"UMC - universitate de lux în care prea mulți studenți nu vor să învețe"

Cu un an înaintea alegerilor pentru funcția de rector la Universitatea Maritimă din Constanța, șef de lucrări universitare Florin Iordănoaia și-a făcut publică intenția de a candida. Și prima problemă de la care a plecat în acest demers este nemulțumirea sa profundă vizavi de scăderea îngrijorătoare a nivelului de învățământ și a impotenței studenților de a face față la bordul navei.

- Care sunt factorii care au condus la această situație?

- În primul rând, slaba lor pregătire cu care vin din școala generală și liceu. În al doilea rând, lipsa lor de motivare. Am realizat un mic sondaj printre studenți și a reieșit că nu sunt motivați să învețe. Unii dintre ei provin din licee în care nu au fost motivați să învețe și s-au pomenit dintr-o dată la facultate cu discipline foarte grele, dacă ne referim la Analiză matematică, dar și la cele de specialitate - Navigație, Electromecanică, Electrotehnică, Electronică, Transporturi, Protecția Mediului ș.a.m.d. Am discutat cu ei și le-am spus că vor pleca pe mare sau vor lucra în porturi sau în alte joburi și e clar că nimeni n-are nevoie de proști. Toți caută oameni bine pregătiți, serioși, disciplinați. Un student mi-a spus la un moment dat că nu învață din lene. Pot să înțeleg o zi-două, dar cât durează această lene? Trei ani-patru ani?, pentru că totuși trebuie să termine facultatea…

- Păi se poate promova la UMC coabitând cu lenea?

- Nu, și ca dovadă avem foarte mulți studenți repetenți. Dar sistemul acesta cu credite transferabile le permite să promoveze de la un an la altul și să ajungă în anul IV fără să-și fi luat examenele din anul I. Din punct de vedere legal este corect, dar ne-a adus în această situație de disperare. Dacă nu a promovat în anul I o disciplină de bază, cum poate el să le promoveze pe celelalte? Învață mecanic, reține doar ca să ia examenul și ajunge la final cu un minim de cunoștințe care nu sunt suficiente pentru a face față cerințelor de la bordul unei nave. Este o situație care pleacă în primul rând din lege. Unele universități au introdus o reglementare: la jumătatea facultății, cine nu promovează nu trece în anii superiori. Am încercat și noi acest lucru, dar nu a mers, pentru că unii dintre studenți din anul II pleacă pe mare să-și facă practica îmbarcată. Am introdus sesiunile deschise: vin din voiaj, fac cerere și li se face sesiune deschisă exact ca-ntr-o sesiune normală. Cu mari eforturi, au fost promovați în anii următori chiar fără minimum de credite, pe baza actelor doveditoare că au fost în voiaj. În final, calitatea pregătirii lor a avut de suferit. Avem și excepții, studenți foarte bine pregătiți, pe care se bat companiile de crewing. Dar marea majoritate nu sunt la nivelul cerințelor.

Mai avem o categorie de studenți care vin la examen, ne arată lucrarea și ne întreabă dacă au făcut de 5. Și dacă spunem DA! predau lucrarea și pleacă. La ora actuală, la toate cele trei specializări de marină sunt foarte multe lucruri de învățat. Dacă nu le cunosc teoretic, cum le vor învăța, la bordul navei, când sunt prinși în sarcini?

Există și o altă categorie de studenți, chiar bine pregătiți, care reușesc să treacă testele la firmele de crewing, sunt trimiși în voiaj, iar după două-trei săptămâni cer întoarcerea acasă, renunțând la tot. Aceasta înseamnă costuri pentru companii, chiar dacă unii își plătesc biletele de avion. Sunt niște probleme pe care le creează companiilor care lucrează după un program de muncă și care trebuie să-i înlocuiască. Și cum piața este plină de oferte, vor angaja din alte țări și ce ne facem?

- Cu studenții s-au lămurit lucrurile. Dar cadrele universitare cum se implică să-i scoată din hibernare?

- O serie de cadre didactice sunt proactive, cum sunt eu. Vin în întâmpinarea studenților, vorbesc cu ei, se roagă de ei, îi împing de la spate, caută toate acele metode și măsuri să-i determine să învețe. O altă serie de cadre didactice nu se implică, pentru că îi văd pe studenți că nu vor să învețe, nu le cer nimic și atunci sunt dezamăgiți. Iar această dezamăgire este nocivă din punctul meu de vedere. Dacă stăm să ne caute studentul, să ne ceară studentul, să vină el în întâmpinarea noastră, e clar că tinerii nu vor. Am avut situații în anii 90 când veneau studenții și mă certau că le-am dat nota 8 și nu nota 9, că pierde bursa de merit. Astăzi nu avem nici un student să vină și să întrebe de ce i-am dat 7 și de ce nu i-am dat 8. Nici măcar cei care rămân restanțieri nu vin să vadă de ce au rămas și să încerce să înțeleagă unde au greșit.

Unii dintre colegi au două-trei facultăți, masterate, doctorate, au investit în educația lor, să fie foarte buni pentru cine? Pentru studenți care nu vor să învețe.

- Și totuși au existat generații care au făcut cinste UMC.

- Da, în anii anteriori ne lăudam că avem absolvenți foarte bine pregătiți. Prin anii 2006-2007 companiile de crewing se băteau pe cadeții noștri. De exemplu, o companie japoneză i-a selecționat din anul I, le-a dat bursă de 100 de dolari pe lună, timp de patru ani, cu contracte de șase luni. Din păcate, am pierdut acest contract pentru că gradul de reținere în companie a fost sub 30%. Dacă ar fi rămas într-un procent de 60-65% în companie și ar fi avansat, atunci s-ar fi menținut acest program de cadeți.

- Care vor fi prioritățile planului dvs managerial?

- În primul rând, să schimb mentalitatea profesorilor din UMC, să-i fac să fie proactivi să vadă că înaintea interesului personal al fiecăruia este interesul Universității. Noi depindem de acești studenți în sensul că depindem de plecările lor pe mare sau de angajările lor. Dacă aceștia nu vor fi primiți sau nu își vor găsi locuri de muncă, în scurt timp se va duce semnal că absolvenții noștri nu se regăsesc pe piața muncii, așa cum se întâmplă cu foarte mulți absolvenți de la alte universități din România. Și universitatea este una de lux, în care s-au investit foarte mulți bani, s-a muncit foarte mult pentru a fi la nivelul acesta. Mai sunt lucruri de făcut, dar pentru cine le facem dacă studenții nu vor să învețe?

Studenții aduși din Nigeria ne salvează din punct de vedere financiar, întrucât facturile lunare ale universității sunt foarte mari, iar Guvernul nu ne dă toți banii. Poate vom ajunge și în China să aducem studenți chinezi. Mai avem o sursă de finanțare pe care nu o folosim în totalitate, și anume cercetarea științifică. Dar aici ne-am lovit de acei conducători de la București care ne-au respins proiectele de cercetare, pentru că nu ne-am dus să cotizăm cu ceva, cu o atenție.

- Între numeroasele dvs. intenții de mai bine se numără și înființarea unei Facultăți de electronică și electrotehnică navală.

- Da, titulatura finală nu este aceasta, dar ideea este că trebuie să pregătim studenții pe partea electronică, pentru că navele sunt computerizate, automatizate și numărul de specialiști este în creștere. Mă gândesc și la cei care nu vor să navigheze, iar șantierele navale se confruntă cu o lipsă acută de personal, pe anumite meserii. Nu mi se pare normal să vină tineri care au terminat în Galați la Construcții de nave să lucreze în Constanța și Mangalia, după care pleacă în străinătate.

Candidații ar trebui să știe încă de la admitere dacă sunt apți să plece pe mare, să facă sacrificii, să accepte o viață foarte grea sau să se orienteze către meseriile de uscat. Ar trebui să mărim numărul de ore de educație fizică și să-i obligăm să facă sport. Pentru că o bună pregătire fizică îi va întări în timp să reziste carturilor lungi și problemelor de la bordul navelor.

Mă gândesc și la o legătură mai bună cu părinții. De asemenea, vreau să dezvolt și partea de mentorat, așa încât studenții din anii superiori să devină mentorii celor din anii inferiori. Pe studenții de la Master să-i implicăm în formarea studenților de la zi, în special a celor care sunt șefi de promoție.