Misterul călătorilor abandonați de GMS. Firma de maxi-taxi și Primăria pasează vina de la una la alta

4538
13

Articole de la același autor

Haos total în privința transportului public de pasageri în municipiul Constanța. În ultimele zile, microbuzele GMS care circulă pe mai multe linii au înregistrat întârzieri foarte mari sau chiar nu au ieșit pe traseu. 


Șoferii de microbuze spun că circulă fără să respecte vreun grafic și că pe linia 304 a circulat un singur microbuz pe tot traseul. Vina este pasată de Grup Media Sud Călători SA în curtea Primăriei Constanța, în timp ce reprezentanții autorităților locale spun că vina nu le aparține. 


"Este o bătaie de joc din partea tuturor"


Călătorii se plâng că transportul în comun a coborât la cele mai joase limite, în ultima săptămână. Și asta pentru că cei care se bazau pe microbuzele care circulă pe liniile 301, 302, 303, 305 și în special 304, au fost nevoiți să aștepte, în frig, zeci de minute, chiar și ore, până când să fie preluați. Linia 304 a fost suspendată, iar alte linii au funcționat chiar și cu un singur microbuz pe traseu. 


"După ce am așteptat o oră după microbuz, am mers să mă interesez de situație, însă n-am reușit să aflu nimic. Este pur și simplu o bătaie de joc din partea tuturor, la adresa noastră, a celor care plătim bani pentru a beneficia de un transport minim. Gândiți-vă că, în această perioadă, am văzut bătrâni care au stat zeci de minute degeaba în stație, pe o vreme cu temperaturi scăzute. Ce se întâmplă cu cei care aveau abonamente? N-au bunul simț să dea un comunicat, să ne spună ce se întâmplă", s-a plâns Ionuț, unul dintre călătorii nemulțumiți de situația din prezent. 


Cine este vinovat? 


Contactați pentru a oferi un punct de vedere, reprezentanții Primăriei Constanța au explicat că transportul în regim maxi-taxi se află în reorganizare. 


"Serviciul de Transport Public a fost mutat din subordinea Direcției de Relații Internaționale și Organizare Evenimente la Direcția de Gospodărire și Gestionare a Serviciilor Publice, iar acum se numește Serviciul Management Drumuri și Transport Public. În prezent, transportul în regim maxi-taxi se află în procedură de reorganizare", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ionela Halciuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța. 


Nu am reușit să aflăm cum s-ar traduce termenul de reorganizare și ce înseamnă mai exact și nici cât va dura această perioadă de incertitudine. Anumite voci din cadrul primăriei susțin că SC Grup Media Sud Călători SA nu a reușit să depună la timp documentația pentru a putea beneficia de dreptul de a transporta călători în municipiul Constanța. De cealaltă parte, oficialii GMS nu au putut fi contactați pentru a oferi un punct de vedere oficial. Totuși, surse din cadrul companiei spun că lucrurile nu stau așa cum lasă Primăria Constanța să se înțeleagă. 


"Problemele tehnice se referă la faptul că Primăria Constanța trebuia să ne elibereze documentația pentru a putea circula pe liniile din municipiu. Un oraș întreg stă și așteaptă microbuze pentru că cineva de la Primăria Constanța nu e capabil să elibereze o hârtie, pentru că s-au reorganizat. Noi am depus documentele de la începutul lunii, din prima săptămână. Ei trebuiau să ne dea un răspuns simplu, da sau nu. Atât de simplu este. De aceea ieșim pe traseu, ne gonesc, intrăm, apoi ieșim iar și tot așa. Noi chiar nu știm ce să facem în această situație și nu putem să dăm un comunicat oficial atât timp cât nu știm ce să le spunem călătorilor", ne-au precizat surse din cadrul SC Grup Media Sud Călători SA. 


Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Un calator avizat
29 octombrie 2017
Transport public

Aiurea....primaria se face ca rezolva , dar nu prea....Sa va explic...Noul serviciu de trasport public, trebuie sa elibereze licente de traseu..nu avize...adica cu caiet de sarcini, cu tot ce trebuie....autobuzele...sau minibuzele trebuie sa fie accesibilizate pentru cei cu dezabilitati.....trebuie ticheting integrat...ca sa poata sa fie verificati....Vin autobuze noi...sper sa fie ceva de calitate, nu turcisme..cum am auzit....Nu ca turcii nu fac si lucruri bune...dar ...daca este un extracomuitar, cam lipeste pirghia de control, dupa ce trece perioada de garantie...Si..foarte important....trebuie pus un prag pentru motorizare,,,,Hai minim Euro 4.....si nu mai vechi de 6 ani, sa zicem.....si,,,atentie...sa se hotarasca o data primaria care sunt traseele pricipale si cele secundare....ca sa nu se mai suprapuna RATC cu cei privati.....e loc pentru toti...

Pentru un calator avizat
29 octombrie 2017
Transport

Vezi ca maninci litere.....dar...e interesant ce spui......Spune si cui trebuie

calator
30 octombrie 2017
transport in comun

UNICA SOLUTIE PENTRU TRANSPORTUL IN COMUN SA FIE ACHIZITIONATE MINIBUZE SI MADIBUZE ! RATC-ULE CE FACI ? PRIMARULE FAGADAU DECEBAL SI GASCA DE CONSILIERI LOCALI DIN TOATE PARTIDELE, UNITI-VA FORTELE SI LASATI IMBOGATIREA DE PE SPATELE OAMENILOR CARE AU MUNCIT SI MUNCESC SPRE A VOASTRA GHIFTUIRE, NESIMTITIRE SI DESTRABALARE PE BANII OAMENILOR, NU AVETI NICI RESPECT SI NICI MILA FATA DE CEI CARE AU TRUDIT SI TRUDESC DIN GREU DE DIMINEATA PAAAANA SEARA TARZIU PENTRU A PUTEA TRAI PRINTRE BANDITII SI TALHARII ACESTEI TARI, ROMANIA SI PE VOI, POLITICIENILOR, VA DOARE DREPT IN C . . , DE NOI, LOCUITORII ACESTUI ORAS, DE ROMANII ACESTEI TARI ?!

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 2.3077 secunde