Prioritatea strategică acordată de România regiunii Mării Negre - subliniată de Odobescu la Forumul Diplomatic de la Antalya

234
1
Prioritatea strategică acordată de România regiunii Mării Negre - subliniată de Odobescu la Forumul Diplomatic de la Antalya - fb-1709399297.jpg
Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat sâmbătă, 2 martie 2024, la Forumul Diplomatic de la Antalya, în calitate de vorbitor principal în cadrul panelului „Marea Neagră: o nouă versiune 2.0 de responsabilitate regionala?”. Ceilalți vorbitori în cadrul panelului au fost ministrul adjunct de externe al Turciei, Mehmet Kemal Bozay, ministrul adjunct al afacerilor externe din Ucraina, Mikola Tochytski, și secretarul general al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră, Lazăr Comănescu, se arată într-o informare publică.


În cadrul dezbaterilor, ministrul Luminița Odobescu:
 

• a subliniat prioritatea strategică acordată de România regiunii Mării Negre, atât sub aspectul securității, cât și al dezvoltării economice și conectivității;


• a evidențiat angajamentul României în planul cooperării regionale, alături de statele membre NATO, UE și de partenerii regionali care împărtășesc aceleași valori;


• a menționat importanța consolidării posturii NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre, în paralel cu aprofundarea dimensiunii dezvoltării economice. În acest sens, a punctat necesitatea dezvoltării proiectelor conectivitate, energie, infrastructură, în paralel cu aprofundarea inițiativelor Uniunii Europene în materie, precum Sinergia Mării Negre și Agenda Maritimă Comună;
 

• a evocat perspectivele pozitive de cooperare între statele NATO din regiune – România, Turcia și Bulgaria – în domeniul deminării în Marea Neagră, model de cooperare care poate fi extins și la alte domenii.
 

În marja participării la Forum, ministrul Luminița Odobescu a avut întrevederi bilaterale cu ministrul afacerilor externe al Republicii Turcia, Hakan Fidan, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Macedonia de Nord, Bujar Osmani, cu ministrul afacerilor externe al Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Slovace, Juraj Blanár, cu ministrul afacerilor externe al Palestinei, Riyad al-Maliki, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Libaneze, Abdallah Bouhabib, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Ivica Dačić, cu omologul din Muntenegru, Filip Ivanović, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Bosnia și Herțegovina, Elmedin Konaković.
 

Agenda a mai inclus întrevederi cu secretarul general al Consiliului Europei, Marija Burić, cu reprezentantul special al prim-ministrului britanic pentru Balcanii de Vest, Lord Stuart Peach, și cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), Daren Tang.





sursa foto: Facebook


Comentează știrea

RobertMut
21 martie

Выкуп квартиры в кратчайшие сроки. Быстрая оценка стоимости и помощь в подготовке документов. Помощь с переездом. продать квартиру с залогом москва у частного лица

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7258 secunde