Deși ar părea o modalitate mai simplă pentru ambele părți, negocierile amiabile de la locul accidentului, făcute fără prezența vreunei autorități, vă pot aduce dosar penal sau chiar o pedeapsă cu închisoarea.În această lună, magistrații Judecătoriei Constanța au condamnat un bărbat la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea faptei de părăsire a locului accidentului.
Potrivit datelor din rechizitoriu, la data de 23 iulie 2022, în comuna Valu lui Traian, inculpatul, aflându-se la volanul unui autovehicul, a lovit un biciclist, persoana vătămată din dosar. Șoferul a declarat că după producerea accidentului l-a ajutat să se ridice de jos pe biciclist, după care l-a ajutat să se așeze pe o bordură. Acesta a discutat cu bărbatul respectiv și a vrut să sune la poliție, însă persoana vătămată i-a spus că nu are timp de mers la poliție și i-a cerut să îi facă cinste cu o bere, precizând și faptul că nu a văzut să aibă răni vizibile.
Deși conducătorul auto a respectat înțelegerea, persoana vătămată a depus plângere împotriva acestuia, ulterior fiind condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru părăsirea locului accidentului.
Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, însă instanța a respins apelul ca fiind nefondat. Inculpatul nu avea antecedente penale.
„Simplul fapt că persoana vătămată i-a comunicat că se simte bine nu este de natură să îl exonereze pe inculpat de obligația de a anunța despre producerea accidentului organele de poliție, textul de lege nelăsând la aprecierea victimei acest aspect, indiferent de starea ei inițială.
Nu prezintă relevanță din punct de vedere juridic nici faptul că acesta nu cunoștea că săvârșește o infracțiune prin părăsirea locului accidentului fără a încunoștința organele de poliție”, au pronunțat magistrații Curții de Apel Constanța.
Polițiștii le recomandă șoferilor ca, atunci când sunt implicați într-un astfel de incident, să sune imediat la numărul unic de urgență, 112, indiferent de ceea ce spune victima, pentru ca organele de poliție să stabilească modul în care s-a petrecut accidentul.
Potrivit legii, șoferul implicat într-un accident rutier nu are voie să părăsească locul accidentului fără acordul procurorului sau al organelor de poliție care cercetează cazul și împrejurările în care accidentul a avut loc.
Părăsirea locului accidentului se pedepsește cu închisoare de la doi la șapte ani. De asemenea, aceeași pedeapsă se aplică și pentru martorii sau persoanele implicate care modifică sau șterg urmele de la locul faptei, în cazul în care în urma accidentului a rezultat rănirea sau moartea uneia sau a mai multor persoane.