Mult așteptata aderare la Spațiul Schengen, motiv de îngrijorare pentru unii

Neliniște la Frontieră: nu se anunță disponibilizări, dar polițiștii vor fi "mutați în interes de serviciu"

2778
Într-o ședință recentă cu sindicaliștii, reprezentanții Poliției de Frontieră au răspuns neliniștilor transmise de oamenii de la granițe: nu vor avea loc disponibilizări. În schimb, polițiștii de frontieră trebuie să se aștepte că vor fi mutați, în interesul serviciului, la alte unități, probabil și din alte județe decât cel de domiciliu.

În contextul mult doritei aderări la Spațiul Schengen și al faptului că se punctează că aceasta va duce la dispariția controalelor de la granița cu Bulgaria și Ungaria, polițiștii de frontieră sunt neliniștiți. Întrebarea dacă își vor pierde locurile de muncă e pe buzele multor oameni de la granițe. Drept pentru care, de curând, la sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a avut loc o ședință de dialog social, între conducerea inspectoratului și reprezentanții principalelor sindicate, în care s-a răspuns la cele mai arzătoare probleme. Iar mesajul transmis polițiștilor de frontieră din subordine este că Poliția de Frontieră are în lucru, la acest moment, propria strategie post-aderare la Spațiul Schengen, care nu va presupune disponibilizări de personal.

„IGPF pregătește strategia proprie privind organizarea structurală și derularea misiunilor viitoare, în baza Planului național pregătit pentru eventualitatea aderării la Spațiul Schengen, care va fi decisă în cadrul Consiliului UE. Pe 9 decembrie va fi o altă întâlnire, unde, în funcție de decizia privind aderarea, va fi prezentată și discutată cu sindicatele această strategie, care are impact direct asupra personalului”, a transmis Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

Nu vor fi disponibilizări, dar în schimb vor fi reorganizări ale structurilor din teren, relocări de personal și sedii și, bineînțeles, mutări în interesul serviciului la alte unități. „Se are în vedere ca, la frontiera internă, să rămână suficiente efective care să asigure verificări în plan secundar, la nivelul întregului teritoriu național. În contextul aplicării strategiei, nimeni nu va fi dat afară, nu vor fi disponibilizări de personal. În schimb, în 2023, Poliția de Frontieră va încadra 300 de funcții de agent și 50 de ofițer”, au mai transmis sindicaliștii.

Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, modernizat

Totodată, proiectele de modernizare a unităților continuă. La nivelul județului Constanța, anul acesta a continuat proiectul de reabilitare și modernizare a Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă. Valoarea proiectului este de peste 2 milioane de lei, din care 1,1 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Lucrările au demarat în toamna lui 2020, cu mențiunea că punctul de la Negru Vodă a fost realizat în anii ’70 și, asemenea altor imobile din dotarea Poliției de Frontieră, nu a mai beneficiat de reparații capitale. Un alt aspect discutat a vizat faptul că, în decembrie, în dotarea Poliției de Frontieră urmează să intre două nave noi, care vor avea echipaj complet, apoi patru ambarcațiuni rapide, de 10 metri lungime. Dotarea va fi completată de alte autoturisme Dacia Duster, microbuze, zeci de Forduri Raptor și peste 150 de lămpi UV.



Pagina a fost generata in 0.3883 secunde