. Am fost fericită că joc și asta m-a ținut pe mine: bucuria de a fi pe scenă.