PERCHEZIȚII DIICOT la Constanța. DETALII din dosarul în care un afacerist a fost arestat pentru trafic de droguri

3732
PERCHEZIȚII DIICOT la Constanța. DETALII din dosarul în care un afacerist a fost arestat pentru trafic de droguri - xdiicotrafte-1664215885.jpg
La datele de 20 și 23 septembrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru 24 de ore a 4 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept.

În cauză s-a reținut faptul că în perioada martie-septembrie 2022, inculpații au comercializat droguri de risc și mare risc către consumatori din municipiul București și județele Constanța și Prahova. Măsurile au fost dispuse după ce, la data de 19.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au prins în flagrant, în județul Constanța, pe unul dintre inculpați, după ce a achiziționat o cantitate de metamfetamină. La data de 20.09.2022, organele de cercetare penală au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în București și în județul Constanța, activitatea fiind urmată de audierea a 26 de persoane.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei inculpați, iar în cursul zilei de 21 septembrie, 2022 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, a celor trei inculpați.

În data de 23 septembrie 2022 a fost depistat, audiat și reținut un al patrulea inculpat, față de care, la 24 septembrie 2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus măsura arestării preventive. Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și jandarmilor Grupărilor de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești și „Tomis” Constanța. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, au transmis procurorii DIICOT.

Potrivit unor surse, în acest dosar penal este anchetat și a fost arestat preventiv afaceristul constănțean Daniel Rafte, care de-a lungul timpului a avut și alte probleme cu autoritățile.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Parchetului de pe lângă I.C.C.J.-D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Ploieşti in dosarul de urmarire penala nr. 71/D/P/2022. În baza disp.art. 226 alin.1 şi 2 C.P.P. penală rap. la art. 223 alin. 2 C.P.P. dispune arestarea preventivă a inculpatului RAFTE DANIEL, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.09.2022 şi până la data de 23.10.2022, inclusiv. Respinge ca neintemeiata cererea inculpatului de luare a masurii preventive a arestului la domiciliu sau a masurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art.230 alin.(2) C.pr.pen dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art. 275 alin 3 Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. In baza art.275 alin. 6 C pr pen, onorariul aparatorului din oficiu in cuantum de cate 626 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Cercetată şi pronunţată în Camera de Consiliu astăzi, 24.09.2022, ora 11:45”, se arată în minuta Tribunalului Prahova.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9864 secunde