Ministerul Mediului vrea reabilitarea şcolilor şi grădiniţelor
Articole de la același autor
Nu uita să faci verificarea centralei pe gaz! Rişti să fii amendat
04 Noiembrie 2020
Apometrele inteligente, soluţia pentru costuri reduse la întreţinere?
26 Octombrie 2020
Pescarii din Portul Tomis caută înţelegere la autorităţi. „Am fost somaţi să eliberăm terenul”
23 Noiembrie 2020
Mall-urile pun lacătul pe uşă în weekend. „Închiderea asta ar putea însemna falimentul!”
21 Noiembrie 2020
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor lansează un nou program prin care şcolile şi grădiniţele vor putea fi izolate termic şi eficientizate energetic. Prin acest program primăriile vor primi 90% din valoarea acestor investiţii pentru unităţile de învăţământ, şi anume, sume cuprinse între 1.500.000 de lei pentru localităţile cu până la 5.000 de locuitori şi 3.000.000 de lei pentru cele cu mai mult de 5.000 de locuitori, potrivit comunicatului Ministerului Mediului. „Investim, din Fondul pentru Mediu, 384 de milioane de lei în aceste clădiri, în care copiii noștri petrec foarte mult timp. Vrem să fie bine izolate, călduroase, plăcute și sănătoase. Acești bani ne permit să eficientizăm energetic peste 400 de școli din România. Eficienţa energetică a școlilor sau grădinițelor are dublu avantaj: pe de-o parte, se reduce consumul de energie și scad costurile cu utilitățile; pe de altă parte, sănătatea profesorilor și a elevilor este mult mai în siguranță datorită calității aerului din interior care poate stimula performanța elevului cu până la 15%. Nu mai punem la socoteală că din cele peste 7.000 de unități de învățământ din țară, peste 25% au ca principală sursă de încălzire soba pe lemne. Acest fapt crează o mare presiune pe păduri. Mi-aș dori ca în maxim 3 ani să nu mai avem în România școli sau grădinițe care să fie încălzite cu sobe pe lemn”, a afirmat Mircea Fechet, ministrul Mediului. Prin acest program vor putea fi finanţate lucrări de construcții și instalații precum: lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior, de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri, instalarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri etc. Pentru a fi eligibilă, o Unitate Administrativ Teritorială (UAT) în primul rând, trebuie să nu aibă datorii către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare. De asemenea, trebuie să asigure contribuția proprie necesară implementării proiectului. Alte criterii pentru a beneficia de fonduri de la Ministerul Mediului este ca şcoala sau grădiniţa să nu fi beneficiat în ultimii 5 ani de altă finanţare publică, să nu se încadreze în clasele I şi II de risc seismic, clădirile să fie construite înainte de anul 2000 şi foarte important să deţină un document privind planul de acţiune de implementare a energiei durabile, de reducere a emisiilor de CO2 sau o strategie locală sau judeţeană în domeniul energiei.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2020
Duminică, 29 Noiembrie 2020
Miercuri, 25 Noiembrie 2020
Marţi, 17 Noiembrie 2020
Luni, 16 Noiembrie 2020
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2020
Vineri, 06 Noiembrie 2020
Duminică, 18 Octombrie 2020
Vineri, 09 Octombrie 2020
Joi, 08 Octombrie 2020