Monitorizarea electronică în cazul ordinelor de protecţie - operaţionalizată în patru județe. Când se va întâmpla și la Constanța

455
Monitorizarea electronică în cazul ordinelor de protecţie - operaţionalizată în patru județe. Când se va întâmpla și la Constanța - cazsocantsuceavafataviolminoripr-1664638205.jpg
Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) este funcţional în municipiul Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, începând cu data de 1 octombrie, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma emiterii ordinului de protecţie provizoriu, ordinului de protecţie şi ordinului european de protecţie.


Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis sâmbătă AGERPRES, în perioada octombrie 2022 - decembrie 2025, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecţie provizoriu, ordinului de protecţie şi ordinului european de protecţie, se poate dispune măsura monitorizării electronice prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică.


Conform normelor legale în vigoare, monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape.


După Bucureşti, Iaşi, Mureş şi Vrancea, în etapa a doua, în anul 2024, se va aplica în judeţele Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Covasna, Giurgiu, Galaţi, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea şi în a treia - în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea.


Pentru unităţile din prima fază a programului pilot au fost identificate şi amenajate spaţiile destinate desfăşurării activităţilor de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară desfăşurării activităţii de monitorizare electronică fiind definitivată, precizează IGPR.




Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3045 secunde