Opt permise de conducere au fost reținute doar în zona de taxare de pe A2

249
Opt permise de conducere au fost reținute doar în zona de taxare de pe A2 - permise-suspendate-1719314069.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi au reținut opt permise de conducere în ultima zi a minivacanței de Rusalii, în cadrul unei acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în zona de taxare de pe A2 București-Cernăvodă.


Au fost aplicate sancțiuni în valoare de 19.000 de lei


În cadrul acțiunii au participat specialişti antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi câini specializaţi din cadrul Serviciului de Poliţie Canină al D.G.P.M.B, conform G4Media.


Au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 de lei, dintre care opt pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Autoritățile au constatat și o infracțiune de deținere de droguri.


Pentru ce au fost reținute permisele de conducere


Autoritățile au reținut opt permise, dintre care unul pentru alcool şi şapte pentru circulaţia pe banda de urgenţă, dar şi un certificat de înmatriculare. Activitatea a beneficiat de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3198 secunde