Sindicaliștii protestatari cer demisia conducerii companiei Constanța South Container Terminal

959

Articole de la același autor

În fața sediului companiei Constanța South Container Terminal (CSCT) din portul Constanța s-a dezlănțuit Iadul. O orchestră de 50 de sindicaliști supărați rău interpretează „simfonia protestului”, la fluiere, vuvuzele, tobe și sirene portuare.

Macaralele de cheu ascultă încremenite acordurile nemulțumirii și indignării sindicale, cerul clipește din ochiul albastru-sângeriu, în timp ce pescărușii se rotesc în cercuri, curioși să vadă Infernul de pe pământ”.



Ați ghicit, stimați cititori, a început acțiunea de protest organizată de Sindicatul Uniport Constanța, structură afiliată la Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa”. La eveniment sunt prezenți sindicaliști din mai multe sindicate surori.

Oh, dar ce se vede? Iată, sediul companiei este mai bine apărat decât, pe vremuri, o cetate medievală în fața năvălirii barbarilor. Polițiști, jandarmi și bodyguarzi au ocupat poziții strategice, nelăsând nicio muscă să treacă de ei. Este cea mai bună dovadă că cei din interior îi privesc pe protestatarii de afară ca pe o mare amenințare. De aceea au apelat la aceste forțe.

Din când în când, „concertul” este întrerupt de strigăte pornite din 50 de plămâni: „Demisia! Demisia! Demisia!” Ei, da! protestatarii cer demisia conducerii CSCT.

Hărțuirea unui lider de sindicat

Acțiunea de protest a fost organizată împotriva deciziei conducerii unității de a concedia trei operatori de pe macaralele portal de cheu, în frunte cu Pavel Nicolae - liderul unuia dintre cele două sindicate din terminalul de containere.

Sindicaliștii sunt indignați că oameni bine pregătiți, cu mare experiență profesională și devotați întreprinderii, care și-au sacrificat sănătatea muncind în program prelungit, pentru ca societatea să își poată duce la bun sfârșit contractele și să obțină profit, sunt aruncați pe drumuri. Ei consideră că decizia conducerii unității are la bază alte motive decât cele oficiale, apreciind că ținta reală a acestei măsuri este, de fapt, liderul sindical Pavel Nicolae, ceilalți doi concediați fiind victime colaterale.



Ion Caraignat – președintele Uniunii Sindicale Teritoriale Filiala Constanța „Cartel Alfa” atrage atenția asupra următorului fapt: „Concedierea celor trei salariați intervine în contextul în care angajații companiei sunt chemați, în mod constant, din timpul liber, să efectueze ore suplimentare. Procesul de hărțuire a președintelui de sindicat a culminat cu demiterea acestuia, după ce în 2019 compania i-a suspendat contractul de muncă, decizie anulată de Curtea de Apel Constanța. Protestul are ca scop anularea măsurii concedierii celor trei operatori de macarale și activarea poliței de asigurări sociale de boală profesională.”

Amenințați să nu participe la protest

Printre protestatari, alături de cei trei lucrători, se află și câțiva colegi din companie, în ciuda faptului că s-au făcut mari presiuni ca aceștia să nu participe la protest. Oamenii susțin că au primit amenințări că vor avea aceeași soartă cu cea a liderului de sindicat Pavel Nicolae.

Sindicaliștilor de la CSCT li s-au alăturat colegi din Sindicatul Portuar Român UNIREA, Federația Sindicatelor Trans-Conex, de la Oil Terminal, Petromidia, ARSVROM și alte sindicate afiliate la „Cartel Alfa”.

Sindicaliștii sunt convinși că lucrurile vor fi tranșate în Justiție. În cazul în care instanța de judecată va da câștig de cauză celor concediați, persoanele răspunzătoare de luarea acestei scandaloase decizii, în frunte cu directorul general, trebuie să își dea demisia, susțin protestatarii.



A dat bir cu fugiții

„Le-am sugerat colegilor din Sindicatul Uniport Constanța să facă plângere penală împotriva celor care au luat această decizie abuzivă. Numai așa vom putea stopa fenomenul de decapitare a mișcării sindicale. Orice lider de sindicat poate avea aceeași soartă. Sunt conducători de unități care nu fac față obligațiilor pe care le au. În momentul în care liderii de sindicat le semnalează o serie de nereguli, sunt eliminați. La rândul meu, am trecut prin ceea ce li s-a întâmplat colegilor de ce CSCT. Cazuri similare au fost și la alte sindicate din cadrul federației noastre. Avem o problemă la nivel național și cred că a sosit timpul ca mișcarea sindicală să ia măsuri. De altfel, în urma demersurilor întreprinse de federația noastră, mai mulți directori din portul Constanța sunt urmăriți penal pentru abuzuri împotriva liderilor de sindicat. Legea dialogului social și Codul muncii spun că trebuie să ne respectăm ca parteneri sociali. Unde este respectul conducerii CSCT față de sindicate?”, a declarat, pentru cotidianul „Cuget Liber”, Silviu Stanciu, președintele Sindicatului Portuar Român UNIREA și al Federației Sindicatelor Trans-Conex.



El a afirmat că va propune Uniunii Sindicale Teritoriale a Filialei Constanța „Cartel Alfa” să solicite întrunirea comisiei de dialog social de la nivelul Prefecturii Constanța, pentru dezamorsarea acestui conflict. Suntem curioși să vedem dacă cei ce se află la conducerea unității vor da curs invitației.

O delegație a protestatarilor a încercat să poarte un dialog cu directorul general al CSCT, pentru dezamorsarea conflictului, dar cei ce apărau sediul unității de pericolul sindical le-au transmis sindicaliștilor că acesta nu se află în unitate. Stimați cititori, vi se pare normal ca un director de companie să lipsească din sediu, când are o acțiune de protest la poartă, în loc să fie prezent și să facă tot ce îi stă în putere pentru soluționarea conflictului?

Acțiunea de protest va continua în zilele de 16 și 17 septembrie 2020. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5913 secunde