ASF propune practicarea tarifelor RCA din luna martie a anului trecut

1423
ASF propune practicarea tarifelor RCA din luna martie a anului trecut - asf-1679223887.jpg

Articole de la același autor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune practicarea pentru o perioadă de şase luni a tarifelor de primă RCA din martie 2022, proiectul de act normativ urmând să fie transmis, luni, 20 martie, Ministerului Finanţelor ca autoritate competentă în materia reglementării.

„În urma analizelor de impact efectuate de ASF, având în vedere discuţiile cu principalii asiguratori din piaţă, pentru stabilizarea pieţei, şi pentru a veni in întâmpinarea consumatorilor, propunerea noastră este de practicare pentru o perioadă de şase luni a tarifelor de primă RCA din martie 2022.

În acest sens, autoritatea a aprobat, în şedinţa Consiliului ASF, proiectul de act normativ pe care îl va transmite, luni, Ministerului Finanţelor ca autoritate competentă în materia reglementării. De precizat că, prin excepţie, în cazul în care tariful pe primă oferit este mai mic în 2023, atunci se va alege cel mai mic tarif.

Pe lângă această măsură, şi pentru a ajuta în final consumatorii, ASF va discuta şi propune renunţarea la taxa percepută societăţilor de asigurare pe primele brute încasate din RCA”, a declarat Valentin Ionescu, director general al Direcţiei Generale Asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, declarase anterior că autoritatea ia în calcul plafonarea tarifelor RCA, în vederea protecţiei consumatorilor.

Conform raportului din februarie publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, comparativ cu cel din august 2022, tarifele de referinţă pentru RCA cresc în medie cu 16,28%. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3893 secunde