Spectacolul „Inimă Rece” revine pe scena Teatrului „Căluţul de Mare”

191
Spectacolul „Inimă Rece” revine pe scena Teatrului „Căluţul de Mare” - inimarece-1664706035.jpg
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” îi invită joi, 6 octombrie, pe cei mici, la spectacolul „Inimă Rece”. Textul piesei este adaptat de Victoria Gavrilescu, după basmul educativ al prozatorului german Wilhelm Hauff. Regia artistică este semnată de maestrul Vasile Gherghilescu, cel care în urmă cu mai bine de 30 de ani îi dădea viaţă personajului principal din poveste. De data aceasta, Carmencita Brojboiu a realizat scenografia, iar Dicran Asarian s-a ocupat de ilustraţia muzicală. Piesa prezintă povestea lui Peter Munk, cărbunarul sărac care doreşte să devină bogat şi care, prin liber arbitru, îşi vinde inima duhului cel rău al pădurii, realizând în final, că banii nu aduc neapărat fericirea. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta de peste şase ani. Din distribuţie fac parte: Sergiu Bucur, Clara Ghiuvelechian, Arina Cojocaru, Emanuel Cristoiu, Grațian Prisacariu, Daniel Minciună, Andrei Stroescu, Claudia Brădescu, Ion Ciolan, Dan Cojocaru și Lică Gherghilescu.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4142 secunde