Veste bombă pentru elevii de clasa a VIII-a. Se schimbă admiterea la liceu

459545
11
Veste bombă pentru elevii de clasa a VIII-a. Se schimbă admiterea  la liceu - vesteneasteptata-1472745568.jpg

Articole de la același autor

Cu toate că a fost numit pentru o scurtă perioadă de timp, actualul ministru al Educației, Mircea Dumitru, a intervenit în câteva puncte cheie ale educației românești, pe care le-a făcut publice în conferința de presă ce a avut loc ieri la Ministerul Educației.
Noua Metodologie de organizare a admiterii în învățământul liceal care a fost aprobată recent prevede ca, în calculul mediei de admitere, ponderea mediei claselor V - VIII să re-prezinte 20%, și nu 25% cum a fost până anul acesta. Restul de 80% fiind reprezentat de media între cele două probe scrise de examen, la limba română și la matematică.


De altfel, marea majoritate a cadrelor didactice constănțene speră ca în cel mai scurt timp această medie din clasele V-VIII să fie eliminată, întrucât ar scăpa de o mare tensiune, fals creată.


De asemenea, s-a mai anunțat că admiterea la liceu se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care se vor analiza cazurile speciale, astfel încât procesul se va finaliza mai repede, în 21 iulie.


O altă noutate aprobată de ministrul Mircea Dumitru o constituie eliminarea prevederii obligatorii de la examenele naționale care permitea modificarea notei elevilor după contestații doar dacă era vorba de o diferență de minim 0,5 sutimi.


Același ministru a mai declara că că demarează un proces de modificare a acordării gradației de merit, conferind importanță mai mare profesorilor care lucrează cu copiii din zonele defavorizate.


Se lucrează și la dezvoltarea învățământului profesional dual. Anul acesta se lansează un proiect în 20 de școli din țară pentru nivelul III de calificare, ce va demara odată cu începerea cursurilor.


Cât despre concursul pentru ocuparea funcției de director pentru toate unitățile de învățământ, de la grădiniță și până la liceu, ca urmare a aprobării metodologiei de concurs, acesta va debuta în luna octombrie.


Iar de săptămâna viitoare încep evaluările inspectorilor școlari, echipe mixte din Ministerul Educației se vor deplasa în țară pentru a controla la fața locului.


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Mariana
23 octombrie 2016
In atentia ministrului educatiei

Admir initiativa dumneavoastra de a face lumina in invatamant chiar si intr-o perioafa atat de scurta pt dvs. V-asi sugera sa analizati si posibilitatea respectarii vacantelor acestor copii, asa cum erau dintotdeauna. De ce nu s-ar termina aceste examene pe 01 iulie si nu pe 21 iulie. Vacanta acestora dar si al familiilor respective, sunt compromise in acel an. Deci o sa avem randament scazut atat al elevilor cat si al membrilor acestora, care dupa un an de munca, rateaza un concediu, si implicit o economie mai slaba, turismul fiind afectat grav.

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7697 secunde