MILITARII NU VOR PRIMI NICI ÎN LUNA MAI MĂRIRILE SALARIALE PROMISE. "Am luat același salariu ca luna trecută. Nici un leu în plus"

105216
18
MILITARII NU VOR PRIMI NICI ÎN LUNA MAI MĂRIRILE SALARIALE PROMISE.
Din păcate, militarii români nu își vor primi nici în luna mai măririle salariale promise și votate de guvernanți. Mulți angajații MApN au primit astăzi fluturașii de salariu pe luna aprilie și au avut surpriza ca sumele să fi rămas aceleași, fără nicio mărire. "Am tot auzit pe la televizor, am citit în presa declarațiile miniștrilor, generalilor că se vor majora salariile cu data de 1 aprilie. Am avut astăzi surpriza să constat pe fluturaș aceeași sumă, nici un leu în plus. Nu s-a mărit nimic. M-am adresat inclusiv biroului financiar și mi s-a spus că nu s-a primit nicio directivă sau vreun document oficial în acest sens. Deci, salariile au rămas la fel", ne-a declarat un maistru militar.




Deși proiectul de Lege privind OUG 9/2017 a fost votat în urma cu 2 săptămâni de Parlament cu amendamentele ce îi interesau pe militari - creșterea salariului de bază la 1.450 lei, la case se adaugă celelalte sporuri și indemnizații, plus majorarea cu 40% a plății orelor suplimentare sau a serviciului de permanență, legea nu a intrat în vigoare și nu își poate păroduce încă efectele deoarece nu a fost promulgată încă de președintele Klaus Iohannis. 


În forma finală adoptată de Cameră se regăsesc trei amendamente importante, din totalul de opt depuse de către conducerea MApN, care se înscriu în demersul preocupărilor constante pentru îmbunătățirea vieții militarilor și îndreptării deficiențelor acumulate în timp în sfera drepturilor salariale ale acestora.

Principalul amendament se referă la solda de funcție, acordată în luna ianuarie 2017, sub nivelul valorii de 1.450 lei, care se stabilește, începând cu 1 aprilie 2017, la 1.450 lei lunar. De aceste drepturi vor beneficia aproximativ 46.500 persoane.

Un alt amendament adoptat, care implică majorarea drepturilor bănești ale militarilor, stabilește că sporurile, indemnizațiile și alte asemenea drepturi specifice, care nu fac parte din solda funcției de bază, precum și drepturile salariale acordate pentru risc și solicitare neuropsihică, se determină prin raportare la solda de funcție cuvenită, al cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 1.450 lei.

Începând cu 1 aprilie 2017, cuantumul soldei de merit al personalului militar va crește cu 50 la sută din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit aflată în plată, la nivelul anului 2009. Prin această măsură se devansează aplicarea acestei creșteri care, conform prevederile OUG 9 din 2017, ar fi fost acordată începând cu 1 august 2017, searată într-un comunicat de presă al MApN.



Comentează știrea

18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Nicu
10 mai 2017
Maririi salariale

Si vor fi multi fluturasi de salarizare la fel Sa vedem ce zic oficiali din MApN Daca au tupeu sa motive intr un fel

Nicu
10 mai 2017
Maririi salariale

Si vor fi multi fluturasi de salarizare la fel Sa vedem ce zic oficiali din MApN Daca au tupeu sa motive intr un fel

Nicu
10 mai 2017
Salarii

Aceleasi minciuni ca de fiecare data..Nu trebuie sa ne mire nimic de actualii decidenti..Minciuni...minciuni...caratere infecte..

Cineva
10 mai 2017
Marire

Pana nu iesiti si voi in strada , precum politistii, nu se va schimba nimic pt voi

Ale valean
10 mai 2017
Salariu pe 15

Salariul. Pe luna aprilie se ia în mai 15, deci mai așteptați

Altcineva
10 mai 2017
Salariu*

Nu a promulgat mister president,insa conform legislatiei in vigoare ,v-om lua retro-activ!Msi aveti puitin rabdare:d.Luna urmatoare sa speram ca o sa fie mai bine

Anonim
10 mai 2017
Mărire salariu

Ce crede asemenea gogomanie ca solda de functie se va mării la 1450 lei?Poate solda functiei de bază care nu este totuna cu solda de functie.Atentie. O să așteptați degeaba.

omu de tinichea
10 mai 2017
marire____relativitate

Miliarde de birouri, miliarde de ofițeri, miliarde de beneficii pentru ei. Au incercat, nimic de zis băi dar se pare ca nu sunteți potenti. Dacă tot incerci și nu iese înseamnă ca sunteți impotenti. Va bateti joc și nu vreți sa recunoașteți ca sistemul e putregait. Doar paradele si comemorarile vitejilor de altădată v-au mai rămas. Resurse umane....pe ici pe colo

sof
10 mai 2017
bataie de joc

O sa vedem si o sa asteptam pina in luna viitoare ce sume o sa luam ca acum nu au nimic oficial cei de la financiar. Sa vad daca salariul meu de sof(.16 ani )care acum este egal sau mai mic cu al unui soldat (cercetare- vezi sporuri)angajat in luna decembrie se va schimba.Tare sunt curios!

Tot cineva
10 mai 2017
Minciuni

Nu permite statutul, ca altfel.....

Răspuns la: Marire
Adăugat de : Cineva, 10 mai 2017
Pana nu iesiti si voi in strada , precum politistii, nu se va schimba nimic pt voi
18 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3601 secunde