De Ziua Poliției Române

Demonstrație de forță la Constanța. "Am vrut să arătăm populației că suntem pregătiți"

978
12
Demonstrație de forță la Constanța.
Ziua Poliței Române a fost marcată și la Constanța, în Piața Ovidiu. În fața a zeci de constănțeni, de toate vârstele, polițiștii au demonstrat cum se intervine în situații speciale. Ofițerii Grupei Pirotehnice din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale au acționat pentru distrugerea unui colet suspect, iar mascații au executat o interceptare în trafic a unor persoane bănuite de comiterea unor fapte antisociale. De asemenea, cei prezenți au putut vedea demonstrații de luptă ale polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și tehnica Serviciului Criminalistic, expusă în fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. 


"Trebuie să ne pregătim foarte bine, să acumulăm cunoștințe teoretice și practice, pentru a desfășura astfel de activități. Exercițiul demonstrativ a constat în detonarea unui colet exploziv improvizat. După cum ați putut vedea, unul dintre colegii mei a fost un terorist, care a avut o centură explozivă pe el. Am folosit tehnica din dotare pentru a detona, neutraliza această centură. Odată cu acumularea experienței, aceste emoții dispar, dar de fiecare dată trebuie să fim foarte atenți pentru a nu greși. Munca de pirotehnist presupune foarte mult calm. Nu trebuie să ne grăbim, pentru că atunci se fac cele mai multe greșeli", a declarat Göksel Ceaușu, agent șef principal de poliție. 


Intervenții antitero, acțiuni obișnuite
Adrian Rapotan, comisarul șef care asigură interimatul la șefia IPJ Con-stanța este de părere că scenariul pus în practică de oamenii legii este, din păcate, din ce în ce mai des întâlnit. Acțiunea de vineri a avut rolul de a-i face pe constănțeni conștienți că sunt pro-tejați de poliție, în orice împrejurare. "Sunt acțiuni obișnuite, care fac parte din cotidian, din pregătirile pentru inter-venții de care avem parte din ce în ce mai des. Prin aceste exerciții am vrut să demonstrăm populației că suntem pregătiți și suntem alături de oameni în orice împrejurare. Luptăm pentru combaterea fenomenului infracțional și a prevenirii unor întâmplări de acest gen", a de-clarat comisarul șef Adrian Rapotan, șeful interimar al Inspec-toratului Județean de Poliție al Județului Constanța. 


"A fost caterincă, dar mă așteptam la ceva mai mult"
Sper să nu vedem niciodată, dacă autoritățile se vor descurca în cazul unui atentat terorist în genul celor petrecute în Europa. Tinerii prezenți la exercițiile desfășurate în Piața Ovidiu au păreri diferite în ceea ce au văzut pus în prac-tică de polițiștii din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale. 


"A fost caterincă, dar mă așteptam la ceva mai mult. La ceva mai multă acțiune, cu mai mulți polițiști și o altă desfășurare. Nu a durat foarte mult, iar în cazul unui atentat nu știu dacă vom reuși să ne descurcăm așa cum trebuie", a declarat o tânără spectatoare care a urmărit exercițiile. 


Pe de altă parte, sunt tineri care cred că siguranța oamenilor depinde de o mulțime de factori, inclusiv de atentat. "În mare a fost ok, a fost o bombă și au reușit să o detoneze, din câte am înțeles. Dacă se vor descurca într-o situație reală este greu de spus, depinde și de atentat", este de părere un alt tânăr, în vârstă de 18 ani. 


Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
adevar
27 martie 2016
adevar

Deci noi vrem sa stam cu oameni nu cu romani =animal bolnav psihic

adevar
27 martie 2016
adevar

Romania iti mor copii hi hi hi

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3742 secunde