Plângere penală împotriva Poliției Locale. "Denigrează Poliția Română!"

34143
12
Plângere penală împotriva Poliției Locale.
Un polițist din județul Constanța a depus o plângere penală, înaintată Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului  General al Poliției Române, în ceea ce privește Poliția Locală. Mai exact, agent șef adjunct Dan Georgescu acuză personalul Poliției Locale că a comis mai multe infracțiuni de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale, în mod continuat și în concurs real, beneficiind de circumstanțe agravante. 


În ciuda numeroaselor semnale care s-au tras în privința asemănărilor izbitoare între cele două instituții, autoritățile nu au luat nicio măsură sau poziție oficială. 


Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, și chestorul de poliție Bogdan Despescu, inspectorul general al Poliției Române, au de rezolvat o problemă extrem de serioasă, despre care atât MAI, cât și IGPR au refuzat să emită un punct de vedere oficial. Drept urmare, un agent de poliție constănțean s-a hotărât să ia atitudine și să depună o plângere oficială împotriva polițiștilor locali. 


Populația, indusă în eroare 


Potrivit omului legii, angajații polițiilor locale de la nivelul primăriilor din țară, precum și din municipiul București au utilizat și utilizează autovehicule având aplicate pe toate laturile acestora sau numai pe unele inscripția ilegală "Poliția Rutieră", "Poliția Locală Rutieră" sau "Poliția", caracterele fiind formate din alte culori decât cele negru pe fond alb, de natură a induce oamenii în eroare și a se confunda cu autospecialele Poliției Române. 


De asemenea, Dan Georgescu susține că angajații polițiilor locale de la nivelul primăriilor din țară, precum și din municipiul București se recomandă în trafic con-ducătorilor auto ca fiind "polițiști rutieri, de la Brigada Rutieră" sau pur și simplu polițiști "de la Poliția Capitalei", înșelând conducătorii auto pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și inducând ideea că ar fi polițiști din cadrul Poliției Române și nu polițiști locali din cadrul primăriilor. 


Polițiștii locali mai sunt acuzați că au făcut o practică periculoasă în a purta fără niciun drept elemente ale uniformei polițiștilor din cadrul Poliției Române, cum ar fi caschete, veste reflectorizante, cămăși specifice polițiștilor rutieri, elemente de heraldică, precum și alte însemne. 


"Acest lucru este tolerat inexplicabil până acum de primarii din cele 41 de județe, precum și de prefecți, denigrând în acest fel instituția Poliției Române fără ca niciun factor de decizie să ia act de aceste infracțiuni de uzurpare de calități oficiale comise", susține Dan Georgescu, membru al sindicatul SNAP. 


Nu au dreptul să treacă pe roșu 


Polițiștii locali folosesc în mod ilegal dispozitive de avertizare luminoasă de culoare roșu și albastru, de multe ori polițiștii locali nerespectând culoarea roșie a semafoarelor, pătrunzând în intersecții folosind ilegal aceste dispozitive în mod abuziv, cu încălcarea legii, punând în pericol viețile cetățenilor care circulă regulamentar, se arată în cadrul plângerii formulate de agentul de poliție. 


"Având în vedere cele de mai sus, rezultă că reprezentantii acestor servicii din cadrul primăriilor încalcă dispozițiile legale, prin această practică creându-se și menți-nându-se o confuzie intenționată în rândul cetățenilor. Vă rog să dispuneți verificarea aspectelor sesizate, să identificați toți autorii și să îi trageți la răspundere penală sub aspectul infracțiunilor de uzurpare de calități oficiale", mai precizează Dan Georgescu. 


Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Crisan Sorin
1 iunie 2017
Politia locala azilul Politiei Romane

Politia locala e formata 99 la suta din politisti nationali iesiti la pensie si 1 la suta fosfi gardieni sau angajati din sursa externa cu 3luni cursuri in centre MAI ca si laudarosii de la Politia Romana veniti tot din sursa externa.Adica aceisi Marie cu alta palarie .

Mihai Mihaela
1 iunie 2017
Politia vs Politia

Un meci din care doar noi cetatenii pierdem iar ei....dorm pe banii nostri si " smecherii " fac legea pe strazi.

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 4.1646 secunde