Fără "valoare" în fața magistraților

Permis de conducere anulat pentru șoferul care a sfidat Poliția și a blocat bulevardul Tomis

51816
21
"Valoarea" și tupeul nu te ajută în orice situație. Este lecția pe care a primit-o Marcel Răducan, șoferul teribilist care a intrat cu mașina printre turiști, în Satul de Vacanță. Același șofer și-a permis aroganța de a bloca traficul pe bulevardul Tomis pentru a-și cumpăra țigări, deși în spate se afla o mașină a Poliției. Aceste fapte l-au costat pe șofer, care s-a ales cu permisul de conducere anulat, după ce a recidivat în repetate rânduri, fiind condamnat de Judecătoria Constanța, la trei ani de închisoare cu suspendare, în anul 2010.

Condamnat la 3 ani de închisoare

În anul 2009, Marcel Răducan a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism, cu toate că avea permisul de conducere suspendat. În cauză a fost întocmit un dosar penal și a fost trimis în judecată, fiind cercetat pentru infracțiuni privind circulația pe drumurile publice. Dosarul a fost înregistrat pe data de 5 noiembrie 2009, iar în 2 iulie 2010 a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, decizia rămânând definitivă în 2011. "În baza art. 81 C.pen. suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului, pe durata termenului de încercare de 5 ani, care se socotește de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri", se arată în decizia Judecătoriei Constanța.

Pieton pentru minim 1 an

În termenul de încercare, șoferul teribilist a reușit să-și recapete permisul pentru a face din nou "prăpăd". Cu toate că se afla în perioada de încercare, de 5 ani, Marcel Răducan a postat, la începutul lunii august, pe rețelele de socializare, o poză în care se lăuda cu isprava sa. Aflându-se la volanul unui Audi Q7, a intrat cu mașina pe podulețul pietonal din Satul de Vacanță, făcându-și loc printre zecile de turiști și copii, pentru a ajunge la terasa pe care o deține, spune el, în Satul de Vacanță. Șoferul a fost identificat și sancționat de polițiști, însă asta nu avea să-l potolească.

La doar câteva zile, bărbatul a fost surprins de un constănțean, după ce a blocat traficul oprind pe mijlocul bulevardului Tomis pentru a-și rezolva treburi personale. Deși chiar în spatele său se afla o autospecială de Poliție, asta nu l-a împiedicat să meargă și să-și cumpere țigări de la un magazin din zonă, în tot acest timp agenții de ordine publică așteptând că șoferul să revină și să plece, fără a solicita ajutorul colegilor de la Serviciul Rutier.

Potrivit oamenilor legii, Marcel Răducanu nu va avea dreptul de a se înscrie la examenul pentru obținerea permisului de conducere, pentru cel puțin 12 luni. 

Comentează știrea

21 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 
Cristina
22 martie 2017
cineva sa sesiseze DNA

Omul conduce linistit sub protectia politiei cu toate ca nu are carnet. Procurorii DNA sa se sesizeze in astfel de cazuri.

21 comentarii. Pagina 3 din 3. Click pe pagina dorită : 1 2 3 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6081 secunde