Șeful Centrului de Promovare Turistică Tulcea l-a atacat cu toporul pe iubitul fostei soții

359
Șeful Centrului de Promovare Turistică Tulcea l-a atacat cu toporul pe iubitul fostei soții - police-1664718953.jpg

Articole de la același autor

Șeful Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Tulcea este cercetat de polițiști după ce, sâmbătă seară, l-a atacat cu toporul pe iubitul fostei sale soții. În urma conflictului, ambii bărbați au fost internați în spital, potrivit Gândul


Polițiștii din Babadag au intervenit, de urgență, sâmbătă seară, după o bătaie sângeroasă, între doi bărbați, care s-ar fi încăierat pe stradă, într-o zonă circulată.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că bătaia s-ar fi produs între Marius Strat, directorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Tulcea și noul concubin al fostei sale neveste, de care acesta ar fi divorțat recent.


Sursele citate au precizat că Strat ar fi divorțat de soția lui, alături de care are un copil, în urmă cu aproximativ două sătămâni, cu toate că, în fapt, căsnicia s-ar fi destrămat de o bună bucată de vreme.

În acest context, fosta lui consoartă și-ar fi refăcut viața alături de un alt bărbat, însă, plecase din Tulcea și se mutase cu noul iubit, la Babadag, din cauza geloziei fostului soț.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4564 secunde