Dumitru Catană, noul șef al ANR, promite:

"Mă voi implica total în sprijinirea cadeților"

1814
19

Articole de la același autor

"Am un fiu care a absolvit o facultate de marină și știu ce înseamnă să nu găsești un loc de practică. Mă voi implica total în rezolvarea acestei crize. Tinerii trebuie sprijiniți să plece pe mare" - a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Dumitru Catană, noul director general al Autorității Navale Române.

Absolvent al Institutului de Marină "Mircea cel Bătrân", Catană a navigat în flota CNM Navrom și în cadrul unei companii străine, iar din 1993 până în 1999 a activat în Inspectoratul Navigației Civile (ANR de azi).

Apoi, a "acostat" în Poliția Română, unde a trecut prin mai multe funcții, inclusiv cea de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Din data de 17 iunie 2014, s-a reîntors la vechea "dragoste", fiind numit la cârma ANR printr-un ordin al ministrului Transporturilor, Dan Șova.

L-am întrebat pe noul șef al ANR: "Nu v-ați îndepărtat cam mult de marinărie? Din 1999 și până azi s-au schimbat destule în shipping. Au apărut legi noi, convenții internaționale noi."

"Și în Poliție am lucrat cu convențiile internaționale, m-am ocupat și de sectorul transporturilor navale. Sunt la curent cu legislația" - a dat asigurări Dumitru Catană.

În privința proiectelor de viitor, s-a arătat reținut în declarații: "Mai întâi voi face o evaluare a insti-tuției. Vom analiza proiectele existente, iar cele ce sunt OK le vom continua."

Șeful ANR se arată gata să susțină, alături de Sindicatul Liber al Navigatorilor, Asociația Agențiilor de Crewing din România și universitățile maritime, inițiativa înființării Fundației "Cadetul Român". După cum se știe, menirea ei este să asigure cel puțin 100 de locuri de practică pe an, din care 50 pentru cadeții de la punte și 50 pentru cei din sectorul mecanic și electric.

Fosta conducere a ANR lansase ideea achiziției unei nave școală din fondurile instituției. Va susține Catană proiectul? "Mai întâi trebuie să vedem ce bani avem și ce costuri implică o astfel de navă - a răspuns interlocutorul. E necesară o analiză serioasă, să vedem dacă este cu adevărat o soluție. Câte locuri de practică poate asigura o astfel de navă și cu ce costuri?"

Registrul maritim internațional al României constituie un subiect delicat și pentru noul șef al ANR. Este firesc să fie așa. Din cauza contractului prin care acest registru a fost încredințat firmei private "Romanian International Flag Administration" (RIFA), s-au dat lupte grele în Ministerul Transporturilor, care s-au soldat cu decapitarea, în mai multe rânduri a Autorității Navale Române. Dar schimbarea șefilor instituției nu a adus mai multă lumină în acest scandal și nici nu a condus la deblocarea proiectului.

Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
unu...
19 iunie 2014
cadetii...

poate il ajuta dl catana si pe mihalcioiu, cu odrasla , sa nu mai frece hartii prin sln , la 20 ani, doar a terminat "impresionantul" colegiu de 2 luni, pardon , 2 ani, de la umc... acum e "ditamai" navigatorul( o sti oare care-i pupa/prova) ....rusinos ca in zilele noastra, in Ro joburile inca se mostenesc in familie, cu fac cei de la sln !

Navigator
19 iunie 2014
Director ANR

Bravo domnule Catana. In sfarsit cineva spune pe sleau ceva, daca e alba sau neagra. Cadetii trebuie sprijiniti pentru ca sunt ofiterii de maiine. Eu sunt navigator si vad cu tristete ca sunt tot mai putini ofiteri si nebrevetati romani pe mare. Nu cred ca aceasta politica de a incuraja formarea ofiterilor romani avantajeaza unele persoane. Mai sus sunt comentarii ale unui om care crapa de invidie ca exista si navigatori in tara asta care castiga mai bine decat el, un dusman al realizarilor sln-ului si nici nu stie ce vorbeste. Domnule Catana, dati dovada de mare curaj cu aceste afirmatii transante. Felicitari!

Ionut
19 iunie 2014
sprijinirea cadetilor

Ar trebui cat mai multi oameni sa sprijine aceasta problema a noastra foarte grava. Suntem deja mii de studenti care nu avem unde face practica. Va incurajam domnilor de la ANR, SLN sa faceti tot ce puteti sa ne sprijiniti. Trecem acum prin momente dramatice. Tineretul nu are unde lucra iar aici, daca am trece de acest prag, am putea avea o solutie pentru toti cei din acest domeniu. Nu luati in serios ce spun unii neaveniti. Va rugam sa ne srijiniti cu orice initiativa. Eu si colegii mei vrem sa devenim ofiteri de marina.

cunoscator
19 iunie 2014
pentru unu

Viata asta, bat-o vina, te-a batut destul de tare de esti atat de dusmanos. Stii tu...si de aceea nu ai pace. Asa sa te ajute Dumnezeu, dupa cum ai sau nu dreptate in ceea ce afirmi !

student
19 iunie 2014
sprijin ptr cadeti

Felicitari pentru intentie domnule Catana. Felicitari pentru demers domnule Mihalcioiu. Sa speram ca pana la urma toti cei implicati vor sprijini proiectul. Este un lucru foarte bun. Vant bun la pupa domnului director ANR.

NN
19 iunie 2014
SLN si ANR

Bravo !

IT-st
19 iunie 2014
SLN

http://www.sln.org.ro/

IT-st
19 iunie 2014
Fcbk SLN

https://www.facebook.com/pages/Sindicatul-Liber-al-Navigatorilor/159116970843862?ref_type=bookmark

Nemo
19 iunie 2014
ANR

Sa fie intr-un ceas bun. De regula cei care vor sa faca bine sunt schimbati repede. Sa speram ca de data asta nu va mai fi asa. Si daca dl. Catana vrea sa coopereze cu sindicatul liber pentru cauze de mare interes marinaresc precum si de imbunatatirea conditiilor de munca si viata a navigatorilor, asta e intr-adevar un lucru foarte bun. Bafta !

un cdt
19 iunie 2014
vrajeala de doi bani

Vrajeala oameni buni nu mai puneti botul la toate minciunile.In primul rind ca sa aiba programe de cadetie trebuie sa existe o colaborare cu un armator.Astea va spun eu nu sint decit la CMA CGM si la AB Crewing.Si nu sint decit citeva locuri pe care va spun eu intra numai baieti destepti dar si cu pile.In rest va spun eu nu vor fi pt ca noi luam firimiturile altora pt ca sintem romani.Pe de alta parte marii nostri cadeti si-au stricat singuri firma pt ca pe linga faptul ce cele doi scoli acum si marele colegiu scot numai nepregatiti ca numai scoala nu se face acolo ,mai ajung la nava si sint si puturosi si cu gura mare,ca ei cred ca daca sint cu pile alora de la nava o sa le frica de ei si o sa-i tina numai in puf.Gresit total.Asa ca nu mai sperati ca os adisperati tot asteptind.Eu nu inteleg pt ce se scot sute de ofiteri pe banda in fiecare an atit timp cit nu se pot asigura locuri de munca.E ceva de genul hai sa luam banii la prosti.Bineinteles ca prost e ala care da nu ala care cere.Deci concluzia:problema cadetilor nu se va rezolva niciodata,sa fie clar nu ii mai mintiti pe amariatii astia.

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7317 secunde