"Suntem încărcați cu hârtii și nu mai interesează pe nimeni măiestria didactică!"

Învățământul constănțean, dincolo de multele hibe pe care i le impută părinții, ca urmare a aplicării unui sistem educațional prost… centrat, are șansa de a avea, încă, la catedră oameni valoroși, care mai cred în misiunea lor de dascăli.

Unul dintre aceștia este prof. învățământ primar Iulia Cabrancea, de la Școala Gimnazială nr. 24 "Ion Jalea", unde activează din anul 2008. A absolvit Colegiul Pedagogic în anul 1995 și primul an a predat la Băneasa, unde nu avea apă curentă și toaletă și era foc la sobă de teracotă, iar toate puloverele îi erau arse în spate.

- Ce amintiri la fel de… romantice vă mai leagă de începuturi?

- Aveam o clasă de-a III-a în care predominau romii și în fiecare luni îi scoteam la pompa din curte și le tăiam unghiile și îi spălam cu săpun adus de acasă, dar am crescut cu ei și îmi sunt foarte dragi chiar și acum, când mă întâlnesc cu ei, la rândul lor cu copiii de mână. Ulterior, doamna inspector Luminița Crăciun mi-a dat un mare gir și m-a detașat în oraș, la Școala nr. 22, pe alternativa step by step, care era pionierat la noi existând doar trei școli care implementau alternativa. În anul 2000, m-am titularizat la Colegiul Pedagogic și m-am întâlnit cu un dascăl drag mie, dar pe postul de director, Constantin Vitanos, care mi-a marcat cariera la catedră. Un alt om care m-a marcat profesional pozitiv a fost doamna Paloma Petrescu, pe vremea aceea inspector școlar general adjunct și care se ocupa de alternative. În anul 2004 am fost, un an, în Inspectoratul Școlar pe probleme de învățământ primar și se implementa PHARE - A doua șansă, în județ, și eu am fost responsabilă. Și acum colaborez cu doamna Paloma Petrescu, desfășurând împreună activități în cadrul Asociației "Educația pentru toți". În paralel, am terminat Facultatea de Drept, specializarea Relații internaționale studii europene și un masterat în Managementul afacerilor.

- Față de începuturi, cum sunt actualele generații de elevi?

- Mi-e foarte greu să mă întorc zeci de ani în timp, dar pot să spun că se cunosc diferențele între generații. Pentru mine a fost o provocare să preiau acum clasa pregătitoare. Sunt mult mai deschiși, mult mai dornici de informație și vor să aibă ultimul cuvânt. Argumentat sau nu…

Copilul de acum 20 de ani stătea în bancă la fel cum stăteam și noi acum 40 de ani. Astăzi nu mai poți să spui "Ține mâinile la spate!". În prima oră de curs ștergeam nasuri, legam șireturi și îi consolam pe alți doi care jeleau. Nu are nicio vină săracul că l-a trimis sistemul la 6 ani la școală. Iar pe măsură ce ridici tonul, ridică și ei. Și nu am puțini, doar vreo 32 de elevi, din care 21 sunt băieți. Într-o asemenea clasă, cu ora de 40 de minute, în care copilul se pregătește, se foiește, ajungi să ai un minut pentru fiecare copil. Cu ce pleacă acel copil acasă, când e vorba de fixarea și sistematizarea cunoștințelor? Ce evaluez?

În schimb, sunt foarte atenți la ținută și la modele, iar vestimentația profesorilor lasă de dorit, pentru că iar ajungem la bani. Și poate cei mici nu sunt atenți, dar la gimnaziu îi aud cum comentează "Ce telefon depășit are profa nu știu care!". Iar aici este problema părinților: la școală nu te duci să umilești profesorul! Elevul vine cu limuzina la școală că a făcut 18 ani, în timp ce "doamna" se dădea jos din autobuzul 43.

- Chiar nu există soluții împotriva supraaglomerării claselor?

- Legea prevede minim 15 maxim 25. Dar atunci când se fac presiuni asupra direcțiunii și, implicit, asupra învățătorilor, ești nevoit să cedezi. Dacă s-ar respecta normativele dăm în altele… nu avem spații, nu avem norme, nu avem bani. Dar este nedrept ca eu, cu 32 de elevi, să am același salariu sau poate mai mic față de o colegă mai vârstnică, dar cu vreo 17 elevi în clasă. Trebuie să se facă o grilă până la efective de 25, iar eu, dacă accept mai mult, vreau să fiu plătită peste. Și atunci poate că aș motiva și profesorii, și ar performa. Pentru că de aici ies discuții. Și până la urmă sunt oameni care nu își doresc mai mult, pentru că nu trăiesc din salariul din învățământ.

- Care sunt marile probleme cu care vă confruntați?

- Pentru clasele pregătitoare nu avem logistică, nu avem dotările necesare, specifice vârstei, ceea ce este o problemă. Pe de altă parte, suntem încărcați cu hârtii și nu mai interesează pe nimeni măiestria didactică. Dacă e liniată frumos planificarea, dacă se corelează…

Revenind la supraaglomerare, pe lângă cei 32 de copii sunt cei 64 de părinți, care așteaptă ceva de la doamna învățătoare, pentru că îți încredințează ce au mai scump pe lume, și anume copilul. Mi-am dorit să depășim ideea preconcepută "Să se ocupe școala!". Noi ne ocupăm de un segment, dar pe o bază pusă de acasă, iar părintele trebuie să susțină ceea ce se întâmplă la școală, moral, financiar. Învățământ modern cu mâinile goale nu se poate face. Am depășit momentul de scris cu creta pe tabla neagră. Le-am spus părinților mei că nu vreau să aibă niște copii tobă de română și matematică, ci destupați la cap. Și de aceea i-am rugat să-i lase să-și asume de mici. Și respectați-le deciziile. Nu învață nimeni din succes! Este o luptă grea: profesor - direcțiune - inspectorat - părinți și copii mulți.

Și, cu toate acestea, consider că mese-ria de dascăl este cea mai frumoasă. La medic te duci, te faci bine, îl pomenești de-a lungul timpului, pe când faptul că învățătorul îți pune creionul în mână și deschizi ochii pe acel om patru, respectiv cinci ani, rămâne în memoria noastră afectivă toată viața.